vineri, 16 septembrie 2011

Paradoxuri


Timpul trece lasand in urma oamenii. Insa oamenii trec prin timp de la o intamplare la alta, de la o persoana la alta, de la un loc la altul, uneori chiar de la o viata la alta. Si din cauza asta, nu pot lasa totul in urma, asa cum lasa timpul.
Tot ce se intampla poate avea diverse sensuri si fatete. Fiecare om vede totul in felul lui si totusi, opiniile se pot corobora in momentul in care oamenii vad lucrurile cu aceiasi ochi. Aceste acumulari de opinii relativ similare poate conduce la impresia ca adevarul este cel pe care il crede majoritatea. Insa majoritatea poate fi indusa in eroare, fiindu-i prezentata situatia doar partial. In astfel de cazuri, dar si in multe altele, fiecare crede ca are dreptate, desi dreptatea este undeva la mijloc, nepartinitoare. Piedestalul ei este inaccesibil oamenilor si totusi ei cred ca il pot depasi ca inaltime. Orgoliosi sau nu, exista intotdeauna oameni care se considera superiori dreptatii.
Oamenii intalniti de-a lungul vietii pot fi mai imprevizibili decat viitorul insusi. Pentru ca in ciuda faptului ca viitorul poate fi previzibil, oamenii pot crea situatii pe care insusi viitorul nu le-ar fi prevazut. Si chiar daca solutii se pot gasi usor, unele probleme lasa in urma dezastre pe care nu multi le pot ameliora. Iar locul pe care l-a ocupat cineva in sufletul, inima sau mintea altei persoane cu greu poate fi reocupat sau cel putin realocat. Iar aceste resurse spirituale se irosesc deseori pentru cei care nu le merita, dar stiu sa le obtina. Iar daca nu au intentia sa faca rau, vor considera intotdeauna ca sunt nevinovati pentru ca pur si simplu nu au cum sa stie ca au savarsit o fapta rea.
Toate intamplarile din viata unui om se transforma intr-un bagaj emotional care devine din ce in ce mai greu. Unii il poarta cu bucurie si le pare usor ca un fulg, pe cand altii sunt legati cu lanturi grele de el si le pare ca nu mai pot trage povara dupa ei. Iar locurile prin care trec le starnesc si mai multe amintiri, ganduri si/sau regrete...
Exista si oameni care se schimba. Reusesc sa scape de bagaj si incep o noua calatorie, in care spera sa adune cat mai putine lucruri in suflet, dar mai ales, cat mai bune si mai vesele. Devin persoane noi, chiar daca uneori cea mai marunta amintire ii poate reseta la starea de dinainte de schimbare. Si depinde doar de ei sa isi revina, pentru ca solicitand ajutor, nu au cum sa nu evoce lucrurile care i-au determinat sa se schimbe, lucruri pe care trebuie sa le evite cu orice pret.
Oamenii nu pot fi masini. Nu pot ajunge timpul din urma si nu pot fi nici indiferenti ca el. Timpul nu iarta si nu schimba nimic, oamenii iarta si se schimba de-a lungul timpului. Si tot ei sunt si cei care gresesc, dezamagesc, fac rau... toate astea in timp ce ar fi vrut ca macar uneori sa faca bine.
E ciudat cum poti visa la o plaja cu nisip fin in lumina soarelui, la o mare calma si linistita si la un cer albastru si senin, iar cand ajungi acolo sa gasesti o plaja murdara, o mare agitata in bataia vantului si nori de furtuna la orizont. Iar visul tau se sfarma precum valurile marii ce se lovesc de stanci... La fel poti visa la omul potrivit pentru tin, cel care va fi mereu langa tine, care te va intelege, te va ajuta si te va iubi intotdeauna asa cum si tu ai face pentru acea persoana. Iar cand il gasesti, descoperi ca in visele acelei persoane nu erai tu, ci alta persoana. Visele sunt inselatoare pentru ca oamenii sunt inselatori. Asemeni viselor, oamenii te trezesc brusc la realitate si descoperi ca ai visat prea frumos in timp ce realitatea de langa tine isi ascundea chipul fioros si ghearele reci cu care se pregatea sa iti sfasie inima. Iar daca te trezesti singur, totul este si mai rece... si toate astea pentru ca ti-ai dorit caldura: caldura soarelui, caldura unui suflet, caldura in suflet si caldura pe care sa le-o oferi si altora. Paradox? Sau simpla realitate?

marți, 13 septembrie 2011

Cum S-a Golit Paharul

Din nou, paharul pe jumatate plin... sau gol. Din multitudinea de idei pe care le poate genera aceasta imagine, se alege cea mai rara sau cea mai putin probabila: partea plina a paharului. Asta presupune optimism. De ce? Pentru ca daca vezi partea plina a paharului, inseama ca exista ceva la care inca mai poti spera, mai poti visa sau mai poti ajunge.
Dar daca paharul ar fi plin cu o substanta nociva? Asta ar insemna pesimism? Da, cine isi doreste sa bea dintr-un pahar cu otrava? Dar daca nu isi doreste pentru sine? Din nou, optimism, inseamna ca substanta ii este utila. Dar daca ii este utila, inseamna ca acea persoana vrea sa faca rau cuiva... si iar se ajunge la pesimism. Pentru ca se va sfarsi rau pentru cel care consuma substanta respectiva. Asta inseamna si ca esti optimist daca observi ca paharul totusi nu e plin cu acea otrava. Cu cat mai plin paharul, cu atat mai mult rau produce. Cu cat mai gol, cu atat mai putin... Asadar, poate fi gresit sa te consideri optimist daca vezi partea plina a paharului. Si poate fi gresit sa te consideri pesimist daca vezi partea goala. Depinde de continut.
Continutul paharului poate fi subapreciat sau exagerat... poate dezamagi sau poate intrece orice asteptare... poate fi insuficient sau poate fi in exces... poate stinge setea sau poate stinge viata... se poate varsa sau se poate acumula... poate fi versatil sau static... poate exista sau poate nu exista. Oamenii ii confera existenta, scopul, calitatile, cantitatea si statutul. Si tot oamenii i le pot revoca. Astfel ca nu stii niciodata daca un pahar jumatate plin sau jumatate gol este sau nu util.
 Vazand acel pahar, te poti intreba cine l-a golit. Sau cine l-a umplut. Iar daca a fost plin, l-a golit cineva? Poate a stat atat de mult, incat s-a evaporat continutul. Sau din contra, poate fiecare a luat cate o sorbitura din el si daca nu te grabesti, nu vei mai avea ce sa sorbi. Si daca paharul a fost gol, oare chiar l-a umplut cineva? Sau doar s-a acumulat ceva in el? Ceva ce poate era inutil altora... sau din contra, poate ceva pentru care cineva a asteptat un timp indelungat sa se acumuleze. Si atunci, cine iti da dreptul sa iei acel pahar? Dar daca nu il iei, pierzi o ocazie pe care nu o vei mai reintalni. Iar daca paharul iti apartine, inseamna ca stii toate raspunsurile. Dar stii oare vreodata, cu adevarat, cum s-a golit paharul?

luni, 12 septembrie 2011

Aparenta vs. Esenta

Privind un pahar pe jumatate plin, fiecare om observa ceva diferit. Unul poate observa ca paharul este jumatate plin, altul ca paharul este jumatate gol, altul poate observa continutul, altul ca cineva a golit o parte din continut. Cineva se poate gandi ca paharul este prea mare si ca nu a existat destul lichid sa il umpla, altcineva se poate gandi ca cel care a umplut paharul a fost prea comod ca sa caute un pahar pe masura continutului. Si fiecare poate deriva o multitudine de idei, nu numai in cazul unui pahar, ci si in cazul oamenilor, animalelor, obiectelor, evenimentelor etc.
Observand totul, se poate crede ca ceea ce apare in fata ochilor este evident adevarat. Un om imbracat prost da impresia ca nu are bani, desi in realitate se poate imbraca prost tocmai pentru ca are bani si vrea sa ii economiseasca pentru ce conteaza cu adevarat. Un om care  zambeste lasa impresia ca ar fi fericit, desi in realitate poate zambi tocmai pentru a nu-si arata tristetea si durerile. Un om care se poarta frumos poate crea impresia ca este un om bun care vrea sa faca bine, desi in realitate se poate purta frumos pentru ca are interese ascunse pe care le urmareste cu orice pret. Un om care isi declara iubirea poate genera impresia ca el chiar iubeste, desi in realitate el poate „iubi” mai multe persoane in acelasi timp. Un om inconjurat de multe persoane pare sa aiba multi prieteni, desi in realitate poate el se simte singur tocmai pentru ca stie ca acei oameni nu ii sunt prieteni si doar se folosesc de el.
De prea multe ori oamenii nu inteleg adevarul, refuza sa il observe sau sa il analizeze. Se incurca in detalii, se lovesc de imagini, vorbe sau fapte si nu mai cauta dincolo de ele. Preiau totul asa cum pare, iar ceea ce este aparent evident este considerat adevar de baza in orice caz, situatie, problema... uita sa caute esenta oamenilor sau a evenimentelor, cauzele pentru care toate si toti par intr-un fel anume, desi poate nu sunt astfel. Intre aparenta si esenta exista un conflict permanent in care castiga de cele mai multe ori amandoua. Pentru ca aparenta ii pacaleste pe oameni sa creada ca este esenta, in vreme ce esenta ii pacaleste ca aparenta i-a tradat. Adevarul este ca oamenii se tradeaza singuri, iar in viata nu te inseala doar privirea. Si cum poti crede ca ceea ce vezi nu este adevarat si exista adevar dincolo de ceea ce vezi?

joi, 8 septembrie 2011

Relatii de Incompatibilitate


Daca s-ar defini relatiile intre oameni, cel mai usor ar fi sa se spuna ca relatiile sunt conexiuni intre doua sau mai multe persoane. Insa in diverse cazuri, aceasta definitie este prea simpla sau chiar incorecta. Mai ales in cazul relatiilor romantice, de iubire, a „prieteniilor”, „combinatiilor”  sau alti termeni echivalenti.
In primul rand, cel mai des se intalnesc relatiile de tip simbioza: fiecare obtine ce doreste de la celalalt si pentru asta isi „iubeste” partenerul. Apoi, relatiile de complezenta: nici unul dintre parteneri nu este incantat de relatie, dar o accepta asa cum este pentru ca nu ar putea concepe lipsa ei. Ar mai fi relatiile-medicament: unul dintre parteneri se foloseste de celalalt pentru a vindeca sau eradica ranile si amintirile din trecut. Si alte exemple sunt destule, insa tiparul este acelasi: aceste relatii au orice in comun, numai iubirea pura nu.
Exista persoane – in special fetele – care schimba partenerii mai des decat hainele din garderoba: unul nou intr-o perioada cat mai scurta. Daca cei vechi plictisesc, nu mai sunt la moda sau pur si simplu nu sunt pe gustul lor, greu de ghicit. De cele mai multe ori, nici ele nu stiu ce e in capul lor. In cazul baietilor insa, este simplu: ei stiu mereu ce vor – sex fara implicatii. Si cum asta este greu de obtinut de la majoritatea fetelor, isi incearca si ei norocul la randul lor pana gasesc persoana „potrivita”. Apoi se plang cu totii ca nu isi gasesc persoana potrivita: fetele pentru ca – sustin ele – „baietii sunt porci” iar baietii pentru ca – sustin ei – „fetele sunt curve”. Si fiecare spune ca a fost „chinuit” de catre persoanele pe care le invinovateste si catalogheaza, desi acele „chinuri” nu ar fi existat fara acceptul lor.
Exista insa si persoane serioase, atat fete, cat si baieti, care cauta relatii serioase. Serioase nu neaparat in sensul ca presupun implicatii si cheltuieli, cat in sensul de a avea sentimente reale fata de partener, de a fi sincer, deschis si comunicativ cu acesta, de a nu trece la alt partener dupa cateva zile fara vreun motiv sau vreo explicatie logica si argumentata, de a vedea si altceva la partener pe langa ce e evident sau ce poate folosi cuiva. Insa astfel de persoane cu intentii serioase sunt etichetate ca „fraiere” si astfel respinse. Nimanui nu-i plac „fraierii” si este degradant sa se afiseze in preajma lor. Asadar, nimeni nu stie cum ar functiona o astfel de relatie, pentru ca nimeni nu doreste sa incerce macar.
Oamenii se considera diferiti, dar in acelasi timp egali, la fel. Apoi, tot ei spun ca sunt perechi perfecte si ulterior constata ca sunt incompatibili. Se vad, fac cunostinta si ajung la sentimente de „iubire” si „adorare” fara sa se cunoasca. Cand incep sa se cunoasca, dezvaluie fete asa-zis „ascunse” ale partenerului, fie pentru ca nu le observasera pana atunci, fie pentru ca partenerul isi pierde interesul in a le mai tine ascunse. Atunci spun ca partenerul s-a schimbat, ca nu era asa, ca nu stiu ce a fost in mintea lor cand au acceptat relatia, ca nu stiu cum de au acceptat sa se lase „chinuiti” si alte astfel de afirmatii. Si cum poti reface compatibilitatea cu o persoana incompatibila?