sâmbătă, 28 iulie 2012

Perfectiunea Intruchipata, Fericirea

Fericirea este una dintre acele stari sau senzatii pozitive dupa care oamenii alearga toata viata, dar o gasesc cu greu si se bucura prea putin de ea. La fel ca iubirea, este greu de definit pentru ca nu are o baza anume de la care porneste, iar oamenii o percep diferit in functie de propriile convingeri sau nevoi. In general, este vazuta ca o stare sufleteasca si nu poate fi apreciata cantitativ sau calitativ.
Fericirea poate fi vazuta ca o destinatie, un punct pe axa vietii catre care oamenii se straduiesc sa ajunga. Fie ca este vorba de cariera, familie sau pur si simplu ascensiune sociala, fericirea pare un scop realizabil. Iar oamenii investesc timp, vise, ambitie, eforturi si lacrimi pentru a atinge acel scop. Dar fericirea poate fi vazuta si ca o stare aleatorie, care vine si pleaca in functie de cum ii gaseste pe oameni. Fie ca este vorba de un simplu zambet sau de un concurs complex de imprejurari, fericirea pare o sansa neasteptata. Iar oamenii o primesc uneori cu bratele deschise, alteori nici nu stiu ca au avut-o pana cand ea pleaca si ei constata ca le lipseste ceva.
Fericirea este de multe ori un paradox. Sacrificand fericirea proprie pentru a altora, oamenii pot fi fericiti pentru simplul fapt ca cei dragi lor sunt fericiti. Transformandu-se in sclavi sau umbre ale lor, se multumesc doar cu zambetele acelor persoane si nu indraznesc sa le refuze cererile, oricat de dificile ar fi ele. Pentru ei, nimic nu este imposibil si fericirea celor dragi merita orice sacrificiu. Si tot ca un paradox, fericirea se poate baza si pe evenimente si stari anterioare sau independente fata de cele care au produs-o. Dar fericirea se simte.
Fericirea inseamna rasaritul, apusul, soarele, ploaia, curcubeul, ninsoarea, anotimpurile... Fericirea inseamna un zambet, o secunda impreuna, un vis, o imbratisare, un cuvant, un sarut, o scrisoare, o plimbare, o aventura, o noutate, o pasare in zbor, un nor pe cer, o simpla frunza sau un fir de iarba iesind din pamantul uscat. Fericirea inseamna succesul, victoria, implinirea profesionala, familia, casatoria, copiii, parintii, bunicii, fericirea celor dragi. Fericirea inseamna tot ceea ce te poate face sa zambesti, dar si tot ceea ce iti poate face sufletul sa zambeasca.
Fericirea este simtita cel mai sincer de copii, pentru ca ei nu analizeaza prea mult esenta ei. Nu se intreaba de unde vine si cum ii afecteaza, ci pur si simplu se bucura de ea. Fericirea lor consta in orice, de la o simpla plimbare pana la o jucarie scumpa mult dorita. Se bucura de sosirea parintilor acasa, chiar daca parintii nu au timp pentru ei. Se bucura sa primeasca dulciuri chiar daca nu primesc alte lucruri mai importante. Dar se bucura si sa primeasca atentie si nimic altceva.
Poate ca odata cu varsta creste si intensitatea fericirii, dar totodata apar din ce in ce mai multe motive de ingrijorare sau intristare, fapt care diminueaza efectele si durata fericirii. Rezultatele scolare, anturajul, schimbarile... toate fac ca fericirea sa fie trecuta intr-un plan secundar unde sa fie cautata din ce in ce mai rar. Dar atunci cand este gasita, este si mai intensa tocmai datorita acestei absente motivate. Pentru ca oamenii stiu cel mai bine sa aprecieze lucrurile atunci cand le lipsesc, nu cand le au.
Fericirea se afla cel mai corect la sfarsitul vietii... daca in clipa in care oamenii trec in nefiinta zambesc, inseamna ca au fost cu adevarat fericiti. Dar zambetul nu trebuie sa se citeasca doar pe buze, ci si in privire, in inima sau in suflet. Fericirea este greu de recunoscut. Unii presupun ca zambetul este dovada ei, dar zambetele pot fi atat de false! Iar fericirea falsa afisata atent poate trece drept reala. Dovezile fericirii nu sunt aceleasi pentru toti si nu au aceeasi intensitate. Pe unii, fericirea ii face sa zboare. Pe altii, fericirea ii face sa isi deschida inimile. Si poate pe unii fericirea ii face sa fie un pic mai buni, daca nu cu altii, macar cu ei insisi. Dar atunci cand esti fericit, nu ai cum sa nu stii asta, chiar daca ceilalti ghicesc sau nu.
Oamenii nu se descurca prea bine in a-si construi singuri fericirea. Se pot bucura de lucrurile marunte, insa vor simti mereu lipsa altora oarecum mai importante pentru ei, cum ar fi relatiile cu ceilalti, pozitia sociala sau conditiile de viata. Iar din spiritul lor competitiv va reiesi o dorinta pentru progres, fie ca este sau nu ajutata de lacomie. Atunci ar putea surveni o problema, pentru ca oamenii nu se vor mai simti fericiti cu ceea ce aveau inainte, crezand ca merita mai mult. Asta in timp ce altii, care nu au acele lucruri, tanjesc dupa ele cu toata fiinta si le asteapta toata viata.
De fapt, forma perfecta a fericirii se regaseste intotdeauna la ceilalti – oricate lucruri ar avea un individ, va crede mereu ca ceilalti sunt mai fericiti daca au ceva diferit sau in plus. Astfel, acel individ se stradui din rasputeri sa obtina acele lucruri pentru a fi la fel de fericit ca si ceilalti, uitand ca poate si ceilalti, vazand ce are el, s-ar simti nefericiti. Astfel apare o antiteza sau un alt paradox: desi tot ce realizeaza oamenii de-a lungul vietii pare sa ii faca fericiti, simplul fapt ca altii au altceva ii demoralizeaza si ii face sa creada ca ei nu au ceea ce conteaza cu adevarat. Si putini sunt oamenii care se multumesc mereu cu aceleasi lucruri, pentru ca majoritatea au tendinta sa considere ca ceea ce au deja li se cuvine, uitand eforturile depuse in vederea obtinerii acelor lucruri.
Fericirea poate fi vazuta ca un bilant. Daca este pe profit, totul e bine si oamenii sunt fericiti. Daca este in pierdere, fie mai au de lucrat, fie renunta, avand impresia ca nu pot fi fericiti. Dar fericirea poate fi vazuta si ca perfectiune. Daca o gasim, ne simtim cel mai bine. Daca nu, fie o cautam toata viata, fie renuntam la idee si devenim niste morocanosi insuportabili ale caror viziuni pesimiste deranjeaza pe toata lumea. Problema este ca oamenii fericiti sunt rareori binevoitori sa arate si altora ce inseamna fericirea. Au impresia ca ceilalti sunt incapabili de a o gasi, iar acesta ar fi un dezavantaj. Uita insa ca si ei au fost in aceeasi situatie si ar fi apreciat orice ajutor primit. Se rezuma la a emite ipoteze optimiste, iar cand isi pierd rabdarea, ii acuza tot pe ceilalti, cu aroganta si indiferenta.
Ca orice perfectiune, fericirea se ascunde. Insa momentele in care o cunosti sunt perfecte si ai vrea sa opresti timpul in loc pentru fiecare, indiferent despre care ar fi vorba. Dar fericirea nu asteapta sa fie gasita, te gaseste ea atunci cand considera de cuviinta. Daca o poti aprecia, inseamna ca ai reusit sa o gasesti. Daca nu, inseamna ca trebuie sa inveti sa o astepti. Nimeni nu este vinovat de propria fericire pentru ca nimeni nu este perfect. Adevarata fericire presupune sa oferi mereu ceva fara sa astepti altceva in schimb, acceptand ca esti cel care esti, cu bune si cu rele. Caci atunci cand celalalt primeste cu bucurie ceea ce ii oferi, atunci te simti fericiti si implinit. Iar daca unii spun ca perfectiunea nu exista, atunci cum ramane cu fericirea?

Articol inscris in Blog Power, editia 32 dupa o tema propusa de Irealia: Fericirea! O traiesti mai intens in pruncie sau creste odata cu tine? (cum) recunosti simptomele fericirii? Reusesti sa te faci "vinovat" de propria fericire sau ai nevoie de "furnizori" externi?
Alte articole inscrise in concurs: Mozaic de Zambete, Fericirea?, Fericirea Mea, Fericirea Nu O Gasesti la Magazinul de la Colt, Sa Fim Mai Fericiti - Despre Oameni Fericiti, Potirul Magic - Fericirea.

30 de comentarii:

  1. Ca sa-ti raspund la intrebare: Fericirea este un manifest catre crearea unei perfectiuni..perfectiunea de a fi fericit :))
    Filosofie la ora asta..8-|

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred ca ai dreptate, asa cum am spus, momentele in care esti fericit sunt perfecte.
      Filosofia la ora asta se datoreaza faptului ca acum am avut timp sa scriu... si eu ma mir cum somnul lasa loc unor astfel de aberatii, dar trebuie sa ma descurc cu ele, nu? :)

      Ștergere
    2. Yep.Si ai observat ca noaptea aduce inspiratie?:)) cel putin mie..

      Ștergere
    3. Nu neaparat ca aduce inspiratie, aduce mai mult linistea si timpul liber pentru a te putea concentra la ce vrei sa scrii :)

      Ștergere
  2. Este frumos acest bilanţ al fericirii.
    Printre cei care spun şi susţin că perfecţiunea nu există fac parte şi eu. Dar dacă nu există perfecţiune, nu înseamnă că nu există fericire, deoarece fericirea este de fapt o "imperfecţiune". Cum vine asta? Simplu. Nu toţi oamenii sunt fericiţi pentru acelaşi motiv.
    Să ai o noapte liniştită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici imi voi permite un mic argument: perfectiunea, la fel ca fericirea, nu este aceeasi pentru toti. Asa ca nu cred ca perfectiunea nu exista doar pentru ca nu o vad toti la fel, iar daca nu sunt toti oamenii fericiti pentru acelasi motiv nu inseamna ca fericirea nu este perfecta. Fiecare om ar vrea sa o pastreze, simtind-o in felul lui.
      Va urez si dumneavoastra o noapte linistita!

      Ștergere
  3. Perfectiune e subiectiva, iar fericirea e relativa, din prisma fiecaruia. Fericirea poate atinge perfectiunea, iar perfectiunea se poate transforma in fericire. M-am bucurat tare sa intru pe blogul tau si sa vad o imagine/un emoticon cu un zambaret maaaare si frumos :) Oricum postul asta e scris cu o nota de optimism. Ti-a iesit foarte bine! Felicitari! Zi frumoasa! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai... multumesc pentru aprecieri, sper sa observe si cei care sustin mereu ca sunt cel mai mare pesimist in viata si ca am pus iadul in litere pe blogul asta :))
      Cat despre ce ai spus, da, perfectiunea e subiectiva, fericirea e relativa, iar impreuna sunt ambigue.

      Ștergere
    2. In egala masura perfectiunea este relativa, adica nu putm vorbi de perfectiune fara un standard. Astfel ceva e perfect in raport cu un anumit standard. Ca exemplu, un model de masina care iese pe portile unei fabrici poate fi (sau nu) perfect in raport cu standardul specific acelui model. Apoi este elaborat un alt standard pentru urmatoarea generatie a acelui model. Amadoua sunt perfecte in raport cu standardul dupa care au fost facute, dar in general, generatia mai noua e superioara celeilalte sub anumite aspecte. As zice si ca fericirea e subiectiva (tu ai zis ca e relativa, si nu te contrazic), depinde de moment si de persoana. Poate sunt un colectionar si prefer modelul mai vechi, care e mai rar. Daca gasesc unul in stare "perfecta", sunt fericit (observi ca apare din nou notiunea de standard, notiune subiectiva prin natura ei, dar care confera o oarecare obiectivitate subiectului evaluat). Dar daca prefer o masina moderna, o sa fiu fericit cu ultimul model. Si probabil ca o sa fiu cel mai fericit daca le detin pe amandoua. Ca sa inchei, vreau sa subliniez ca ceva poate fi considerat perfect doar in raport cu un anumit standard. Si as adauga ca fericirea cuiva depinde in mare masura de standardul la care judeca lucrurile si aici e de fapt cheia adevaratei fericiri. Dar nu vreau sa mai intind vorba.

      Ștergere
    3. Nu stiu daca raspundeai mie sau domnisoarei, insa eu pot spune ca asa este, fericirea este atat relativa cat si subiectiva, chiar daca standardele pe care le-ai conturat tu par sa ii ofere o oarecare obiectivitate. As veni si eu cu un exemplu, al oamenilor din tarile din lumea a treia. Am vazut, cu ceva timp in urma, un documentar care arata mai multi oameni dintr-o tara din Africa spunand ca "ei sunt fericiti in tara lor, chiar daca altora le par rupti de civilizatie, tocmai pentru ca au nevoi mai simple si bucurii mai usor de obtinut".

      Ștergere
    4. Asa e, exact la asta ma refer. Unii cauta fericirea in simplitate altii in complexitate. S-ar putea ca si unii si altii sa fie la fel de pierduti. Cautam logica lumii in care existam, si vrem sa credem ca exista un rost al acestei existente. De fapt ideea ca existam fara niciun motiv particular ne este deosebit de respingatoare. Pe de alta parte faptul de a gasi un rost pentru a trai influenteaza profund starea de spirit. Cred ca fericirea se poate naste intr-o oarecare masura din fel de fel de lucruri care ne definesc existenta, dar niciunul nu ne influenteaza mai mult decat sentimentul de scop.

      Ștergere
    5. Pai cred ca daca s-ar descoperi viata extraterestra si s-ar vedea ca pana la urma suntem doar o parte a Universului care se autoexperimenteaza, cum am citit ieri un fel de citat motivational, ar fi cea mai socanta descoperire din istorie, tocmai pentru ca ne-ar lua acest sentiment de scop.

      Ștergere
  4. Asa este, fericirea este un obiectiv spre care tindem dar copiii sunt sinceri si ne invata sa gasim fericirea unde nici nu ne asteptam. Frumos articolul si optimist.
    vavaly

    RăspundețiȘtergere
  5. Fericirea se afla cel mai corect la sfarsitul vietii... daca in clipa in care oamenii trec in nefiinta zambesc, inseamna ca au fost cu adevarat fericiti.

    Cat de frumos spus :) Felicitari :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna! Imi place foarte mult textul pe care l-ai scris! In mare parte ai dreptate! Fericirea pentru unii este un scop!

    RăspundețiȘtergere