De cate ori i se intampla ceva unei persoane, prietenii incearca sa-i fie alaturi. In cazurile fericite, se bucura si ei si isi exprima parerile de bine. Atunci au cele mai multe posibilitati de exprimare si fiecare traieste aceeasi bucurie in diverse moduri. Insa in cazurile mai putin fericite, totul este monoton. Fiecare compatimeste, toti spun ca va fi mai bine si ca daca viata era perfecta ar fi fost plictisitoare. Si fiecare incearca sa fie optimist.
Diversele probleme ale vietii sunt oarecum inevitabile. Felul in care oamenii le abordeaza tine doar de mentalitatea lor. Prietenii incearca sa ii ajute sa depaseasca momentul, insa nu toti sunt capabili sa arate mai mult decat mila sau compatimire, sentimente care mai mult deranjeaza decat sa ajute. Sau nu toti inteleg la fel problema, unii ajungand chiar sa acuze, desi nu stiu exact a cui e vina si de ce. Iar acele incurajari care spun ca va fi mai bine si ca nu poate fi totul perfect nu sunt nicidecum credibile in momentul in care sunt rostite. Mai ales pentru cei care le primesc. Nu stie nimeni cum ar fi sa fie totul perfect, dar toti se grabesc sa traga concluzii. Si exact ca in fabula vulpii care intrase in livada si nu ajungea la fructele coapte, omul, cand nu ajunge la ceea ce ii place, spune ca oricum nu i-ar folosi, atribuindu-i diverse defecte.
Omul este ca un pendul. Cand este copil, este in starea de echilibru. Insa pe masura ce creste, incepe sa oscileze cu perioade mai lungi sau mai scurte, in functie de ritmul vietii lui. Unii oameni reusesc sa se intoarca la starea de echilibru si sa nu mai fie afectati de intamplarile din viata lor, ca atunci cand erau copii si nu intelegeau ce se intampla. Altii insa petrec prea mult timp intr-o extrema si prea putin in alta. Amplitudinea acestor oscilari e data de cat de mult ii afecteaza ceea ce li se intampla. Cand ii afecteaza prea mult problemele, se misca mai incet catre partea mai fericita a vietii. Iar cand se bucura prea mult de evenimentele fericite, li se pare ca dintr-o data au cazut intre probleme pentru ca erau prea fericiti.
Prin oscilarile lor, oamenii adesea nu gasesc timp sa se gandeasca la altceva si isi invata miscarile pe care le repeta mecanic cu aceeasi precizie a pendulului. Astfel devine dificil sa arate mai mult decat compatimire celor in nevoie si sa nu ii invidieze pe unii dintre ei mai norocosi. Nu pot fi altruisti, a devenit un defect in aceasta lume in care poti progresa doar prin indiferenta fata de ceilalti, lipsa bunului-simt sau a rusinii si mai ales, prin egoism si altele asemanatoare.
De altfel, oamenii s-au adaptat in timp, iar valorile morale, cele care au transformat omul in fiinta decenta ce se vrea superioara animalelor, nu mai conteaza in zilele noastre. Cei care nu erau egoisti si indiferenti au devenit astfel tot din cauza celor egoisti si indiferenti. Fie au invatat de la ei, fie au considerat ca e un tipar de comportament obligatoriu, fie au fost pur si simplu atat de dezgustati de ceilalti incat nu puteau adopta alta atitudine.
Acum oamenii tind tot mai mult spre masina, chiar daca mai au inca sentimente, vise, idealuri. Incearca sa devina cat mai putin sentimentali, dar ratiunea lor este de multe ori orbita de sentimente. Oscileaza intre ratiune si sentiment, dar nu mai ajung niciodata in starea de echilibru dintre ele pentru ca fiecare le imprima o amplitudine mult prea mare si ei nu se pot stapani. Pe de o parte, ceea ce simt ii impinge catre oamenii pe care ii iubesc, desi ratiunea le spune ca nu e bine si ar trebui sa se indeparteze; totodata, ceea ce simt ii indeparteaza pe oameni de cei pe care ii urasc instinctiv, nu rational. Nu pot folosi niciodata ratiunea in slujba sentimentelor, iar sentimentele le suprima ratiunea.
Omul vrea sa isi promoveze abilitatile si capacitatile in fata celorlalti. Cei care nu il accepta ii sunt inferiori, pe principiul ca „daca nu inteleg, nu sunt capabili”. Cei care il accepta ii sunt cel mult egali, pentru ca el isi promoveaza calitatile iar ceilalti le iau ca atare. Dar totusi ii pretuieste pe unii care dintr-un motiv sau altul i se par potriviti pentru el si ar face orice sa ii tina aproape. Este susceptibil sa ii urasca pe cei care il copiaza sau pretind ca sunt mai buni decat el si de cele mai multe ori nu este capabil sa fie rational in replicile pe care le da cand este atacat de catre ceilalti.
Din acest punct de vedere, omul nu a evoluat. Inca simte nevoia de competitie si creeaza un mediu competitiv oriunde fiindca vrea mereu sa fie primul, unicul, cel mai bun, renegandu-si mereu adversarii. Insa aceasta competitie a omului cu semenii lui nu se aplica in toate domeniile. Nu la fel de gratuit, cel putin. Orice ajutor acordat este taxat intocmai in societatea umana a zilelor noastre. Nu se grabeste nimeni sa fie cel mai bun in a-i ajuta pe altii doar pentru satisfactia si implinirea data de rezultate, ci din contra, cu cat este mai bun si mai specializat, cu atat cere mai mult pentru ajutorul acordat. De altfel, nici o munca a oamenilor nu se mai bazeaza pe satisfactia implinirii profesionale, ci pe remuneratia primita pentru munca prestata. Exista si exceptii, dar rare si neobisnuite. Asadar, oamenii nu ii pot ajuta pe ceilalti pentru ca nu simt nevoia sa faca asta, nu pot intelege situatia, incearca sa minimalizeze consecintele situatiei, nu stiu cum sa ajute sau pur si simplu nu au nici un interes sa ajute.
Precizia mecanica a omului nu functioneaza mereu constant. Unii oameni mai pierd din perioadele de oscilare. Se opresc intr-un anumit punct si contempla stadiul in care au ajuns. Sunt fie fericiti cu realizarile lor, fie deceptionati de nereusite. Si daca ar avea un punct de revenire, ar reveni fericiti in trecut sa schimbe ceva, fara sa regrete ca pierd ceea ce i-a adus pana la stadiul actual. Altii incearca sa se agate de unele situatii din trecutul lor, iar cand reusesc, compara tot ceea ce traiesc cu ceea ce au trait. In cazurile fericite, uita la un moment dat de situatia respectiva, insa in cele mai multe cazuri nici o intamplare nu ii mai poate face la fel de fericiti.
Oamenii nu ating niciodata maximul, dar nici optimul. Cand considera ca au dat totul, vor exista altii care sa spuna ca puteau mai mult, iar cand altii le spun ca au fost cei mai buni si nu se putea mai mult, ei insisi vor spune ca puteau si mai mult. Perioadele lor sunt ori mai lungi, ori mai scurte. Si daca pendulul masoara un anumit timp sau o oscilatie cu o anumita acuratete, oamenii nu pot fi considerati la fel de exacti. Nu pot fi obiectivi sau impartiali pentru ca judeca mereu prin prisma propriei constiinte sau a situatiilor traite de ei insisi. Asa ajung sa fie mereu optimisti si sa incerce sa insufle optimismul lor si celor care nu cred in el sau din contra, sa fie mereu pesimisti si sa nu creada in optimismul celorlalti. Ca si la pendul, exista si starea de echilibru, cei care nu se gandesc la viitor. Optimistii cred ca viitorul va fi mai bun pentru ca se poate schimba in prezent. Pesimistii cred ca viitorul va fi la fel de rau pentru ca nici pana in prezent nu s-a schimbat nimic. Si toti sunt increzatori in ceea ce spun. Dar la ce poate folosi increderea atunci cand nu ai in ce sa crezi?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu