O Amintire

Astazi m-am imbarcat intr-o croaziera pe oceanul gandurilor. S-a anuntat o furtuna puternica de liniste, insa intre tangaj si vant, s-a dovedit a fi doar mult zgomot pentru nimic – o banala furtuna intr-un pahar cu apa. Mi-am cumparat si un plan, dar l-am vandut pe un regret. Am ramas cu o amintire, blocat intr-un continuu monolog. Croaziera nu se preteaza a fi de lux, dar sunt obligat sa accept conditiile pentru a nu ma abate de la itinerar.

Trebuia sa ma eliberez din orasul plin de sentimente in care eram captiv de prea mult timp. Aveam prea multe sentimente pentru ceilalti, dar niciunul pentru mine, nici macar de la ei. Si asta m-a distrus, pentru ca nu aveam niciun control asupra sentimentelor. Fiecare zi era ca un cutremur, zguduindu-mi din temelii mica lume, si asa subreda.

Sper ca aceasta croaziera sa imi aduca echilibrul si pacea. Vreau ca aceasta furtuna sa stinga vulcanul din mine si sa ma pot ridica in mijlocul intemperiilor doar pentru a simti stropii de ploaie pe pielea mea. Sunt sigur ca am pierdut ceva, dar nu stiu ce. Credeam ca stiu tot ce am, dar se pare ca e mai dificil sa stiu ce imi lipseste. Asta pana cand chiar imi lipseste. Dar si daca imi lipseste, ce? Cine are nevoie de atatea amagiri si iluzii?

Am trait o zi de vara, atat de frumoasa si de dulce! Dar a venit toamna si totul s-a terminat. Ma plimbam pe o raza de soare de la rasarit la apus, peste nori si curcubeu, prin iarba si prin ploaie, printre licurici si printre stele, purtat de nori sau de aripile vantului. Ma pierdeam in detalii, intre culori, forme, arome si parfumuri. Acum simt acelasi gust sarat si aceeasi briza rece in fiecare clipa. Iar apusul si rasaritul sunt aceleasi pete rosiatice deasupra unei linii cenusii. Din tot ce a fost, a ramas doar o amintire.

Mi-am cumparat o barca de vise, dar mi s-a oferit si o vesta de realitate. Inainte obisnuiam sa caut doar visele. Am numarat zilele si am incercat sa traiesc noptile, dar realitatea s-a dovedit mai scumpa decat oricare vis si a trebuit sa renunt la noptile oricum prea scurte. Si am asteptat, si am asteptat, dar chiar daca a fost soare, vara a plecat si nu s-a mai intors. Am cautat-o, am chemat-o si am implorat-o, dar nu a vrut sa vina. Si atunci m-am decis sa plec.

Croaziera asta a inceput bine, dar se va termina prost. O stiu si o simt in fiecare clipa. Ma avant in necunoscut, dar primesc doar rememorari. Incerc sa descopar lucruri noi, dar aflu doar tot ce stiam deja. Vreau sa imi amintesc unele intamplari, dar am uitat mai multe decat se puteau intampla. Imi caut prieteni, dar imi fac doar cunostinte. Ma lupt cu obstacolele, dar am impresia ca ele se lupta, de fapt, cu mine. Si stiu ca daca voi merge pana la capat, nu va fi asa cum am sperat, pentru ca tot ce imi doresc se intampla exact invers. Stiu toate astea pentru ca imi amintesc. Croaziera asta... nu e nimic mai mult decat o amintire...