luni, 30 septembrie 2013

E Toamna

Seara isi arunca valul peste pamantul obosit. Padurea e ruginita si pasarile nu mai canta. Campul e uscat si florile nu mai raspandesc parfumul lor. Vantul isi rostogoleste suflarea rece peste covoarele de petale si frunze uscate. Luna isi arata chipul palid printre norii grei. Si pe cat de luminoasa este stralucirea ei, pe atat de intunecat este abisul gandurilor...
Un vechi compas spart se invarte odata cu ceasul, aratand ca timpul nu sta pe loc, iar locurile se schimba odata cu timpul. Totul este ca un rau involburat care se bate sa isi sparga albia si sa depaseasca obstacolele intalnite in cale, in drumul lui spre libertate. Apa umple si goleste, spala si murdareste, da viata si distruge. Din cer picura pacate si din pahare curg doar lacrimi. Apa nu se transforma in vin, nici macar colorata.
Valoarea lucrurilor este data de praful pe care il asaza peste ele uitarea in trecerea timpului. Secole intregi se scurg intr-o secunda, cu tarana care zboara in vant. Se intorc intr-un lung ecou pe un nor de fum, printre dare de regrete si zgarieturi de amintiri. Se amesteca intr-un vals lent cu parfum de uitare si mucegai de vise, apoi se lasa intr-o umbra de fericire peste incremenirea neputintei, intr-un dor nebun.
Totul e pustiu si ploua rece. Vantul imprastie totul fara sens si luminile sunt orbitoare, iar ceata danseaza romantic cu umbrele pe o piesa misterioasa. Muzica de salon si dansul de societate completeaza perfect visul absurd intr-o masura exagerata. Ecourile murmura soapte de plumb, tarandu-le in noroi. Stropii mici si reci patrund adanc in esenta lucrurilor, oprind chiar si timpul in caderea lor. Intunericul il imbratiseaza si il linisteste, caci nimic nu e sortit sa ramana pe loc pentru totdeauna, nici macar blestemul.
Nimic nu se schimba, totul se uita. Intunericul si lumina se imping si trag dupa ele timpul si anotimpul, vremurile si vremea, inceputul si sfarsitul. Miscarile lor reci si amortite traseaza amintiri si vagi impresii, spre a fi uitate si ingropate in somnul linistit al lipsei de constiinta. Doar ploaia mai arunca stropii ei grei peste adormirea acuta, dar curgerea ei melancolica nu mai are niciun efect – e toamna...

vineri, 20 septembrie 2013

O Amintire

Astazi m-am imbarcat intr-o croaziera pe oceanul gandurilor. S-a anuntat o furtuna puternica de liniste, insa intre tangaj si vant, s-a dovedit a fi doar mult zgomot pentru nimic – o banala furtuna intr-un pahar cu apa. Mi-am cumparat si un plan, dar l-am vandut pe un regret. Am ramas cu o amintire, blocat intr-un continuu monolog. Croaziera nu se preteaza a fi de lux, dar sunt obligat sa accept conditiile pentru a nu ma abate de la itinerar.
Trebuia sa ma eliberez din orasul plin de sentimente in care eram captiv de prea mult timp. Aveam prea multe sentimente pentru ceilalti, dar niciunul pentru mine, nici macar de la ei. Si asta m-a distrus, pentru ca nu aveam niciun control asupra sentimentelor. Fiecare zi era ca un cutremur, zguduindu-mi din temelii mica lume, si asa subreda.
Sper ca aceasta croaziera sa imi aduca echilibrul si pacea. Vreau ca aceasta furtuna sa stinga vulcanul din mine si sa ma pot ridica in mijlocul intemperiilor doar pentru a simti stropii de ploaie pe pielea mea. Sunt sigur ca am pierdut ceva, dar nu stiu ce. Credeam ca stiu tot ce am, dar se pare ca e mai dificil sa stiu ce imi lipseste. Asta pana cand chiar imi lipseste. Dar si daca imi lipseste, ce? Cine are nevoie de atatea amagiri si iluzii?
Am trait o zi de vara, atat de frumoasa si de dulce! Dar a venit toamna si totul s-a terminat. Ma plimbam pe o raza de soare de la rasarit la apus, peste nori si curcubeu, prin iarba si prin ploaie, printre licurici si printre stele, purtat de nori sau de aripile vantului. Ma pierdeam in detalii, intre culori, forme, arome si parfumuri. Acum simt acelasi gust sarat si aceeasi briza rece in fiecare clipa. Iar apusul si rasaritul sunt aceleasi pete rosiatice deasupra unei linii cenusii. Din tot ce a fost, a ramas doar o amintire.
Mi-am cumparat o barca de vise, dar mi s-a oferit si o vesta de realitate. Inainte obisnuiam sa caut doar visele. Am numarat zilele si am incercat sa traiesc noptile, dar realitatea s-a dovedit mai scumpa decat oricare vis si a trebuit sa renunt la noptile oricum prea scurte. Si am asteptat, si am asteptat, dar chiar daca a fost soare, vara a plecat si nu s-a mai intors. Am cautat-o, am chemat-o si am implorat-o, dar nu a vrut sa vina. Si atunci m-am decis sa plec.
Croaziera asta a inceput bine, dar se va termina prost. O stiu si o simt in fiecare clipa. Ma avant in necunoscut, dar primesc doar rememorari. Incerc sa descopar lucruri noi, dar aflu doar tot ce stiam deja. Vreau sa imi amintesc unele intamplari, dar am uitat mai multe decat se puteau intampla. Imi caut prieteni, dar imi fac doar cunostinte. Ma lupt cu obstacolele, dar am impresia ca ele se lupta, de fapt, cu mine. Si stiu ca daca voi merge pana la capat, nu va fi asa cum am sperat, pentru ca tot ce imi doresc se intampla exact invers. Stiu toate astea pentru ca imi amintesc. Croaziera asta... nu e nimic mai mult decat o amintire...

joi, 19 septembrie 2013

Incercare

Am vrut si incerc
Sa scriu o poezie
Dar ma-nvart intr-un cerc
Caci rimele fug de mine.
Lasa toamna sa imi cante,
Lasa frunzele sa cada,
Lasa vantul sa le sufle
Si asculta-le trista balada.
Am vrut si incerc
Sa compun o melodie
Dar ma-nvart intr-un cerc
Caci notele imi canta despre tine.
Lasa toamna sa imi scrie,
Lasa frunzele jos din ramuri,
Lasa vantul sa le imprastie
Si citeste-le dulcile versuri.
Am vrut si incerc
Sa iti spun ca te iubesc
Dar ma-nvart intr-un cerc
Caci cuvintele-mi amutesc.
Lasa toamna sa imi sune,
Lasa frunzele sa danseze in aer,
Lasa vantul sa le adune
Si intelege-le mesajul efemer.
Am vrut si incerc
Sa te fac sa intelegi
Dar ma-invart intr-un cerc
Caci tu nici nu ma mai vezi.
Lasa toamna sa treaca,
Lasa frunzele sa zboare,
Lasa vantul sa se-opreasca
Si-afla c-a fost doar o incercare.

joi, 5 septembrie 2013

Constructie

Era o zi normala pana cand lumea a luat-o razna un pic mai mult decat de obicei. Nimeni nu este nebun, ci doar traieste in alta realitate. Caci fiecare casa este acasa pana cand locuitorii ei o iau razna un pic mai mult decat de obicei. Fiindca asa cum iubirea are dozele ei de nebunie, si nebunia are dozele ei de ratiune. Iar optimismul functioneaza pana cand lucrurile merg un pic mai rau decat de obicei...
E nevoie de o idee care sa te determine pentru a incepe o activitate sau o noua zi, dar o idee nu va fi vreodata suficienta pentru a schimba lumea. Oamenii sunt diferiti si totusi asemanatori, la fel cum vietile lor se repeta dupa anumite tipare, chiar daca sunt unice prin caracter si amprenta. Planeta insasi se invarte in jurul propriei axe si in jurul Soarelui, astfel incat sa descrie aceleasi forme eliptice.
Calculand teorii si probabilitati, vei ajunge mereu la aceeasi concluzie: calculele sunt variabile pentru ca insasi constantele sunt variabile. Secunda aceasta nu va mai exista in secunda urmatoare si secunda care tocmai a trecut nu se va mai intoarce vreodata, iar punctul in care te aflai in spatiu va ramane in urma ta, deoarece totul in Univers se misca in sensuri si directii nebanuite. De aceea oamenii prefera sa calculeze in cuvinte...
Razboaiele se sfarsesc doar pentru a incepe altele si fiecare om e obligat sa le lupte pe ale lui. Cateodata te simti coplesit, iar expertiza ta e inutila in fata mecanizarii sistematizate a armatelor pe care trebuie sa le infrunti. Si cand ti se ofera pacea, trebuie sa fii nebun sa crezi ca cei care te-au atacat chiar pot trata cu tine. De aceea oamenii prefera sa se lupte prin cuvinte.
Fara pretexte si mutualitati, iubirea pare naturala si sincera. Insa nu de putine ori se dovedeste ca era mai bine fara ea decat cu ea. Pentru ca prin ea ajungi sa te blochezi in relatii fara iesire sau fara viitor, fara intimitate sau fara libertate, fara spatiu sau fara comunicare si asa mai departe. De aceea oamenii prefera sa isi exprime iubirea in cuvinte.
Acumuland cunostinte si experienta, poti avea impresia ca le stii pe toate. Incepi sa iti exprimi diverse opinii si sa dezaprobi tot ceea ce nu coincide cu realitatea ta si tocmai pentru ca nu iti pasa de ceea ce cred altii, tanjesti dupa aprobarile lor si te scot din sarite cei care te contrazic. Iar daca cineva te detesta, te bucuri ca ai ajuns pana acolo dorindu-le nu mai putin decat ce iti doresc ei tie. De aceea oamenii prefera sa isi dezvaluie caracterul prin cuvinte.
Intr-o zi te intorci acasa si descoperi ca lumea are alte activitati decat avea in mod curent. Unii se agita, altii privesc; unii se manifesteaza, altii comenteaza; unii se aduna, altii se despart; unii anihileaza, altii controleaza; unii agreseaza, altii protejeaza; unii se strang in turme pentru a rade de spiritul de turma al altora, iar altii se izoleaza in anonimat pentru a exprima noi ideologii. De aceea oamenii prefera sa actioneze in cuvinte.
Cand crezi ca ai scapat de nebunie, descoperi ca i-a cuprins deja si pe ai tai si desi ii iubesti, iti spui ca a venit timpul ca „acasa” sa fie doar casa ta. Si devii optimist la gandul ca vei avea, in sfarsit, libertatea pe care ti-o doresti, uitand de responsabilitatile pe care le presupune aceasta mutare. Atunci ajungi din nou in mijlocul multimii, in drum spre noul tau vis. De aceea oamenii prefera sa rezolve totul prin cuvinte.
Ti se pare ca nu are sens ce iti spun? Ca nu e constructiv? Ca nu are logica? Sau concluzie? Ei bine, tu esti constructia. „Tot ce-ti spun acum uita pana maine.”

duminică, 1 septembrie 2013

Mediocritate sau Talent Obosit

„Imagineaza-ti ca citesti o carte cu toate minciunile care ti-au fost spuse” – daca le stii deja, de ce te-ar mai interesa aceasta carte? Ei bine, ca si in filme, viata este previzibila chiar si atunci cand totul este fictiune. Ca se promit Luna si stelele, varful lumii, marile in desert sau pur si simplu o favoare marunta, deznodamantul este acelasi: o alta minciuna alba asternuta pe o pagina neagra pentru un viitor roz...
A vorbi despre devotament, abnegatie sau sacrificiu in acest context pare o ineptie. Desigur, asta daca nu cumva se pleaca de la ideea ca sacrificiul este cumva acceptarea constienta a minciunilor. Insa astfel s-ar ajunge la acceptarea constienta a violentei, abandonului si tuturor celorlalte elemente de acest gen.
Oamenii se sacrifica din iubire, din altruism, din vinovatie sau pur si simplu din nevoia de a face o fapta buna. Dar care este adevaratul sacrificiu? A suporta tirania unui om violent doar pentru ca il iubesti? Sau a-ti da propria viata ca sa o salvezi pe a persoanei iubite ori poate chiar viata unei persoane necunoscute? A renunta de bunavoie la cineva pentru a-i lasa drum liber spre fericire? Sau a te adapta cerintelor si nevoilor acelei persoane? A accepta o idee, o fapta ori o situatie doar pentru ca este un consens si implica oameni apropiati? Sau a opri raul cu riscul de a pierde pe parcurs persoane dragi? A-i ajuta pe toti si a sta la dispozitia oricui, chiar daca profita? Sau a oferi strictul necesar, a dona sange sau chiar organe cuiva care are nevoie de o sansa in plus in viata?
Daca oamenii s-ar sacrifica doar pentru a accepta sa fie folositi si captivi intr-o relatie, in acelasi timp, acest sacrificiu ar fi, de fapt, un contract faustian. Doar ca beneficiile ar fi nule, desi termenii nu ar diferi prea mult. O sotie care accepta sa fie lovita de sotul ei poate face asta pentru ca ii este teama. Teama sa nu il piarda, teama sa nu isi lase copiii fara tata, teama sa nu isi dezbine familia, teama sa nu genereze o impresie gresita in societate si asa mai departe. Insa asta il face pe el sa considere ca are acest drept si ca poate abuza de el. Un copil care accepta toate conditiile impuse de parinti, chiar daca a devenit deja major si conditiile sunt exagerate, poate face asta pentru ca nu este inca suficient de matur. Nu este suficient de matur incat sa aiba curajul de a refuza si de a lua atitudine, nu este inca suficient de matur pentru a le explica parintilor ca stie sa ia decizii si singur, nu este inca suficient de matur sa paraseasca familia in situatiile extreme cand parintii refuza sa ii accepte opiniile si cerintele. Iar rolurile se pot inversa, pot fi schimbate cu alte tipuri de relatii si asa mai departe. Exista suficienti oameni care au impresia ca se sacrifica acceptand sa fie manipulati de persoane aflate intr-o postura autoritara, fie ca este vorba de parinti, intretinatori, angajatori, sefi sau chiar simpli infractori de pe strada.
Minciunile, promisiunile incalcate, complimentele false si ipocrizia sunt acceptate de catre oameni din partea cuiva drag indiferent ca este partenerul de cuplu, o ruda, un amic ori o simpla cunostinta. Este un compromis pe care oamenii il fac pentru a pastra relatiile cu acea persoana. Si chiar daca este o relatie defectuoasa ori daunatoare, exista convingerea generala ca o relatie, fie ea si nefunctionala, este dezirabila in detrimentul unei absente care ar genera liniste, dar si monotonie sau deprimare.
Aparent, toate aceste conditii intrunesc, cumva, definitia sacrificiului: toate reprezinta o renuntare voluntara la ceva pentru binele cuiva. Insa la o analiza mai atenta, se releva faptul ca nimeni nu ajuta pe nimeni. A permite cuiva sa greseasca nu este nicidecum un sacrificiu: acea persoana va ramane cu impresia ca este indreptatita sa procedeze astfel, iar compromisul ar crea doar neplaceri persoanei dispuse sa il faca. O relatie bazata pe compromis este evident o afacere nerentabila care nu poate dura prea mult.
Adevaratul sacrificiu presupune o afacere rentabila, chiar daca, la prima vedere, asta ar insemna ca nu mai este un sacrificiu. De exemplu, o persoana care are o bijuterie scumpa vinde acea bijuterie la o licitatie si doneaza banii unei familii nevoiase. Fostul posesor al bijuteriei primeste satisfactia de a fi facut o fapta buna, noul posesor primeste ceva ce si-a dorit, iar familia respectiva primeste un mic miracol. La fel se intampla si cand cineva salveaza viata altcuiva: salvatorul primeste multumirea de sine, persoana salvata primeste o experienta care ii va aminti mereu sa pretuiasca viata iar toti cei care afla ori asista primesc cumva o lectie de viata. Nu numai ca sacrificiul aduce fericire, dar lasa si ceva in urma pentru altii sa continue.
Daca viata ar fi o carte, fiecare om ar trebui sa fie un geniu ori un talent innascut pentru a-si scrie cea mai frumoasa viata. Asta ar presupune adevar si fictiune deopotriva, astfel incat minciunile ar fi si ele prezente. Insa nu toti pot fi astfel, asa ca cei mai multi recurg la compromisuri, acceptand sa se complaca in anumite situatii. Aceasta ingaduinta i-ar putea transforma in martiri in ochii celor naivi, dar in final ar descoperi cu totii, inclusiv ei insisi, ca putea iesi mult mai bine.
Totusi, nici talentele nu pot functiona la maxim prea mult timp. La un moment dat obosesc si cum nimic nu este perfect, ajung sa faca sacrificii, dar cum aceste sacrificii sunt naturale, ele doar completeaza frumusetea operei, lasand loc si altora sa adauge propriile experiente. Asadar, sacrficiile ajung, intr-un fel sau altul, sa faca parte din viata oamenilor. Se ridica intrebarea: ce este de dorit – mediocritatea predispusa la compromisuri ori talentul obosit care se sacrifica?