luni, 6 februarie 2012

Echilibru

O fata trista se confesa oglinzii. Ii spunea ca prietenia este un lucru atat de frumos, dar atat de greu de aflat. Se certase de curand cu cea mai buna prietena a ei si nu era prima data cand se intampla. Iar ceea ce o durea cel mai rau era ca nu se certau din vina ei, ci din vina acelei fete si de fiecare data tot ea facea un compromis sa o ierte. Asta ar fi insemnat ca e un om bun, dar ea se considera naiva. Si nu putea intelege de ce simtea atat de mult nevoia de a continua relatia cu acea fata cand stia bine ca nu se vor schimba prea multe lucruri.
Conflictul dintre ratiune si simtire – dintre minte si inima – va exista mereu in oameni. Daca mintea sau inima ar fi fost una mai buna decat cealalta, existenta celeilalte ar fi fost anulata. Dar mintea nu este destul de deschisa incat sa accepte ce accepta inima, iar inima nu este destul de inchisa incat sa respinga ce respinge mintea... Mintea incearca sa inlantuie inima, iar inima este cea care incearca sa elibereze mintea. In vreme ce mintea este plina de suspiciuni si intrebari, inima este sigura si nu cauta alte raspunsuri. Intre ele exista o legatura, un pod care le uneste, dar care nu le poate tine pe loc. Acel pod este memoria. O resursa comuna pe care atat mintea cat si inima o acceseaza fiecare in felul ei. Inima poate regreta unele amintiri, mintea se poate bucura ca au luat sfarsit. Iar cand mintea nu observa unele lucruri, inima i le va aduce la cunostinta.
Fata avea multe amintiri cu prietena ei. Si chiar daca nu erau toate frumoase, le simtea lipsa. Ar fi vrut sa revina cumva cu prietena ei la momentele in care radeau impreuna, facand diverse lucruri. Ar fi vrut sa o mai poata imbratisa fara ca vreuna dintre ele sa se intrebe care este adevaratul motiv. Ar fi vrut sa nu mai fie nevoie de atatea certuri, pareri de rau si scuze din partea fiecareia. Ar fi vrut sa se poata numi din nou „prietene” fara sa se intrebe daca respecta toate implicatiile acestui termen. Ar fi vrut multe, dar... stia ca nu le mai poate avea.
Se intreba ce se schimbase. Poate ea, poate prietena ei, poate ceilalti... sau poate doar timpul lasase urme prea adanci peste relatia lor, atat de adanci incat nu mai puteau fi ignorate. Sau poate doar ea nu le putea ignora. Daca ar fi putut, ar fi ramas prietene. Dar evident, trebuia sa se respecte anumite reguli de ambele parti. Ea avea impresia ca doar ea le cunoaste si le respecta, dar nu putea respecta una singura: aceea de a ierta neintelegerile. Nu le putea ierta pentru ca avea impresia ca prietena ei nu tinea cont de nici o regula... sau poate doar atunci cand incerca sa se impace si sa isi rascumpere anumite greseli.
Prietenia dintre cele doua fete era o situatie de completare. Prima, dispusa la compromisuri, gata de a ierta si a uita orice avea nevoie de prietena ei, care o invata sa fie mai putin dispusa la compromisuri. Avea impresia ca o pregateste cumva pentru viata. A doua se bucura sa gaseasca de fiecare data aceeasi fata buna care sa o ajute cu tot ce avea nevoie si careia ii putea spune orice. Iar prietenia lor se bazase mereu pe incredere, ajutor reciproc, sinceritate si responsabilitate. Faptul ca prietena ei se schimbase de la o vreme era prea mult pentru ea. Nu putea intelege motivele, oricat de mult le-ar fi cautat. Iar aceasta schimbare o facuse sa isi piarda si mai mult increderea in oameni, incredere care oricum era subreda si infima. Invatase dur ca nu poate avea incredere in oameni, nici macar in cei care par demni de a se bucura de ea. Oamenii mint si se prefac, altii doar par ca mint si se prefac si pentru ea devenise dificil sa poata distinge intre diversele comportamente, cu atat mai mult cu cat insasi prietena ei o dezamagise de multe ori. Inima ii spunea sa continue si cu prietena ei, si cu ceilalti. Dar mintea ii spunea sa se fereasca de toata lumea pentru ca era prea naiva inca.
Echilibrul dintre ratiune si simtire este greu de atins si imposibil de pastrat. Oamenii impun anumite limite pentru a colabora cu succes. Dar in toate colaborarile lor apare un atasament care tinde sa inlature acele limite. Absenta limitelor conduce la absenta echilibrului. Limitele sunt stabilite de diverse alte conflicte cunoscute oamenilor, interne sau externe: rau vs. bine, adevar vs. minciuna, libertate vs. restrictii, drepturi vs. obligatii etc. Toate aceste polaritati ii ajuta pe oameni sa stabileasca totul si sa poata functiona normal. Insa tot ele sunt cele care nu permit nici un echilibru. Oamenii nu se pot afla la jumatatea distantei dintre poli pentru prea mult timp. Unul sau altul ii va atrage intr-un final si atunci echilibrul va fi pierdut. Fara echilibru nu poate exista nici adevar, pentru ca nu se mai cunosc ambii poli sau unul dintre ei acapareaza. De aceea este nevoie de resurse comune, poduri si legaturi intre poli care, daca nu pot restabili echilibrul, pot permite macar comunicarea si deplasarea intre ei. Iar in lupta dintre ratiune si simtire, cel mai bine este sa castige memoria si oamenii sa ramana cu amintiri frumoase.

24 de comentarii:

  1. Fata aceea era frumoasă în naivitatea ei, dar, așa cum ai scris și tu, trebuia să găsească mai întâi echilibrul dintre cele două „rivale”, inima și rațiunea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toata lumea e frumoasa in naivitatea ei sau a celor care observa :)

      Ștergere
    2. Nu și atunci când o dă într-o extremă :))

      Ștergere
    3. Corect, dupa cum spuneam, cand cazi intr-o extrema nu mai exista adevar pentru ca nu mai ai si extrema cealalta in vedere.

      Ștergere
    4. Ai dreptate, oarbă mai e lumea din ziua de azi.

      Ștergere
    5. Nu e oarba cat ignoranta. Vede, dar trece cu vederea :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Multumesc, dar nu ma ajuta prea mult... stii, uneori invidiez oamenii de genul. Sunt fericiti in ignoranta lor.

      Ștergere
    2. Da, asta e fustrant, sunt ignoranți, dar nu rămân cu mintea încărcată, cum că ar fi putut face un lucru bun în loc să privească drept înainte. Dar acum, sincer vorbind, ai prefera să ignori în loc să să faci ceva?

      Ștergere
    3. Nu, nu as prefera sa ignor, as pierde multe din frumusetile alea naive...

      Ștergere
    4. Apropo, revenind la ce mi-ai spus tu mai devreme, tu chiar crezi că ignoranții sunt fericiți? Mie mi se par mai mult ipocriți, falsificând fericirea asta a lor.

      Ștergere
    5. Pai... stii cum spun eu: ce nu stii, nu te doare. Dar da, de multe ori sunt si ipocriti, reusind sa transmita o fericire falsa, dar atat de verosimila...

      Ștergere
    6. De aici rezultă faptul că ignoranții sunt actori buni?:))

      Ștergere
    7. Nu neaparat actori cat... iluzionisti :)) stii, ei nu joaca un rol. Nu se trezesc dimineata cu gandul ca cineva sta cu ochii pe ei si trebuie sa presteze intr-un fel. Din contra, ei stau cu ochii pe toti si invata cum sa ii pacaleasca si cum sa profite de sentimentele lor. Nu stiu cat de bine m-am exprimat, dar cam asa cred.

      Ștergere
    8. Nu, e ok, te-ai exprimat bine, doar că, în păcăleala asta a lor, ei pur și simplu se păcălesc singuri. Și noi, bârfitori :))

      Ștergere
    9. Se pacalesc singuri, dar ii ranesc pe cei carora le pasa.

      Da, barfitori...

      Ștergere
    10. Eh, nu suntem chiar bârfitori având în vedere că nu vorbim despre cineva anume, noi generalizăm. Dar da, se păcălesc singuri în timp ce-i rănesc pe cei cărora le pasă :)

      Ștergere
    11. Am luat faza cu "barfitori" ca pe o gluma. Daca am fi barfit, nu am fi avut astfel de idei, ci am fi discutat - cum ai spus si tu - despre anumite persoane si anumite actiuni.

      Ștergere
  3. Daca as comenta aici m-as repeta.Nu as veni cu ceva nou.Ai spus tot ceea ce trebuia sa spui.:)
    In lumea asta ai nevoie de echilibru iar pentru a-l crea si a-l mentine e nevoie de o oarecare maturitate.Sa stii cand sa fii rational si cand sa te lasi condus de pasiune,la fel e nevoie de cap.Dar unii sunt prea rationali,altii prea pasionali.Si nu prea stii cum e bine..De aceea e bine sa fie un echilibru.Macar atunci suntem mai siguri pe limite si ganduri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu poti fi niciodata indeajuns de... cumva. E greu sa nimeresti masura potrivita si chiar si atunci cand o nimeresti exista posibilitatea sa ti se para gresita.

    RăspundețiȘtergere