File de Jurnal (III)

(continuare de aici)

6 iunie

Da... chiar sunt anormal. Si uit sa fiu asa cum se asteapta ceilalti. De fapt, nici nu stiu cum se asteapta ei sa fiu. Oare tu ma mai intelegi, jurnalule?

7 iunie

Fierb iarasi... si de caldura, si de nervi. Oare chiar nimeni nu ma intelege? Cu ce am gresit eu oamenilor!? Imi aduc iar aminte de ea... dar ea nu mai e aici. Duca-se! De fapt, sa se duca toti. M-am saturat de ei!

9 iunie

Cald, foarte cald, si mai cald. Parca totul arde. Numai oamenii raman inghetati...

10 iunie

Azi sunt fericit. Am distrus o masina parcata in fata unei strazi. M-am simtit bine, a fost dulce razbunarea. As putea face asta in fiecare zi. Dar nu ar fi bine. Cred ca o iau razna...

11 iunie

Furtuna in suflet si afara. Ce bine! Chiar aveam nevoie de o zi ca asta.

17 iunie

Ma tem ca am innebunit. Incerc sa o caut pe singura care ma intelegea. Si imi pare ca o vad la fiecare colt, in fiecare loc, e peste tot... dar nu e ea. Am baut din nou. Dar nici vinul nu ma mai ajuta sa uit de realitate.

18 iunie

Ah, jurnalule! Cat de norocos esti ca nu te-ai nascut om! Daca ai stii tu cat de prosti sunt oamenii... au totul sub nasul lor, totul ii striga si ii indeamna sa fie fericiti, dar ei alearga intotdeauna dupa ce vad inaintea ochilor, nu sub privirea lor. Sau poate se uita mereu prea sus. In orice caz, isi merita soarta!

19 iunie

Am scris azi cateva scrisori. Una pentru ea, una pentru familie si una pentru cei pe care ii consideram candva „prieteni”. Imi place ce a iesit, sper sa inteleaga toti ce am vrut sa spun. M-as simti tare impacat daca le-ar citi. Maine le pun la posta.

24 iunie

Inca nu am primit vreun raspuns la scrisorile mele. O fi din cauza ca inca nu au ajuns la destinatari. Sau poate le-au citit si nu mai vor sa imi raspunda. Oare i-am suparat? Sau poate nu le pasa de mine... ah, la naiba! Chiar sunt singur...

25 iunie

Oare cum se simt cei care isi risca viata zi de zi, desi stiu ca viata este cel mai pretios dar? Cum se gandesc sa infrunte pericolul stiind ca ii asteapta cineva, undeva?  Astazi am incercat si eu aceasta senzatie. Am scapat ca prin minune sa nu fiu lovit de o masina. Si pentru o clipa, m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca as fi murit. Dar cine mi-ar fi dus mie dorul? Poate numai tu, jurnalule...

26 iunie

Si totusi, cum ar fi sa dispar? Cine m-ar cauta? Da, nimeni. Urasc lumea asta! De fapt, imi urasc viata... sau nu, ma urasc! Trebuie sa DISPAR!

30 iunie

Draga jurnalule, a fost o calatorie lunga. Citind acum paginile tale, mi-am adus aminte de multe momente frumoase... dar si mai multe triste. Imi pare rau ca am rupt paginile in care scrisesem despre ea... stiu ca te-a durut si nu ar fi trebuit, dar nu voiam sa mai aud de ea. Acum nu vreau sa mai aud de mine. Si asa e cel mai bine. Sa nu te superi pe mine ca te voi arunca in foc, dar nu trebuie sa afle nimeni gandurile mele, ti-am mai zis. Imi pare rau ca se termina totul astfel... imi pare rau ca nu ti-am oferit amintiri demne de paginile tale frumoase. Si imi pare rau ca ai incaput pe mainile mele, un biet muritor lipsit de orice talente... as fi vrut sa am talentul de a infrumuseta cuvintele si de a sufla aur peste litere, dar se pare ca singurul meu talent este sa distrug totul, inclusiv pe tine. Dar nu-i nimic, maine nu va mai exista nimic din toate astea. Adio, dragul meu jurnal!