Organizarea Haosului

Cele mai fericite intamplari sunt cele spontane. Planuind un eveniment prea mult timp, oamenii se pot concentra prea mult pe importanta si prea putin pe utilitate. Iar la sfarsit, vor constata ca efortul a depasit beneficiile. O gandire pragmatica ar interzice un astfel de dezechilibru. Dar majoritatea oamenilor, din optimism sau altruism ar spune ca nu trebuie sa castige totul, conteaza sa participe pentru a acumula experienta. Iar pentru cei care vor sa imbine utilul cu placutul, este cunoscut ca afacerile nu se amesteca cu placerea. Asa cum nici alcoolul nu se amesteca cu sofatul. Desigur, exista voci care sustin contrariul, dar deocamdata dovezile indica prima afirmatie ca fiind adevarata.

Atunci cand au de ales si sunt nehotarati, oamenii ar putea avea impresia ca exista ceva gresit la ei. Adevarul este insa ca alegerile pe care le au de facut nu prezinta destul interes pentru a ii ajuta sa se decida. Asa ca pot alege la intamplare, daca au destul curaj, sau pot alege optiunea care pare mai sigura, daca au destula logica. Insa logica nu este sinonima cu norocul, iar dupa legea lui Murphy, „daca ceva poate merge rau, se va intampla”. Si iata cum se trezesc in fata unui scenariu cu totul neasteptat, in care nu mai este totul chiar atat de sigur pe cat parea. Asta nu inseamna, totusi, ca nu pot exista si intamplari fericite. Problema este planul, organizarea.

Planurile sunt modalitatea cea mai simpla a oamenilor de a (avea iluzia ca ar) detine controlul asupra unor situatii. Planuiesc ce educatie vor primi, ce cariera vor urma, cu cine, cand sau daca vor forma o familie, cand isi vor cumpara prima masina, prima casa etc. Insa odata ajunsi in situatia de a duce planurile la bun sfarsit, oamenii descopera anumite neconcordante. Poate ca educatia pe care si-au ales-o nu ii mai reprezinta, intre timp. Poate ca noul lor loc de munca nu este asa cum s-ar fi asteptat si ar avea nevoie de altceva. Poate ca persoana iubita nu este cea mai responsabila persoana si atunci nu pot forma o familie impreuna. Sau – din contra – poate ca singuratatea nu este atat de simpla si lipsita de griji pe cat sperau. Poate ca prima masina este mai scumpa decat economiile lor abia agonisite. Poate ca prima casa este una mica si neprimitoare pentru o familie in curs de dezvoltare. Sau – din contra – poate ca devine prea mare atunci cand familia respectiva se destrama.

Pusi in fata necunoscutului, cei mai multi oameni se panicheaza. Cand ceva nu mai merge conform planului sau conform asteptarilor, haosul se dezlantuie. Intregi armate invizibile ravasesc tot ce le sta in cale, rasturnand situatie dupa situatie, pana cand intregul plan capata un rezultat opus celui initial. Desigur, nu ar putea spune nimeni ca vina apartine celui care a intocmit planul daca planul este intocmit insasi de acea persoana. Intotdeauna este de vina neprevazutul. Dar neprevazutul nu se numeste degeaba „neprevazut”. Daca strategia planului l-ar include, ar fi „prevazut” si astfel, usor de prelucrat. Insa acest neprevazut este ca o conspiratie a terorii. Se construieste in secret si produce catastrofe, odata dezlantuit.

Intamplarile spontane pot fi si nefericite. Uneori, intr-o asemenea masura, incat pot distruge complet un plan sau chiar o intreaga filosofie de viata a unei persoane. Pentru ca nimic nu este mai grav pentru oameni decat sa fie loviti in momentul in care nu se asteapta.  Se prabusesc de pe cele mai inalte culmi mai rapid decat orice alt obiect in cadere. Si nu de putine ori raman cazuti, fara a mai indrazni sa se ridice. Dupa cum se spune, „un necaz nu vine niciodata singur”, asa ca in astfel de zile, daca ceva poate merge rau, chiar se va intampla. Numai ca nu se va intampla neaparat pentru ca asa se spune, ci pentru ca oamenii gandesc astfel. O intamplare nefericita ii face pe oameni oarecum indiferenti fata de o intamplare nefericita de intensitate mai mica, pentru ca ei oricum au impresia ca altceva nu ar putea urma.

De exemplu, o persoana se poate trezi de dimineata in patul ei. Se poate ridica din pat, poate merge la fereastra si poate admira vremea frumoasa de afara, care ar indemna-o sa se grabeasca sa plece. Dar la fel, se poate ridica din pat, se poate impiedica si lovi de piciorul patului si apoi sa aiba o intreaga dimineata plina de nemultumire si frustrare care ar indemna acea persoana sa nu plece nicaieri pentru ca a inceput ziua prost. Si cum nu exista un buton de resetare, oamenii prefera sa se planga de situatia in care se afla in loc sa o corecteze prin toate mijloacele posibile. Este ca si cum rationamentul lor functioneaza doar in tendinte negative, gasind orice posibila sursa de frustrare. Dar cand vine vorba de solutii pentru probleme, brusc sursele sunt dificil de gasit. Situatia pare iesita de sub control, fara scapare. Iar asta nu este neaparat adevarat.

In situatii-limita, instinctul de auto-conservare al omului preia controlul si il salveaza din anumite situatii care par fara rezolvare. Insa atunci cand presiunea este relativ mai mica, de exemplu intr-una din zilelele incepute prost, omul nu are nici un instinct care sa il ajute, ci doar intuitia care sa il frustreze si mai mult, prevestindu-i alte probleme pe parcursul zilei. Se creeaza astfel o stare de tensiune si irascibilitate care persista si acopera orice fond, fie ca este vorba de alte persoane care doresc sa ajute sau este vorba chiar de o optiune care ar putea conduce la iesirea din acea situatie. De altfel, este mult mai facil ca omul sa isi decline responsabilitatea si sa o atribuie oricarei alte persoane sau circumstante. Asta il face cumva sa se simta mai bine, dar totodata ascunde si sursa problemelor – rationamentul in sine.

Oamenii sunt cei care modifica realitatea din jurul lor. O pot construi, o pot modela sau o pot distruge. Pot interveni in orice fel asupra ei, dar atunci cand rezultatele ii nemultumesc, se absolva de orice vina si infirma orice posibilitate ca rezultatele sa fi fost diferite. In nici un caz nu ar recunoaste ca baza unui astfel de rationament este gresita, pentru ca factorii externi nu sunt cei care constrang actiunile omului, ci omul este cel care permite factorilor sa il constranga. Iar haosul nu este cauza din care situatiile scapa de sub control, ci tocmai starea de neorganizare care se datoreaza unui rationament gresit, slab, incapabil de a produce situatii si rezultate organizate, palpabile si pozitive. Ceea ce oamenii nu inteleg este ca se poate si altfel...