Atunci cand se nasc, oamenii nu stiu nimic despre viata. Sunt niste biete fapturi fragile si sensibile care au nevoie de toata atentia parintilor. Unii dintre ei sunt norocosi si primesc poate mai mult decat ar avea nevoie. Altii, mai ghinionisti, nu primesc nimic pentru ca ajung in diverse institutii fiind abandonati de catre parinti. Insa pe masura ce cresc si se dezvolta, toti oamenii incep sa se grabeasca catre ceva in viata.
La inceput, vor sa nu mai fie copii. Vor sa aibe aceleasi drepturi cu oamenii mari. Vor sa nu mai fie fiul sau fiica unei anumite persoane, ci sa aiba propriul renume. Vor recunoastere din partea parintilor si a celorlalti oameni. Vor sa fie maturi. Desigur, exista si exceptii: unii oameni nu se maturizeaza niciodata, parte din ei pentru ca vor sa ramana copii si parte din ei pentru ca firea lor nu le permite: nu devin niciodata complet constienti de sine si de ceea ce ii inconjoara.
Ajunsi la maturitate, oamenii incep sa se confrunte cu adevaratele probleme ale vietii. Si aceste probleme nu sunt nicidecum diversele filosofii pe care le alcatuiesc cei mai eruditi dintre ei, ci simplele nevoi de hrana si adapost. Dintr-o data, trebuie sa se descurce singuri, sa asigure hrana si adapostul pentru ei si eventual familiile lor (in caz ca fac si acest pas). Si cum nu toti se nasc in familii bogate sau mostenesc averi impresionante, cei mai multi oameni muncesc pentru a-si asigura nevoile. Atunci se grabesc cel mai mult. Alearga sa nu intarzie la munca, sa nu intarzie acasa, sa nu intarzie la cumparaturi, la doctor, la coafor... orice intarziere ar genera o alta si ar crea un lant intreg de catastrofe. Astfel ca oamenii isi doresc sa imbatraneasca si sa se bucure de odihna meritata dupa ani intregi in care fac toate eforturile posibile pentru a trai decent.
Si odata ce imbatranesc, multi dintre ei nu mai au ce sa mai astepte. Se bucura de odihna, de nepoti, de tot ce pot gasi vesel in viata lor. Restul, poate prea bonavi si epuizati de incercarile vietii nu fac altceva decat sa isi astepte sfarsitul; asteapta sa fie vizitati de copiii pe care s-au chinuit sa ii creasca; asteapta ca cineva sa le treaca pragul si le aline suferinta si singuratatea. Si toti se intreaba la ce le-a folosit toata graba din viata lor. La ce a ajutat toata alergatura, daca acum, cand in sfarsit se pot bucura de tot ce au realizat, nu mai au timp sa se bucure? Sau din contra, nu au realizat nimic de care sa se poata bucura?
In toata aceasta goana a vietii, oamenii se bucura prea putin de lucrurile care au cu adevarat valoare. In schimb, acorda prea multa importanta lucrurilor lipsite de valoare. Acorda prea multa importanta nevoilor si uita de satisfactia implinirii lor. Acorda prea multa atentie evenimentelor negative si uita sa se bucure de cele pozitive. Au si tipare dupa care se intampla totul, diverse superstitii si ar face totul sa evite ghinionul. Insa cu cat se feresc mai mult, cu atat reusesc mai bine sa il atraga. Pentru ca totul afecteaza oamenii in masura in care ei ii acorda atentie; cu cat ii acorda mai multa atentie, cu atat ii afecteaza mai mult. Oare nimeni nu are altceva mai bun de facut?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu