miercuri, 23 februarie 2011

Viata in Graba


Atunci cand se nasc, oamenii nu stiu nimic despre viata. Sunt niste biete fapturi fragile si sensibile care au nevoie de toata atentia parintilor. Unii dintre ei sunt norocosi si primesc poate mai mult decat ar avea nevoie. Altii, mai ghinionisti, nu primesc nimic pentru ca ajung in diverse institutii fiind abandonati de catre parinti. Insa pe masura ce cresc si se dezvolta, toti oamenii incep sa se grabeasca catre ceva in viata.
La inceput, vor sa nu mai fie copii. Vor sa aibe aceleasi drepturi cu oamenii mari. Vor sa nu mai fie fiul sau fiica unei anumite persoane, ci sa aiba propriul renume. Vor recunoastere din partea parintilor si a celorlalti oameni. Vor sa fie maturi. Desigur, exista si exceptii: unii oameni nu se maturizeaza niciodata, parte din ei pentru ca vor sa ramana copii si parte din ei pentru ca firea lor nu le permite: nu devin niciodata complet constienti de sine si de ceea ce ii inconjoara.
Ajunsi la maturitate, oamenii incep sa se confrunte cu adevaratele probleme ale vietii. Si aceste probleme nu sunt nicidecum diversele filosofii pe care le alcatuiesc cei mai eruditi dintre ei, ci simplele nevoi de hrana si adapost. Dintr-o data, trebuie sa se descurce singuri, sa asigure hrana si adapostul pentru ei si eventual familiile lor (in caz ca fac si acest pas). Si cum nu toti se nasc in familii bogate sau mostenesc averi impresionante, cei mai multi oameni muncesc pentru a-si asigura nevoile. Atunci se grabesc cel mai mult. Alearga sa nu intarzie la munca, sa nu intarzie acasa, sa nu intarzie la cumparaturi, la doctor, la coafor... orice intarziere ar genera o alta si ar crea un lant intreg de catastrofe. Astfel ca oamenii isi doresc sa imbatraneasca si sa se bucure de odihna meritata dupa ani intregi in care fac toate eforturile posibile pentru a trai decent.
Si odata ce imbatranesc, multi dintre ei nu mai au ce sa mai astepte. Se bucura de odihna, de nepoti, de tot ce pot gasi vesel in viata lor. Restul, poate prea bonavi si epuizati de incercarile vietii nu fac altceva decat sa isi astepte sfarsitul; asteapta sa fie vizitati de copiii pe care s-au chinuit sa ii creasca; asteapta ca cineva sa le treaca pragul si le aline suferinta si singuratatea. Si toti se intreaba la ce le-a folosit toata graba din viata lor. La ce a ajutat toata alergatura, daca acum, cand in sfarsit se pot bucura de tot ce au realizat, nu mai au timp sa se bucure? Sau din contra, nu au realizat nimic de care sa se poata bucura?
In toata aceasta goana a vietii, oamenii se bucura prea putin de lucrurile care au cu adevarat valoare. In schimb, acorda prea multa importanta lucrurilor lipsite de valoare. Acorda prea multa importanta nevoilor si uita de satisfactia implinirii lor. Acorda prea multa atentie evenimentelor negative si uita sa se bucure de cele pozitive. Au si tipare dupa care se intampla totul, diverse superstitii si ar face totul sa evite ghinionul. Insa cu cat se feresc mai mult, cu atat reusesc mai bine sa il atraga. Pentru ca totul afecteaza oamenii in masura in care ei ii acorda atentie; cu cat ii acorda mai multa atentie, cu atat ii afecteaza mai mult. Oare nimeni nu are altceva mai bun de facut?

luni, 14 februarie 2011

Despre Ziua Indragostitilor


Astazi a fost Ziua Indragostitilor. Si cum toata lumea vorbeste despre asta, iata cateva idei pe care nu multi le admit.
Pentru multi oameni, Ziua Indragostitilor este o zi fericita in care se bucura de iubire asa cum pot. Daca pentru majoritatea Ziua Indragostitilor este o zi care sarbatoreste iubirea, pentru altii e o afacere. Astfel ca unii se bucura alaturi de persoana iubita, careia ii arata dragostea prin diverse cadouri si surprize, iar altii se bucura de prilejul financiar oferit, vanzand flori, dulciuri si cadouri indragostitilor.
Unii oameni vad aceasta zi ca pe o sarbatoare imprumutata sau o simpla afacere. Si daca pe aceasta tema se poate polemiza indelung, adevarul este ca iubirea nu merita sa aiba o singura zi in care sa fie sarbatorita. Iubirea adevarata ar trebui pretuita in fiecare zi. Totusi e bine si ca macar intr-o zi pe an oamenii isi aduc aminte de iubire. Si daca se spune ca dragostea invinge totul, ziua aceasta a indragostitilor e poate cel mai bun prilej de a demonstra contrariul, pentru ca nu toti se bucura azi. De exemplu, cei care nu primesc nimic, desi asteptau ceva, vor fi dezamagiti. Cei care nu pot avea alaturi persoana iubita vor fi si ei dezamagiti. Si ambele categorii vor reprosa astea persoanei iubite mai devreme sau mai tarziu.
Cei mai tristi sunt insa cei care sunt singuri si nu au pe nimeni. Si tot ei primesc cele mai multe acuze. Ceilalti spun ca doar ei carcotesc impotriva Zilei Indragostitilor tocmai pentru ca sunt singuri. Doar ei nu cred in iubire si nu se bucura de ea. Si totusi ei sunt cei care sunt nevoiti sa indure faptul ca toti in jurul lor sunt fericiti. Ei sunt cei care trebuie sa vada cum toti merg impreuna, tinandu-se de mana, sarutandu-se si fiind veseli. Ei trebuie sa auda cum ceilalti isi declara dragostea reciproc. Si peste tot sunt numai inimioare, flori si cadouri. Si oricat si-ar dori, lor nu le declara nimeni iubirea aceea atat de aclamata. Nu ii tine nimeni de mana si nu are cine sa ii sarute. Nu le face nimeni nici un cadou. Sunt ei si constiinta lor, care de cele mai multe ori ii mustra pentru singuratatea lor.
Asadar, Ziua Indragostitilor nu este tocmai o zi atat de fericita. Si chiar daca nu apartine cuiva anume si toti au ocazia sa se bucure de ea, nu toti pot face asta. Si daca azi se sarbatoreste iubirea, cei care nu au parte de ea, cand sarbatoresc?

vineri, 11 februarie 2011

Schimbari


Schimbarile apar in viata fie ca vrem sau nu. In vreme ce nu toate schimbarile ne multumesc, au in comun faptul ca se intampla indiferent de ceea ce ne dorim noi. Atunci cand ne mutam, de exemplu, poate am fi vrut ca in loc sa ne mutam intr-o casa noua, sa ne mutam intr-o alta tara. Insa am ramas in aceeasi tara din cauza celor din jurul nostru fara care nu am putea fi la fel de fericiti.
Pentru multi, „schimbare” poate insemna si simplul fapt ca poarta alte haine... cand le imbraca in locul celor cu care erau deja imbracati, „se schimba”. Pentru altii, „schimbare” este ceva imposibil, pentru ca ei au o imagine bine definita despre cum sunt lucrurile si cum s-ar putea modifica, iar daca nu se intampla asa cum considera ei, totul este la fel si nu s-a schimbat nimic, iar viata lor este la fel de monotona si imposibil de schimbat.
Schimbarile apar in viata fara vreo interventie anume din partea persoanei respective sau din contra, tocmai prin voia ei. Viata cuiva se poate schimba in momentul in care iesind din scara blocului merge in stanga si nu in dreapta, cum mergea de obicei. E atat de usor.
Insa nu toti gasesc vointa aceasta de a schimba ceva, fie pentru ca nu stiu cum sa caute sau unde, fie pentru ca nici macar nu cauta. Unii i-ar invinovati pentru ca se complac in propria situatie si se prefac victime, altii i-ar felicita pentru puterea de a trece peste toate.
In incercarile unora de a schimba ceva in jurul lor, lipseste factorul primar: propria lor persoana. Se spune ca atunci cand vrei sa ii schimbi pe ceilalti, trebuie sa incepi cu tine. Insa ei uita asta din diverse motive. Poate li se pare ca altii sunt vinovati pentru situatia care ii nemultumeste pe ei. Poate li se pare ca ei nu se pot schimba fara ajutorul celorlalti.
Fiecare poate pleca de la premisa ca nu el greseste si atunci trebuie sa ii inlocuiasca pe cei din jur. Dar daca cei cu care ii va inlocui sunt asemanatori cu cei dintai, nu rezolva nimic. Si ii va cauta pe cei asemanatori pentru ca fara sa isi dea seama, cauta aceleasi lucruri la ceilalti. Daca ar schimba ce doreste de la ceilalti, ar gasi alti oameni, poate mai buni, caz in care ar fi mai fericit, sau poate mai rai, caz care ar insemna ca nu erau ceilalti cei care greseau. La fel cum fiecare poate pleca de la premisa ca el greseste si asteapta ca ceilalti sa il ajute sa se schimbe. Unii vor veni si vor spune ca nu greseste; altii, din contra, ii vor da dreptate, dar nu vor putea spune unde greseste; altii pur si simplu se vor speria de faptul ca el se considera vinovat si il vor lasa asa cum este. Si va ramane cu el insusi, la fel de nemultumit de situatie. Asta presupune ca nici unii, nici altii nu au stiut sa caute exact ce ii nemultumeste si de ce. Cei care nu cauta se multumesc doar sa spuna ca viata lor ii nemultumeste si nu au cum sa o schimbe.
Oricare varianta ar fi corecta, adevarul este ca pana nu ia atitudine, nici un om nu poate face nimic ca sa isi schimbe propria conditie. Si atitudinea nu presupune doar sa ai curajul de a evidentia vina celor implicati, inclusiv vina ta daca exista, ci presupune si sa vrei sa schimbi ceva cu adevarat si sa faci tot ceea ce iti sta in putinta pentru asta. Daca vrei, poti. Dar daca poti, vrei?

miercuri, 9 februarie 2011

Respectul


Din ce in ce mai des, oamenii dezamagesc alti oameni. De multe ori, cu buna stiinta, pentru ca in ziua de azi e tot mai greu sa dai dovada de bun-simt sau respect pentru ceilalti. Si aici nu e vorba doar despre egoism si de a pune propria persoana pe primul loc, ci si despre comoditate sau lene. E mai usor sa deranjezi si sa superi oamenii decat sa te straduiesti sa faci ceva doar pentru tine si cei cu care ai tu treaba.
De exemplu, e mai usor sa se asculte muzica la difuzoare decat sa se utilizeze casti si sa se asculte pentru sine insusi. Sau e mai usor sa se trimita un mesaj catre toti prietenii din lista cuiva de socializare decat sa ii aleaga doar pe cei la care trebuie sa ajunga de fapt acel mesaj. E mai usor sa se arunce gunoiul pe jos decat sa se indrepte cineva catre cel mai apropiat cos de gunoi si sa il arunce acolo. E mai usor sa traverseze cineva pe unde vrea decat sa mearga pana la prima trecere de pietoni si sa traverseze pe acolo.
Se mira unii oameni de starea in care au ajuns. Dar e vina tuturor si in timp ce toti se plang, nimeni nu ia atitudine. Oamenilor le place sa arate cu degetul si sa judece, dar cu ce ii face asta mai buni daca ei insisi nu fac nimic pentru a corecta lucrurile? Nu spune nimeni „uite ce rau e ca se intampla asa, hai sa schimb ceva”. Nu, din contra, oamenii sunt obisnuiti sa spuna „ce rau e ca nimeni nu face nimic si se intampla asa”. Si apoi cu totii injura. Da, ce usurare e sa injure... S-a gandit cineva cum ar fi ca in locul acelor cuvinte urate, sa se gandeasca la ceva frumos si sa se calmeze, poate chiar sa rada? Nu, normal, e mai usor sa spuna tot ce le poate iesi pe gura.
Cel mai grav este insa ca desi multi gresesc, nu admit asta. Nu spune nimeni „uite ce am facut, imi cer scuze, voi incerca sa nu mai repet”. In schimb, daca cineva are curajul sa reproseze ceva cuiva, primeste un mesaj de genul „cum ti-ai permis?”. De ce? Din nou, pentru ca e mai usor pentru oameni sa isi ascunda faptele in spatele unui paravan de asa-zisa „dreptate” pe care pretind ca o au. „Asa-zisa” pentru ca dreptatea aceasta de care abuzeaza toti este de fapt egoism. Nu vor admite ca au gresit pentru ca EI nu pot gresi, doar ceilalti pot. Nu sunt EI de vina pentru ce au facut, ceilalti sunt vinovati ca nu pot accepta faptele LOR. Nu sunt EI de vina nici pentru ca s-a intamplat ceva rau, ceilalti sunt de vina pentru ca LE reproseaza asta sau LE atribuie ceva. Si niciodata nu sunt EI responsabili pentru ce au facut, intotdeauna sunt ALTII din cauza carora se intampla totul.
Toata lumea pretinde respect si echitate, insa daca ar fi posibil, toti ar dori sa fie superiori celorlalti. Si in vreme ce competitia poate fi scuzata prin insasi natura umana (exista oameni care pretind ca evolutia se bazeaza pe nevoia omului pentru competitia cu ceilalti oameni), respectul se castiga. Daca cineva pretinde respect, trebuie sa il si ofere.
Asa ca data viitoare cand mai gresiti sau sunteti pe cale de a face ceva ce stiti ca e gresit, intrebati-va cateva secunde daca asta e singura cale sau de fapt, cea mai usoara. Si daca cineva va spune ca ati gresit, intrebati-va daca sigur aveti voi dreptate  si nu e asa cum vi se spune sau daca, de fapt, chiar asa e. Nu costa mult si ati putea fi uimiti de ceea ce veti descoperi.