joi, 2 februarie 2012

Infinit

Intr-o frumoasa zi de primavara, pe o banca dintr-un parc stateau un baiat si o fata, zambind. Se intalneau de ceva vreme si chiar daca aveau multe sa isi spuna, se admirau, tacuti. Privirile lor se plimbau pe contururile chipurilor lor, urmarind atent fiecare trasatura, ca si cum ar fi vrut sa le memoreze pentru totdeauna. Desi se vazusera de atatea ori inainte, ramaneau usor surprinsi cand descopereau ceva nou, ce parea ca trecuse neobservat pana atunci.
Soarele bland de primavara ii mangaia cu razele lui, iar totul in jur parea cald si vesel. Iarba verde luase locul albului monoton al zapezii, iar floricele colorate se iveau pe alocuri, aducand pete de culoare pe intinderile verzi. Copacii inmuguriti inflorisera si ei, iar florile lor albe si dese acopereau intru totul ramurile, amintind oarecum de zapada cu care fusesera incarcate pana atunci. Parfumul acestor flori se raspandea in aer, purtat de vantul lenes care usca pamantul umed inca – din cauza zapezii topite. Diverse pasari incantau cu trilulile lor vesele, iar cainii se alergau si ei bucurosi de soare si caldura.
Intre toate acestea, baiatul si fata pareau nemiscati, ca si cum nu luau in seama toate aceste lucruri. Dar nu aveau cum sa nu le observe, desi se concentrau asupra celuilalt inainte de orice. Vedeau si ei lucrurile minunate din jurul lor, ascultau toate sunetele acelea vesele si simteau atat caldura soarelui, cat si parfumul florilor. Inainte de acestea, se vedeau unul pe altul, se ascultau si incercau sa afle ce gandeste celalalt. Parfumul ei, parfumul lui, parfumul florilor, ochii ei, ochii lui, florile, vocea ei, vocea lui, sunetele din aer, totul se amesteca intr-o simfonie de sunete, culori si arome, o feerie sublima care indemna la visare chiar si pe cei mai ancorati in realitate.
A urmat o vara nu prea vesela in care amandoi, si el si ea, se indepartau tot mai mult unul de altul. Desi reveneau des pe banca aceea, uneori parea ca doar amintirile ii fac sa revina acolo, pentru ca restul devenise prea monoton pentru a se repeta. Nu se mai admirau atat de mult si in loc sa se mai asculte, aproape ca se intreceau in a-si arunca diverse cuvinte intepatoare care de multe ori depaseau ca intensitate restul sunetelor ambiante. Bucuria incepuse  sa lase loc regretelor, iar iubirea dintre ei incepea sa paleasca in fata realitatii care nu se rezuma doar la acea scena din primavara in care totul parea perfect. Iar toamna i-a gasit despartiti, el singur si trist, iar ea in bratele altcuiva, vizibil fericita.
Scena aceea din primavara ramasese in mintea lor mult timp de atunci incolo. Numai iubirea dintre ei se transformase in cenusa, intre timp, chiar daca se spune ca iubirea nu dispare niciodata. Pentru fata, ramasese o amintire frumoasa alaturi de cineva. Pentru baiat, ramasese o situatie in care nu credea ca se va mai afla vreodata pentru ca ii lipsea persoana speciala alaturi de care sa se bucure in acea ipostaza. Uneori trecea pe acolo incercand sa afle pe cineva sau ceva acolo... i-ar fi placut sa descopere o persoana care sa stea acolo si sa admire pur si simplu imprejurimile. Insa de cele mai multe ori, banca aceea era goala sau ocupata de un alt cuplu naiv. Anotimpurile se succedau nepasatoare, iar primaverile nu mai erau atat de frumoase precum fusese aceea. Nici verile nu mai erau la fel ca vara care urmase acelei primaveri frumoase. Numai toamna care il gasise singur ii parea mereu la fel, rece si pustie.
Iubirea ar trebui sa fie cel mai frumos lucru pe care il poti primi in viata. Dar de cele mai multe ori, dureaza atat de putin incat nici nu stii daca a fost iubire sau altceva. Iar disparitia ei brusca si neasteptata lasa in urma un gust profund amar si o durere greu de suportat. Oamenii pe care ii iubesti rare ori te iubesc si ei la randul lor. Unii iubesc, altii se lasa iubiti iar altii profita pur si simplu de tot ce pot obtine. Si tot ceea ce iti poti dori cand iubesti este doar sa dureze cat mai mult, daca se poate, infinit. Insa cat mai mult se repeta doar situatia de a iubi si a fi parasit dintr-un motiv sau altul, cu sau fara vina... Primavara vine cu iubiri noi, iar cand ele se sfarsesc, toamna pune din nou stapanire pe suflet si intr-adevar, timpul devine infinit, dar numai pentru ca e ajutat de regrete, amintiri si singuratate. Atunci de ce ai mai iubi?

8 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Imaginea pe care ai creat-o cu vorbele tale mi s-a întipărit brusc în minte, exact ca la un hocus-pocus.

      Ștergere
    2. Asta nu ma face iluzionist, ci doar un bun observator :)

      Ștergere
    3. Din punctul meu de vedere, asta te face iluzionist.

      Ștergere
  2. ... Iubesti pentru a putea fii iubit. Iubesti pentru a putea fi fericit. Iubesti pentru a face pe cineva fericit... iubesti sa iubesti. D-asta iubesti..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ar fi atat de frumos pe cat spui tu, nu ar mai exista motive sa se sfarseasca.

      Ștergere