sâmbătă, 30 iunie 2012

Catre Cineva

Draga cineva,

Candva reprezentai totul pentru mine. Poate chiar mai mult. Dar in timp am invatat ca nu este totul ceea ce pare si pe masura ce ma apropiam mai mult de tine, vedeam tot mai mult. Si cu cat vedeam mai mult, cu atat imi placea mai putin ce vedeam. Stiu, nimeni nu este perfect si nu are dreptul sa critice atat timp cat nu isi vede intai propria reflectie in oglinda, sa isi afle defectele si greselile.
Sunt un simplu pacatos si nu am pretins niciodata ca as fi mai bun. Mi-am vazut de drumul meu asa cum am considerat. Unii mi s-au alaturat, altii au plecat. Nu stiu de ce. Si nu invinovatesc pe nimeni. Nu incerc sa par bun, nu sunt. De multe ori am fost dezamagit de ceilalti. Si nu spun ca nu as fi dezamagit si eu pe altii la randul meu. Dar as fi vrut ca macar unii dintre ei sa nu faca asta. Si nu neaparat cei la care am tinut cel mai mult. Poate ca multi mi-au fost indiferenti asa cum si eu am fost majoritatii. Mi-a placut intotdeauna sa-i ajut pe ceilalti si nu am cerut nimic in schimb. As fi vrut sa pot primi si eu unele lucruri de la altii. Poate am fost egoist si mi-am dorit prea mult, poate altii au fost si nu au vrut sa imi dea... cert e ca nu am primit prea mult din ce mi-am dorit. Insa am continuat sa sper, sa visez...
Visele astea... sunt atat de ciudate, stii? Unii viseaza la viitor, altii la bani, altii la iubire... altii pur si simplu la fericire. Dar, draga cineva, afla ca eu nu visez la fericire. Tu stii ca am cautat fericirea? Am cautat-o peste tot. La mine, la tine, la altii... acasa, la scoala sau in parc. Am cautat chiar si pe Google. Stiai ca daca vrei sa cauti „fericire” pe Google, obtii cam 1.600.000 rezultate? Orice om, mai ales optimistii, ar spune ca este mai mult decat suficient pentru oricine acest numar. Dar pentru mine, e un simplu numar. Pentru ca – vezi tu – fericirea pentru mine nu se masoara. Nu pot spune ca am o mie de bucati de fericire. O mie de fragmente. O mie de piese pe care sa le asamblez. Si daca o mie sunt prea multe, ce zici de una? Nu am nici macar o bucata de fericire.
Nu am fericire nu pentru ca nu stiu sa o gasesc. O gasesc. Dar nu intr-un loc anume, ci peste tot. Fericirea e compusa din toate lucrurile marunte care ne inconjoara. Rasaritul, apusul, florile, pasarile, norii, primavara, toamna, iarna, sarbatorile, oamenii, copiii, animalele... totul ne poate face sa zambim asa cum ne poate face sa plangem. Este un paradox, stiu... dar e realitatea. Realitatea este diferita de vise.
Si visele... visele schimba totul. Sunt abstracte, de neinteles. In vise oamenii sunt altfel, lucrurile arata altfel, locurile sunt altfel... totul e altfel. Si chiar daca tot ce visam, draga cineva, e ireal, realitatea il genereaza. Si visele pot genera realitatea. Unii ar crede in convingerile astea mai mult decat oricine si si-ar urmari visele dincolo de oricare limita. Iar cu ambitie, orice vis se poate realiza.
Ma uit pe geam si imi amintesc de tine. Inca o noapte in care nu am dormit. Nu din cauza ta, stii ca eu nu dorm de obicei. Nimic anormal, totul e obisnuit. Chiar si tu, draga cineva. Nu te-ai schimbat deloc. Nici nu stiu daca te vei schimba vreodata. Poate ca nu iti pasa, poate ca nu te intereseaza. Poate ca nici nu ai timp sa te gandesti la astfel de lucruri. Cine te-ar invinovati? De multe ori am spus lucruri si mai rele si probabil ca multi s-au obisnuit sa nu ma mai asculte. Iar altii poate ca nici nu au rabdare sa imi gasesc cuvintele. Da, parca toti sunt preocupati cu ceva, numai eu cu tine, draga cineva...
Nu cred ca ti-as mai spune ceva oricum. Ai plecat mereu cand ai vrut si m-ai lasat singur cu vina si visele mele. Apoi te-ai intors ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ai avut pretentia sa fim fericiti cand noi ne-am facut, reciproc, cel mai mult rau. Ai avut pretentia sa ne prefacem cand noi puteam fi doar sinceri. Iar eu am avut pretentia sa ma asculti, nu doar sa auzi... sa ma intelegi, nu doar sa intelegi... si sa fii tu asa cum esti. Poate ti-am cerut prea mult. Poate ai vrut prea mult de la mine. Poate intre noi au fost prea multe... sau poate prea putine. Dar – draga cineva – as fi vrut ca macar o data sa fim noi, sa fim... fericiti.
Stii... as fi vrut sa fiu un caine. As fi iubit oamenii neconditionat si nu mi-ar fi pasat de cat de multe lucruri rele fac ei pentru ca s-ar fi purtat frumos cu mine. Si tu, draga cineva, m-ai fi vazut altfel. Poate ca nu m-ai fi respins, poate ca nu m-ai fi judecat, poate ca nu m-ai fi criticat. Si nu mi-ar fi pasat daca as fi fost cainele din coltul strazii pe care l-ai fi injurat cand latra noaptea stricandu-ti somnul sau daca as fi fost cainele tau pe care l-ai fi luat la suturi cand ar fi facut mizerie in casa pentru ca nu ai avut timp sa-l plimbi. Da, te-as fi dezamagit si atunci, ca si acum, ca si oricand... Oricine greseste. Dar oare nu ar fi fost frumos ca apoi sa ma ierti si sa te joci cu mine pentru ca ti-ar fi placut? Nu ti-as fi adus macar un strop de fericire? Eu as fi fost foarte fericit...
Draga cineva, e iarasi noapte. Poate ca „latratul” meu te deranjeaza... promit sa nu te mai deranjez. Incerc sa dorm pentru ca atunci pot visa. Si in vise, totul e mai frumos. Cine stie, poate cand ma voi trezi, nu va mai fi astfel. Poate visul va deveni realitate. Stai, nu te grabi sa imi spui ca suna prea bine. Suna atat de bine pe cat suna si cuvintele tale, draga cineva... dar intre vorbe si fapte e un pas mare.
Sa nu uiti, draga cineva, ca ai puterea de a face visele cuiva posibile. Poate ca nu pe ale mele, poate ca nu pe ale tale, poate ca nu pe ale noastre... dar vei face pe cineva fericit. Si poate ca altcineva iti va face visele posibile. Poate ca si pentru mine va exista cineva. Altcineva...
Stii, draga cineva, undeva este o raza de soare. Undeva este un copil. Undeva este o floare. Undeva este un curcubeu. Undeva este un suflet cald. Undeva este ceva bun. Acolo voi gasi mereu puterea sa zambesc. Si poate ca tot acolo voi gasi uitarea. Dar numai pentru mine... nu si pentru tine. Tu nu trebuie sa uiti. Nu ai de ce.
Curios... acum cred ca nici nu te cunosc. Sau poate ca tu nu ma cunosti? Dar cum ar fi posibil? Avem atatea amintiri dulci, avem atatea planuri mari, avem atatea vise frumoase! Dar si visele, si planurile, si amintirile, si optimismul se spulbera in fata indiferentei, draga cineva! Am sa ofer zambete si sfaturi oricui le-ar cere. De la tine am primit fericirea, nu pe bucati, ci intreaga. Dar am pierdut-o. Si acum nu o mai gasesc... m-ai putea ajuta, insa de ce ai face-o, nu-i asa? Stiam...

Al tau, eu...
Nimeni

14 comentarii:

  1. Of, romanticule, dacă ai știi ce bine mi-am început dimineața asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al naibii de bine, având în vedere că mai am vreo câteva zile de stat în casă :)

      Ștergere
    2. Si eu care chiar credeam ca ai inceput ziua bine.

      Ștergere
    3. Nu eram ironică, dimineața asta chiar mi-am început-o bine :))

      Ștergere
  2. nu mai cauta fericirea.
    happiness is a journey, not a destination.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu o caut, stai linistita. Am scris pe acolo ca am drumul meu :)

      Ștergere
  3. Aşa te descrii tu: "Sunt un simplu pacatos..."? Nu eşti doar atât...
    Căutând "fericire" mie mi-a dat 1.620.000 de rezultate, mai exact. Deci aş fi foarte fericită...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma descriu astfel. As aprecia daca nu s-ar mai interpreta astfel tot ce scriu.
      Cat de multa fericire poti gasi in 1.620.000 rezultate?

      Ștergere
    2. Uff... ai tu o problemă cu interpretatul.
      Cât de multă fericire? Fericirea mea nu constă în rezultatele altcuiva (aici Google). Fericirea mea constă în rezultatele mele. Poate fix de asta nu sunt atât de fericită pe cât îmi doresc. Sau sunt eu prea perfecţionistă...

      Ștergere
    3. Pai da, am. Si de-aia evit sa scriu la persoana I.
      Nu cred ca esti perfectionista. Fiecare are nevoie de propriile rezultate...

      Ștergere
  4. Indiferenţa mereu distruge, mereu ... Cu toţii găsim pe cineva, la un moment dat şi credem că este "alesul/aleasa", dar realizăm apoi că facem parte din două capitole diferite ce nu se întâlnesc nicicum şi, poate, nu au nicio legătură unul cu altul :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii care e treaba cu "alesul/aleasa"? Trebuie sa ne aleaga si ei, altfel e degeaba. Dar asa sunt oamenii, cred ca totul li se cuvine.

      Ștergere