Pandemoniul Sufletului

Intr-un octombrie rosiatic si etern, pe aleile pustii si murdare, adapostiti de intuneric si nori, se plimba singuratici si infometati demonii. Printre ei ma plimb si eu. Ne cunoastem de mult timp, dar nu prea avem tangente. Ei isi vad de treaba lor, ma ignora. Eu ii studiez si rad de oamenii naivi care le pica in brate. Dar imi doresc sa fiu in locul lor, sa am parte de acele iluzii de fericire pe care le primesc ei. Imi doresc sa pot zambi fara sa stiu ca demonii hohotesc malefic langa mine, asteptand sa ma inhate. Imi doresc sa pot fi acolo, sa pot atinge acele stele pe care numai altii le pot atinge, sa pot merge pe acele drumuri pe care nu mergi niciodata singur, chiar daca destinatia este Iadul. Imi doresc degeaba.

Insa eu sunt cel care ii coordoneaza. Le-am invatat fiecare obicei, fiecare strategie, fiecare marsavie si fiecare minciuna. Stiu sa le spun ce vor face si ce nu ar trebui sa faca. Stiu sa le indic pe cine vor putea pacali si pe cine nu. Stiu sa estimez cat de mult vor atrage sau respinge prin faptele lor. Stiu sa le arat cum sa se deghizeze. Stiu sa aflu ce isi doresc si cum sa obtina. Stiu ca nu e bine, dar stiu toate astea pentru ca am fost ca ceilalti. Am fost naiv si mi-am vandut sufletul pentru iluziile lor. M-am lasat purtat de ghearele lor in intuneric, iar acum ma tarasc printre ei ca un spion in spatele liniilor inamice.

Am cautat iubirea si am primit o antipatie profunda fata de tot ce inseamna acest concept. Am avut parte de iluzia ei pentru un timp, dar s-a naruit rapid in spatele unei realitati teatrale, puse in scena ironica a vietii de catre cei pe care ar trebui sa ii urasc, dar nu pot. Si chiar daca am iubit himere si iluzii, nu pot uita amintirile cu ele, triste sau frumoase. Nu ar fi drept sa spun ca nu iubesc doar pentru ca s-a terminat asa cum nu ar fi drept sa spun ca iubesc doar pentru ca a inceput... A uita trecutul inseamna a te sinucide. Pentru ca nimeni nu ar putea continua in locul tau acea viata.

Am cautat prietenia si am primit o trezire brusca la realitate. Am avut parte si de iluzia ei pentru un timp, dar s-a naruit rapid in fata unor oameni prefacuti si bine instruiti, devenind cumva mai presus de acesti demoni singuratici care lucreaza din umbra, niste oameni pe care ar trebui sa ii resping, dar am nevoie de ei. Si chiar daca am fost prieten cu cei care m-ar fi devorat daca le-as fi permis, nu pot uita momentele frumoase traite impreuna. Nu ar fi drept sa spun ca nu am prieteni doar pentru ca ei nu sunt ca mine asa cum nu ar fi drept sa spun ca am prieteni doar pentru ca ei imi seamana... A avea prieteni inseamna un joc de hazard. Pentru ca dintre prieteni se pot ivi usor dusmani de moarte.

Am cautat fericirea si am primit... nimic. Am avut parte si de iluzia ei pentru un timp, dar s-a naruit rapid in fata realitatii pe care ar trebui sa o accept asa cum este, dar nu pot. Si chiar daca am crezut ca fericirea inseamna diverse lucruri, nu pot uita ca de fapt, fericirea este compusa din bucurii marunte si lucruri simple. Nu ar  fi drept sa spun ca nu sunt fericit doar pentru ca imi lipseste ceva asa cum nu ar fi drept sa spun ca sunt fericit doar pentru ca am ceva. A masura fericirea inseamna a pierde exact esenta ei. Pentru ca fericirea nu se masoara, se simte.

Am cautat multe de-a lungul vietii. Am avut parte de unele, dar am si pierdut altele. Si chiar daca as fi vrut sa pot pastra unele lucruri si unele persoane, nu pot uita ca au contat si celelalte. Nu ar fi drept sa spun ca nu am avut nimic doar pentru ca nu am pastrat prea multe asa cum nu ar fi drept sa spun ca am avut tot ce mi-am dorit doar pentru ca uneori credeam ca sunt fericit. A avea dorinte inseamna a risca sa fii dezamagit. Pentru ca asteptarile conduc deseori la neimplinirea lor din motive lesne de inteles.

Am ramas eu, dar am capatat acesti demoni. Sau poate m-am schimbat. Cine ar putea spune? Poate eu. Dar cui? Ii pasa cuiva? Si daca ii pasa, de ce i-ar pasa? Nu as avea cui sa ma destainui. A atrage oamenii langa mine m-ar transforma intr-unul dintre acesti demoni. A-mi spune povestea m-ar demasca in fata oamenilor. A fi un demon printre oameni pare usor, dar e al naibii de complicat... numai sufletul meu stie. Si atunci cand totul devine trist, demonii imi tin companie in singuratatea mea, acolo unde nu patrunde nimeni – in pandemoniul sufletului...