Echilibru

O fata trista se confesa oglinzii. Ii spunea ca prietenia este un lucru atat de frumos, dar atat de greu de aflat. Se certase de curand cu cea mai buna prietena a ei si nu era prima data cand se intampla. Iar ceea ce o durea cel mai rau era ca nu se certau din vina ei, ci din vina acelei fete si de fiecare data tot ea facea un compromis sa o ierte. Asta ar fi insemnat ca e un om bun, dar ea se considera naiva. Si nu putea intelege de ce simtea atat de mult nevoia de a continua relatia cu acea fata cand stia bine ca nu se vor schimba prea multe lucruri.

Conflictul dintre ratiune si simtire – dintre minte si inima – va exista mereu in oameni. Daca mintea sau inima ar fi fost una mai buna decat cealalta, existenta celeilalte ar fi fost anulata. Dar mintea nu este destul de deschisa incat sa accepte ce accepta inima, iar inima nu este destul de inchisa incat sa respinga ce respinge mintea... Mintea incearca sa inlantuie inima, iar inima este cea care incearca sa elibereze mintea. In vreme ce mintea este plina de suspiciuni si intrebari, inima este sigura si nu cauta alte raspunsuri. Intre ele exista o legatura, un pod care le uneste, dar care nu le poate tine pe loc. Acel pod este memoria. O resursa comuna pe care atat mintea cat si inima o acceseaza fiecare in felul ei. Inima poate regreta unele amintiri, mintea se poate bucura ca au luat sfarsit. Iar cand mintea nu observa unele lucruri, inima i le va aduce la cunostinta.

Fata avea multe amintiri cu prietena ei. Si chiar daca nu erau toate frumoase, le simtea lipsa. Ar fi vrut sa revina cumva cu prietena ei la momentele in care radeau impreuna, facand diverse lucruri. Ar fi vrut sa o mai poata imbratisa fara ca vreuna dintre ele sa se intrebe care este adevaratul motiv. Ar fi vrut sa nu mai fie nevoie de atatea certuri, pareri de rau si scuze din partea fiecareia. Ar fi vrut sa se poata numi din nou „prietene” fara sa se intrebe daca respecta toate implicatiile acestui termen. Ar fi vrut multe, dar... stia ca nu le mai poate avea.

Se intreba ce se schimbase. Poate ea, poate prietena ei, poate ceilalti... sau poate doar timpul lasase urme prea adanci peste relatia lor, atat de adanci incat nu mai puteau fi ignorate. Sau poate doar ea nu le putea ignora. Daca ar fi putut, ar fi ramas prietene. Dar evident, trebuia sa se respecte anumite reguli de ambele parti. Ea avea impresia ca doar ea le cunoaste si le respecta, dar nu putea respecta una singura: aceea de a ierta neintelegerile. Nu le putea ierta pentru ca avea impresia ca prietena ei nu tinea cont de nici o regula... sau poate doar atunci cand incerca sa se impace si sa isi rascumpere anumite greseli.

Prietenia dintre cele doua fete era o situatie de completare. Prima, dispusa la compromisuri, gata de a ierta si a uita orice avea nevoie de prietena ei, care o invata sa fie mai putin dispusa la compromisuri. Avea impresia ca o pregateste cumva pentru viata. A doua se bucura sa gaseasca de fiecare data aceeasi fata buna care sa o ajute cu tot ce avea nevoie si careia ii putea spune orice. Iar prietenia lor se bazase mereu pe incredere, ajutor reciproc, sinceritate si responsabilitate. Faptul ca prietena ei se schimbase de la o vreme era prea mult pentru ea. Nu putea intelege motivele, oricat de mult le-ar fi cautat. Iar aceasta schimbare o facuse sa isi piarda si mai mult increderea in oameni, incredere care oricum era subreda si infima. Invatase dur ca nu poate avea incredere in oameni, nici macar in cei care par demni de a se bucura de ea. Oamenii mint si se prefac, altii doar par ca mint si se prefac si pentru ea devenise dificil sa poata distinge intre diversele comportamente, cu atat mai mult cu cat insasi prietena ei o dezamagise de multe ori. Inima ii spunea sa continue si cu prietena ei, si cu ceilalti. Dar mintea ii spunea sa se fereasca de toata lumea pentru ca era prea naiva inca.

Echilibrul dintre ratiune si simtire este greu de atins si imposibil de pastrat. Oamenii impun anumite limite pentru a colabora cu succes. Dar in toate colaborarile lor apare un atasament care tinde sa inlature acele limite. Absenta limitelor conduce la absenta echilibrului. Limitele sunt stabilite de diverse alte conflicte cunoscute oamenilor, interne sau externe: rau vs. bine, adevar vs. minciuna, libertate vs. restrictii, drepturi vs. obligatii etc. Toate aceste polaritati ii ajuta pe oameni sa stabileasca totul si sa poata functiona normal. Insa tot ele sunt cele care nu permit nici un echilibru. Oamenii nu se pot afla la jumatatea distantei dintre poli pentru prea mult timp. Unul sau altul ii va atrage intr-un final si atunci echilibrul va fi pierdut. Fara echilibru nu poate exista nici adevar, pentru ca nu se mai cunosc ambii poli sau unul dintre ei acapareaza. De aceea este nevoie de resurse comune, poduri si legaturi intre poli care, daca nu pot restabili echilibrul, pot permite macar comunicarea si deplasarea intre ei. Iar in lupta dintre ratiune si simtire, cel mai bine este sa castige memoria si oamenii sa ramana cu amintiri frumoase.