sâmbătă, 11 februarie 2012

O Fotografie

Se trezise cu o dorinta ciudata. Nu stia ce isi doreste, dar simtea ca isi doreste ceva. Ceva lipsea si nu era verdele primaverii pe care o astepta cu nerabdare. Ar fi vrut sa afle, sa ii devina evident, dar oricat s-ar fi straduit, nu putea afla. Asa ca astepta cuminte ca mintea sa i se limpezeasca si gandurile sa i se linisteasca, iar in linistea aceea sa afle ce insemna totul.
Simplitatea ii era termenul definitor. Chiar si vremea ii parea simpla. Frig, ceata, vant, zapada, gheata. Peisajul caracteristic iernii parea nesfarsit si nemiscat. Se obisnuise deja cu el, asa ca nu mai parea ceva absurd. Muzica ii rasuna in urechi perioade lungi de-a lungul zilei. Numai ea putea aduce liniste in minte si in suflet si numai cu ea putea scapa din monotonia acelor zile. Ii trebuia o iesire din acel loc si din acel anotimp atat de rece si nemilos. Ar fi vrut sa simta stropii de ploaie reci scurgandu-i-se pe piele si atunci totul sa o ia, din nou, de la inceput. Insa timpul raspundea mereu cu aceeasi nepasare, pastrand acelasi ton al vremii si intamplarilor. Era ca o poveste care se repeta la infinit.
Cate un gand ii trecea mereu prin minte, amintindu-i de singuratatea din fiecare zi, din fiecare moment, din fiecare loc si din fiecare zambet strain si fals. Avea nevoie de siguranta unui suflet cald alaturi, ii era dor sa simta bunatatea cuiva apropiat, sa se bucure de un zambet sincer si de o privire blanda. Dar oricat ar fi incercat, nu putea gasi o solutie si nu putea starni destul interes in nimeni. Iar in tot griul acela monoton al vietii, al iernii si al timpului, incerca macar sa gaseasca sau sa aduca in vreun fel o pata de culoare... dar tot ce mai gasea era doar speranta ca va fi candva mai bine.
Destinul ii parea blestemat si singuratatea ii era cea mai fidela insotitoare. Uneori cersea pur si simplu o imbratisare, dar indiferenta din jur ii zambea mereu, perfida, parand ca va ramane prin preajma pentru eternitate. Numai dorinta aceea ciudata schimba putin lucrurile si i se parea uneori ca o voce din departare ii transmite in secret chemarea ei, ca si cum folosea o lungime de unda necunoscuta celorlalti. Dar nici dorinta, nici vocea nu aveau continuitate, asa ca totul revenea rapid la monotonia iernii, stapana peste tot si toate.
Singura certitudine pe care o putea avea era fotografia pe care se incapatana sa o tina la piept, privind-o mereu cu zambetul pe buze. Acolo, totul era atat de frumos, atat de cald si atat de fericit, incat ar fi vrut sa traiasca pentru eternitate in acea fotografie. Insa orice fotografie reprezinta doar un moment... un moment ce nu se poate repeta la nesfarsit, dar pe care ar fi vrut sa il retraiasca mereu. Astfel ca tot ce ii ramanea in monotonia eterna era acea amintire, acel moment atat de fericit... era doar o fotografie.

29 de comentarii:

  1. Foarte frumoasă povestioara, dar fata aceea e cam tristă. Prinsă în monotonia vieții și în încercarea zadarnică de a da timpul înapoi, mintea ei pare mai goală decât am crezut inițial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am spus ca e o fata sau ca e un baiat :)

      Ștergere
    2. Știu, dar mie mi se părea că povestioara se asocia cu o fată :)

      Ștergere
    3. Da, probabil ca pare prea sensibil personajul pentru a trece drept baiat... Cat despre minte, nu e neaparat goala cat monopolizata de acea depresie.

      Ștergere
    4. Da, așa e, povestioara pare destul de fragilă și probabil de asta am ajuns la concluzia de mai sus :) Cât la nivel psihic, da, ai spus mai bine ceea ce încercam eu să scot în evidență. Oare nu avea și altceva în afară de acea poză cu amintiri?

      Ștergere
    5. Cu totii avem altceva. Doar ca uneori ne place sa ne refugiem in bratele neputintei si sa spunem ca nu exista solutii cand, de fapt, am obosit sa le cautam...

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Nu traim din amintiri, incercam doar sa le repetam pe cele fericite alaturi de altii care sa nu ne mai dezamageasca...

      Ștergere
    2. Sunt care trăiesc.Nu cred că este om care să nu fie trecut prin situația asta măcar o dată! Încercare asta, despre care zici, nu e soluția

      Ștergere
    3. Nu este, dar are cineva vreodata solutiile si raspunsurile potrivite?

      Ștergere
    4. Potrivite nu! Nimic nu e sigur, dar dacă îți retrăiești cilpa iar și iar tot ceea ce faci e să îngropi răspunsul! Oare nu merită cei de lângă noi mai mult decât o copie a unui alt moment din viața noastră?

      Ștergere
    5. Nu vreau sa par foarte pesimist, dar de multe ori, cei de langa noi nu merita nimic... eu ma straduiesc sa gasesc ceva bun in ceilalti, dar cu greu reusesc...

      Ștergere
    6. Nu ar trebui sa gaseasca altii in mine?

      Ștergere
    7. Aici e greu de trasat o linie între a nu te vedea inferior sau superior celor de lângă tine. Eu cred că fiecare are ceva bun în el, iar ca cineva să vadă acel ceva bun în tine tu trebuie să îl vezi, iar mai apoi să îl valorifici în modestie! Da, ai dreptate uneori și eu cred că cei de lângă noi nu merită nici măcar să vorbim despre ei, dar noi(tu) merităm(meriți)? Dacă crezi acest lucru însemnă că vezi ceva bun în tine, nu?

      Ștergere
    8. Presupun ca daca tragem linie intre noi (eu, tu) si cei de langa noi (care nu merita nici macar sa vorbim despre ei), vedem fiecare ceva bun in sinea noastra. Dar de obicei negam orice calitate si evidentiam defectele. Si nu doar cu ceilalti, ci si cu noi insine.

      Ștergere
    9. Ca cei de lângă tine să vadă ceva bun în tine trebuie să îl vezi tu, iar mai apoi să îl valorifici în modestie. Și eu cred uneori că cei de lângă noi nu merită nici măcar să vorbim despre ei. Însă oare noi merităm? Dacă zici da, înseamnă că vezi ceva bun în tine, nu?

      Ștergere
    10. Nu stiu, sincer. Nu imi sta in putere sa decid ce merit si ce nu... fiecare ma vede in felul lui si poate decide ce merit si ce nu. Conteaza mai putin ce vad eu bun in mine pentru ca ceilalti prefera sa se ghideze dupa aparente.

      Ștergere
    11. Am trimis comentariu de două ori, îmi cer scuze.Am avut probleme cu încărcarea și din acestă cauză am trimis de două ori!(acolo tragem sigur)
      Fiecare cu părerea lui, dar uite cum cred că stă treaba cu aparenețele.De exemplu, eu cred din ultimele vorbe, bazându-mă că ești un om care vede lucrurile gri și își plânge de milă în loc să facă ceva.E o aparență,fondată pe nimic,ea se poate schimba eu nu am de unde să știu cum ești tu, din această cauză valoarea ta ca persoană, (sau cât meriți tu) nu e dată de părerea mea.(sper că nu am fost ironică,am vrut să dau un exemplu ușor și la îndemână). La fel cred că ar trebui privit și la acei. Ce rost are cum mă vede ăla și aia dacă nu mă cunosc! Eu i-am zis la cineva așa: cunoaște-mă și apoi judecă-mă dacă poți! ( nu o va putea face niciodată pentru că îi va trebui toată viața să mă cunoască, indiferent de persoană).

      Ștergere
    12. In opinia mea, nimeni nu poate judeca oamenii, nici macar ei insisi. Nu au dreptul, oricat de bine s-ar cunoaste. Cat despre cum m-ai descris, e foarte posibil sa ai dreptate, dar nu ai de unde sa stii daca eu sunt personajul sau este cineva cunoscut mie. Chestia asta cu "nu cunosti omul intr-o viata" este o prostie tocmai pentru ca nici oamenii nu se cunosc pe ei insisi. Si dureaza toata viata lor ca sa defineasca cine sunt pentru ca pana in ziua in care mor, au timp sa invete lucruri noi si sa schimbe ceea ce sunt. Nu trebuie sa stii absolut totul despre cineva, trebuie sa stii doar destul cat sa poti iubi persoana respectiva sau nu...

      Ștergere
    13. Dap, am uitat să specific asta cu autocunoașterea.
      Și m-ai gândește-te dacă e chiar așa o prostie!
      Când iubești nu mai știi cât să iubești, iar cân decizi cât să o faci nu e iubire.
      Eu am zis așa cu aparențele, nu prea conta.Dacă nu ești tu, ești bun la psihologie sau ești empatic.

      Ștergere
    14. Nu cred ca ai inteles. Ma refeream la cantitatea de informatii pe care sa le ai despre cineva, nu la cantitatea de sentimente, pentru ca pe acelea nu prea le poti controla. Cat despre prostie, nu stiu ce sa mai gandesc, pentru ca am spus clar ca nu se cunoaste nimeni deplin si nu poate cere asta cuiva. Ar fi chiar absurd. Poti stii insa destule incat sa anticipezi unele actiuni. Asta da. Si mai sunt acei oameni, putini si norocosi, care isi gasesc sufletul pereche si isi citesc gandurile sau se inteleg din priviri. In rest, nu exista caz ideal.

      Ștergere
  3. frumos ai scris.
    "Ii trebuia o iesire din acel loc si din acel anotimp atat de rece si nemilos" si eu as avea nevoie de o iesire din lumea asta rece.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Problema este ca nu exista un portal catre o lume asa cum ne-o dorim. Exista doar dorinta, iar din dorinta trebuie sa creem. Insa creatia e un proces dificil, care consuma timp si resurse. Asta ne sperie si ne face sa ne folosim de ceea ce avem deja mai mult decat ar fi cazul. In speta, amintirile.

      Ștergere