Probleme

Scoala ii invata pe oameni sa citeasca si sa scrie. Sa numere, sa calculeze, sa rezolve ecuatii. Sa deseneze, sa cante, sa afle despre Dumnezeu si mediul inconjurator. Sa stie cine au fost stramosii lor si cum au luat fiinta, sa stie cine sunt vecinii lor si cu ce se ocupa, sa stie unde le este locul si ce pot face in viata. Ii formeaza si ii sprijina sa isi aleaga propriul drum in viata. Dar nici o scoala, oricat de buna, nu ii pregateste pentru viata asa cum este ea.

Unii oameni isi petrec intreaga viata invatand si muncind. Studiaza ani intregi, apoi pun in aplicare asa cum pot ceea ce au deprins. Se inchid intre peretii unui birou si isi petrec intreaga viata dezvoltand planuri de afaceri, strategii de comert, previziuni ale burselor de marfuri si valori, tehnici economice si tot asa. Cele mai mari probleme ale lor sunt prabusirea burselor, devalorizarea economiilor si in cel mai rau caz, noii colegi. Daca isi formeaza vreodata o familie, o formeaza impreuna cu cineva asemeni lor. Discuta tot timpul despre munca si atunci cand se contrazic, probabil ca se contrazic tot cu privire la munca. Daca au copii, cel mai des acestia sunt crescuti de bone, invatand ca parintii au lucruri mai bune de facut decat sa isi piarda timpul cu ei, pentru ca timpul costa.

Dar unii oameni nu prea pun pret pe studii si cariera. Pentru ei, viitorul nu inseamna o afacere la scara larga, ci o familie, o casa, copii si toate bucuriile pe care le poate aduce viata in astfel de circumstante. Cu siguranta ca au si multe griji si nu e totul frumos sau vesel, dar sunt printre cei mai fericiti oameni. Isi impart viata intre un loc de munca – unde oricum nu castiga prea mult, dar primesc atat cat au nevoie – si un loc special in care se retrag dupa o zi grea – acel loc numit „acasa”, unde primesc tot ce si-au dorit vreodata. Problemele lor nu sunt bursa si economia, ci viata lor si a celor dragi lor, bunastarea si fericirea si felul in care sa le impace pe toate astfel incat nimeni sa nu se simta neglijat. Iar copiii lor invata ca parintii trebuie sa aiba grija de copii, sa ii invete tot ce stiu si sa ii iubeasca mai mult decat pe ei insisi, astfel incat timpul petrecut impreuna sa fie cel mai placut si cel mai frumos din viata lor, dar totodata gratuit, fara obligatii.

Si chiar daca exista si oameni pentru care situatia este cu totul alta, cineva se poate intreba cum poate exista un asemenea contrast? De ce sunt unele lucruri atat de frumoase si importante pentru unii si atat de ignorate de catre altii? De ce se pot bucura unii oameni de lucrurile pe care altii nici nu le observa? In vreme ce pentru unii, familia e totul, pentru altii nu inseamna decat un mod de a-si pierde timpul lasand ceva in urma. Pentru unii, curcubeul este cel mai frumos lucru; pentru altii furtuna de dinainte il eclipseaza prin violenta si neplacerile pe care le provoaca. Pentru unii, copiii sunt cele mai importante fiinte; pentru altii sunt doar niste creaturi enervante care presupun prea multe responsabilitati asumate. Pentru unii, soarele este cald si bland, pentru altii este fierbinte si istovitor. Iar astfel de exemple sunt mii.

Poate ca traiectoria oamenilor nu este mereu un drum nocturn prin bezna caruia ratacesc ajutati doar de faruri si indicatoare rutiere asemeni unei masini. Poate ca functia alternativa a oamenilor nu este intotdeauna data de o persoana adiacenta, ca in cazul tastelor calculatorului. Poate ca scopul si durata vietii nu sunt mereu cunoscute oamenilor, ca in cazul reactiilor chimice. Si poate ca viitorul nu este mereu o necunoscuta, asemeni ecuatiilor matematice. Dar oamenilor le place apatia, chiar daca apatia este o dorinta de moarte. Le place monotonia, chiar daca monotonia este o moarte a viselor. Le place banalul, chiar daca banalul ucide originalitatea. Le place siguranta, chiar daca siguranta reprima libertatea.

A trai din plin nu inseamna mereu a trai purtat de val. A trai imprevizibil nu inseamna mereu a trai inconstient. A iesi in evidenta nu inseamna mereu a fi extravagant. A trai fara plasa de siguranta nu inseamna mereu a trai la limita. Iubirea este de ajuns sa ii elibereze pe oameni, dar oamenii sunt ipocriti. Familia este de ajuns sa ii completeze pe oameni, dar oamenii sunt libertini. Oamenii sunt de ajuns sa ii protejeze pe oameni, dar oamenii sunt egoisti. Lucrurile marunte sunt suficiente pentru a-i face pe oameni fericiti, dar oamenii sunt lacomi. Banii nu aduc fericirea, dar o pot cumpara. Siguranta nu aduce linistea, dar o poate imita. Libertatea nu este absoluta, dar se poate interpreta. Interesele nu satisfac, dar pot aduce beneficii.

Valoarea unei vieti de om poate fi estimata in functie de averea acestuia. Dar patrimoniul fizic nu inseamna prea mult pe langa cel intelectual. Un om care strange bani in banca nu este cu nimic mai presus decat unul care i-a cheltuit toata viata. Dar un om care investeste in viitor este intotdeauna mai bun decat unul care a trait doar clipa. Un om care lasa in urma creatiile sale este mai apreciat decat unul care doar s-a bucurat de munca altora. Dar un om care lasa in urma o familie frumoasa si copii educati cu bun simt este cel mai bun, pentru ca patrimoniul acesta va da nastere unuia cel putin la fel de frumos.

Atunci cand mor, oamenii pot transmite un mesaj lumii. Uneori, el este receptionat. De multe ori insa este ignorat. Atunci cand mesajul isi atinge tinta, efectele sunt remarcabile si ireversibile. Dar sunt multe situatiile in care mesajul nu ajunge acolo unde fusese trimis. Fie ca nu este trimis printr-o cale utila, fie ca nu este apreciat la justa lui valoare, poate fi interpretat gresit si transformat intr-o alta problema inutila pe care nu doreste nimeni sa o rezolve. Lumea nu este mereu pregatita pentru unii oameni. Cu atat mai mult nu este pregatita sa le asculte mesajele. Cand oamenii vor sa vorbeasca lumii, lumea are probleme mai importante de rezolvat. Si problemele lumii nu sunt niciodata rezolvate, pentru ca nici scoala, nici familia nu ii invata pe oameni sa le rezolve. Ca si cum lumea nu face nimic. Lumea viseaza...