Perfectiunea Intruchipata, Fericirea

Fericirea este una dintre acele stari sau senzatii pozitive dupa care oamenii alearga toata viata, dar o gasesc cu greu si se bucura prea putin de ea. La fel ca iubirea, este greu de definit pentru ca nu are o baza anume de la care porneste, iar oamenii o percep diferit in functie de propriile convingeri sau nevoi. In general, este vazuta ca o stare sufleteasca si nu poate fi apreciata cantitativ sau calitativ.

Fericirea poate fi vazuta ca o destinatie, un punct pe axa vietii catre care oamenii se straduiesc sa ajunga. Fie ca este vorba de cariera, familie sau pur si simplu ascensiune sociala, fericirea pare un scop realizabil. Iar oamenii investesc timp, vise, ambitie, eforturi si lacrimi pentru a atinge acel scop. Dar fericirea poate fi vazuta si ca o stare aleatorie, care vine si pleaca in functie de cum ii gaseste pe oameni. Fie ca este vorba de un simplu zambet sau de un concurs complex de imprejurari, fericirea pare o sansa neasteptata. Iar oamenii o primesc uneori cu bratele deschise, alteori nici nu stiu ca au avut-o pana cand ea pleaca si ei constata ca le lipseste ceva.

Fericirea este de multe ori un paradox. Sacrificand fericirea proprie pentru a altora, oamenii pot fi fericiti pentru simplul fapt ca cei dragi lor sunt fericiti. Transformandu-se in sclavi sau umbre ale lor, se multumesc doar cu zambetele acelor persoane si nu indraznesc sa le refuze cererile, oricat de dificile ar fi ele. Pentru ei, nimic nu este imposibil si fericirea celor dragi merita orice sacrificiu. Si tot ca un paradox, fericirea se poate baza si pe evenimente si stari anterioare sau independente fata de cele care au produs-o. Dar fericirea se simte.

Fericirea inseamna rasaritul, apusul, soarele, ploaia, curcubeul, ninsoarea, anotimpurile... Fericirea inseamna un zambet, o secunda impreuna, un vis, o imbratisare, un cuvant, un sarut, o scrisoare, o plimbare, o aventura, o noutate, o pasare in zbor, un nor pe cer, o simpla frunza sau un fir de iarba iesind din pamantul uscat. Fericirea inseamna succesul, victoria, implinirea profesionala, familia, casatoria, copiii, parintii, bunicii, fericirea celor dragi. Fericirea inseamna tot ceea ce te poate face sa zambesti, dar si tot ceea ce iti poate face sufletul sa zambeasca.

Fericirea este simtita cel mai sincer de copii, pentru ca ei nu analizeaza prea mult esenta ei. Nu se intreaba de unde vine si cum ii afecteaza, ci pur si simplu se bucura de ea. Fericirea lor consta in orice, de la o simpla plimbare pana la o jucarie scumpa mult dorita. Se bucura de sosirea parintilor acasa, chiar daca parintii nu au timp pentru ei. Se bucura sa primeasca dulciuri chiar daca nu primesc alte lucruri mai importante. Dar se bucura si sa primeasca atentie si nimic altceva.

Poate ca odata cu varsta creste si intensitatea fericirii, dar totodata apar din ce in ce mai multe motive de ingrijorare sau intristare, fapt care diminueaza efectele si durata fericirii. Rezultatele scolare, anturajul, schimbarile... toate fac ca fericirea sa fie trecuta intr-un plan secundar unde sa fie cautata din ce in ce mai rar. Dar atunci cand este gasita, este si mai intensa tocmai datorita acestei absente motivate. Pentru ca oamenii stiu cel mai bine sa aprecieze lucrurile atunci cand le lipsesc, nu cand le au.

Fericirea se afla cel mai corect la sfarsitul vietii... daca in clipa in care oamenii trec in nefiinta zambesc, inseamna ca au fost cu adevarat fericiti. Dar zambetul nu trebuie sa se citeasca doar pe buze, ci si in privire, in inima sau in suflet. Fericirea este greu de recunoscut. Unii presupun ca zambetul este dovada ei, dar zambetele pot fi atat de false! Iar fericirea falsa afisata atent poate trece drept reala. Dovezile fericirii nu sunt aceleasi pentru toti si nu au aceeasi intensitate. Pe unii, fericirea ii face sa zboare. Pe altii, fericirea ii face sa isi deschida inimile. Si poate pe unii fericirea ii face sa fie un pic mai buni, daca nu cu altii, macar cu ei insisi. Dar atunci cand esti fericit, nu ai cum sa nu stii asta, chiar daca ceilalti ghicesc sau nu.

Oamenii nu se descurca prea bine in a-si construi singuri fericirea. Se pot bucura de lucrurile marunte, insa vor simti mereu lipsa altora oarecum mai importante pentru ei, cum ar fi relatiile cu ceilalti, pozitia sociala sau conditiile de viata. Iar din spiritul lor competitiv va reiesi o dorinta pentru progres, fie ca este sau nu ajutata de lacomie. Atunci ar putea surveni o problema, pentru ca oamenii nu se vor mai simti fericiti cu ceea ce aveau inainte, crezand ca merita mai mult. Asta in timp ce altii, care nu au acele lucruri, tanjesc dupa ele cu toata fiinta si le asteapta toata viata.

De fapt, forma perfecta a fericirii se regaseste intotdeauna la ceilalti – oricate lucruri ar avea un individ, va crede mereu ca ceilalti sunt mai fericiti daca au ceva diferit sau in plus. Astfel, acel individ se stradui din rasputeri sa obtina acele lucruri pentru a fi la fel de fericit ca si ceilalti, uitand ca poate si ceilalti, vazand ce are el, s-ar simti nefericiti. Astfel apare o antiteza sau un alt paradox: desi tot ce realizeaza oamenii de-a lungul vietii pare sa ii faca fericiti, simplul fapt ca altii au altceva ii demoralizeaza si ii face sa creada ca ei nu au ceea ce conteaza cu adevarat. Si putini sunt oamenii care se multumesc mereu cu aceleasi lucruri, pentru ca majoritatea au tendinta sa considere ca ceea ce au deja li se cuvine, uitand eforturile depuse in vederea obtinerii acelor lucruri.

Fericirea poate fi vazuta ca un bilant. Daca este pe profit, totul e bine si oamenii sunt fericiti. Daca este in pierdere, fie mai au de lucrat, fie renunta, avand impresia ca nu pot fi fericiti. Dar fericirea poate fi vazuta si ca perfectiune. Daca o gasim, ne simtim cel mai bine. Daca nu, fie o cautam toata viata, fie renuntam la idee si devenim niste morocanosi insuportabili ale caror viziuni pesimiste deranjeaza pe toata lumea. Problema este ca oamenii fericiti sunt rareori binevoitori sa arate si altora ce inseamna fericirea. Au impresia ca ceilalti sunt incapabili de a o gasi, iar acesta ar fi un dezavantaj. Uita insa ca si ei au fost in aceeasi situatie si ar fi apreciat orice ajutor primit. Se rezuma la a emite ipoteze optimiste, iar cand isi pierd rabdarea, ii acuza tot pe ceilalti, cu aroganta si indiferenta.

Ca orice perfectiune, fericirea se ascunde. Insa momentele in care o cunosti sunt perfecte si ai vrea sa opresti timpul in loc pentru fiecare, indiferent despre care ar fi vorba. Dar fericirea nu asteapta sa fie gasita, te gaseste ea atunci cand considera de cuviinta. Daca o poti aprecia, inseamna ca ai reusit sa o gasesti. Daca nu, inseamna ca trebuie sa inveti sa o astepti. Nimeni nu este vinovat de propria fericire pentru ca nimeni nu este perfect. Adevarata fericire presupune sa oferi mereu ceva fara sa astepti altceva in schimb, acceptand ca esti cel care esti, cu bune si cu rele. Caci atunci cand celalalt primeste cu bucurie ceea ce ii oferi, atunci te simti fericiti si implinit. Iar daca unii spun ca perfectiunea nu exista, atunci cum ramane cu fericirea?

Articol inscris in Blog Power, editia 32 dupa o tema propusa de Irealia: Fericirea! O traiesti mai intens in pruncie sau creste odata cu tine? (cum) recunosti simptomele fericirii? Reusesti sa te faci "vinovat" de propria fericire sau ai nevoie de "furnizori" externi?
Alte articole inscrise in concurs: Mozaic de Zambete, Fericirea?, Fericirea Mea, Fericirea Nu O Gasesti la Magazinul de la Colt, Sa Fim Mai Fericiti - Despre Oameni Fericiti, Potirul Magic - Fericirea.