Paradoxuri

Timpul trece lasand in urma oamenii. Insa oamenii trec prin timp de la o intamplare la alta, de la o persoana la alta, de la un loc la altul, uneori chiar de la o viata la alta. Si din cauza asta, nu pot lasa totul in urma, asa cum lasa timpul.

Tot ce se intampla poate avea diverse sensuri si fatete. Fiecare om vede totul in felul lui si totusi, opiniile se pot corobora in momentul in care oamenii vad lucrurile cu aceiasi ochi. Aceste acumulari de opinii relativ similare poate conduce la impresia ca adevarul este cel pe care il crede majoritatea. Insa majoritatea poate fi indusa in eroare, fiindu-i prezentata situatia doar partial. In astfel de cazuri, dar si in multe altele, fiecare crede ca are dreptate, desi dreptatea este undeva la mijloc, nepartinitoare. Piedestalul ei este inaccesibil oamenilor si totusi ei cred ca il pot depasi ca inaltime. Orgoliosi sau nu, exista intotdeauna oameni care se considera superiori dreptatii.

Oamenii intalniti de-a lungul vietii pot fi mai imprevizibili decat viitorul insusi. Pentru ca in ciuda faptului ca viitorul poate fi previzibil, oamenii pot crea situatii pe care insusi viitorul nu le-ar fi prevazut. Si chiar daca solutii se pot gasi usor, unele probleme lasa in urma dezastre pe care nu multi le pot ameliora. Iar locul pe care l-a ocupat cineva in sufletul, inima sau mintea altei persoane cu greu poate fi reocupat sau cel putin realocat. Iar aceste resurse spirituale se irosesc deseori pentru cei care nu le merita, dar stiu sa le obtina. Iar daca nu au intentia sa faca rau, vor considera intotdeauna ca sunt nevinovati pentru ca pur si simplu nu au cum sa stie ca au savarsit o fapta rea.

Toate intamplarile din viata unui om se transforma intr-un bagaj emotional care devine din ce in ce mai greu. Unii il poarta cu bucurie si le pare usor ca un fulg, pe cand altii sunt legati cu lanturi grele de el si le pare ca nu mai pot trage povara dupa ei. Iar locurile prin care trec le starnesc si mai multe amintiri, ganduri si/sau regrete...

Exista si oameni care se schimba. Reusesc sa scape de bagaj si incep o noua calatorie, in care spera sa adune cat mai putine lucruri in suflet, dar mai ales, cat mai bune si mai vesele. Devin persoane noi, chiar daca uneori cea mai marunta amintire ii poate reseta la starea de dinainte de schimbare. Si depinde doar de ei sa isi revina, pentru ca solicitand ajutor, nu au cum sa nu evoce lucrurile care i-au determinat sa se schimbe, lucruri pe care trebuie sa le evite cu orice pret.

Oamenii nu pot fi masini. Nu pot ajunge timpul din urma si nu pot fi nici indiferenti ca el. Timpul nu iarta si nu schimba nimic, oamenii iarta si se schimba de-a lungul timpului. Si tot ei sunt si cei care gresesc, dezamagesc, fac rau... toate astea in timp ce ar fi vrut ca macar uneori sa faca bine.

E ciudat cum poti visa la o plaja cu nisip fin in lumina soarelui, la o mare calma si linistita si la un cer albastru si senin, iar cand ajungi acolo sa gasesti o plaja murdara, o mare agitata in bataia vantului si nori de furtuna la orizont. Iar visul tau se sfarma precum valurile marii ce se lovesc de stanci... La fel poti visa la omul potrivit pentru tin, cel care va fi mereu langa tine, care te va intelege, te va ajuta si te va iubi intotdeauna asa cum si tu ai face pentru acea persoana. Iar cand il gasesti, descoperi ca in visele acelei persoane nu erai tu, ci alta persoana. Visele sunt inselatoare pentru ca oamenii sunt inselatori. Asemeni viselor, oamenii te trezesc brusc la realitate si descoperi ca ai visat prea frumos in timp ce realitatea de langa tine isi ascundea chipul fioros si ghearele reci cu care se pregatea sa iti sfasie inima. Iar daca te trezesti singur, totul este si mai rece... si toate astea pentru ca ti-ai dorit caldura: caldura soarelui, caldura unui suflet, caldura in suflet si caldura pe care sa le-o oferi si altora. Paradox? Sau simpla realitate?