Povestea lui Michiduta

Inca de la nasterea lui, dracusorul Michiduta nu fusese pe placul nimanui. Era un singuratic si prefera sa umble ferit de privirile indiscrete sau curioase. Isi facea treaba asa cum credea de cuviinta si nu era nici criticat, nici laudat de catre tartor. Era genul muncitor care nu se razvratea impotriva conducerii. De altfel, nu participa la nici un conflict, oricat de interesant sau aprig ar fi fost. Evita chiar si banalele barfe tocmai pentru a nu pica la mjloc intre cei care raspandeau zvonuri si cei care erau tintele lor. Dar Michiduta avea un defect care ii aducea mereu probleme: era prea sincer.

Atunci cand cineva ii cerea opinia, Michiduta nu se sfia sa ii spuna ceea ce credea, chiar daca stia ca uneori cuvintele sunt mai ascutite decat taisul sabiei. Iar aceasta trebusoara ii adusese de multe ori subiecte de cearta cu ceilalti, care se simteau jigniti de cuvintele lui. Si chiar daca el incerca sa motiveze mereu ceea ce spunea, nu de putine ori fusese mustrat de catre tartor si trimis la talpa iadului pentru munci grele drept pedeapsa pentru ca dracii se plangeau de el. Era vazut ca cel mai infumurat dintre ei, asta desi nu se considera cu nimic mai bun – sau mai rau, dupa caz – decat restul.

Insasi tartorul il blestemase de cateva ori cand – cerandu-i sa faca ceva pentru el – Michiduta ii indica alte modalitati care lui i se pareau mai profitabile. Si pedepsindu-l cu ura, descoperise apoi ca bietul dracusor avea dreptate, insa era prea tarziu si nu mai putea schimba ce se facuse deja. In Iad nu exista iertare, asa ca nu ii spunea nimeni bietului dracusor ca avusese dreptate, chiar daca nimeni nu il crezuse. Iar el avea de multe ori impresia ca locul lui nu era acolo pentru ca nu gandea la fel ca ceilalti, considerand ca ceilalti, fiind mai multi, aveau dreptate sa il marginalizeze si sa aiba preconceptii despre el chiar daca nu il cunosteau. Dar de cate ori incerca sa fie ca ei, nu reusea si atunci ii sareau toti in cap, din nou, pentru alte greseli pe care le facea fara voia lui.

Insa Michiduta si le asuma pe toate, bune sau rele. Stia ca intr-o zi ceilalti vor vedea ca el le doreste binele si ca avea dreptate chiar si atunci cand toata lumea ii spunea ca greseste. Numai ca lui i se dadea dreptate prea tarziu, de fiecare data. Si chiar daca ceilalti impielitati regretau ca nu l-au ascultat, nu ii puteau arata acest lucru pentru ca erau prea orgoliosi. Se multumeau sa isi spuna ca data viitoare ii vor cere parerea, dar data viitoare erau din nou deranjati de sinceritatea lui si de problemele pe care le evidentia el. Intr-un fel, adevarul ii durea si aveau nevoie de o imagine diferita care sa le confirme ceea ce ar fi vrut ei sa creada despre sine, nu ceea ce ar fi putut crede altii, chiar daca asta conta mai mult. Astfel, Michiduta era mereu ultimul la care apela toata lumea, desi el i-ar fi ajutat cu bucurie pe toti.

Intr-o zi, chinuit si suparat de toate cate i se intamplau, bietul Michiduta prinse curaj si se adresa celui al carui nume nu il putea pronunta. Auzise despre el ca este foarte bun cu oamenii si ca traieste intr-un loc foarte frumos in care faptele bune sunt apreciate la adevarata lor valoare. Asa ca indrazni sa il intrebe daca el greseste. Dar nu primi nici un raspuns. Atunci il intreba daca a facut vreodata bine. Si din inaltul cerului, ploaia isi facu loc si stinse flacarile in jurul lui Michiduta. Il racori si il facu sa se simta asa cum nu se mai simtise niciodata. De fericire, dracusorul dansa in ploaia calda de vara.

Il intreba apoi pe Seful Raiului daca asa arata taramul despre care auzise in calatoriile lui printre oameni. Iar drept raspuns primi curcubeul pe cer. Isi spuse atunci ca acolo era locul unde isi dorea sa fie, departe de toate acuzatiile si jignirile pe care i le adusesera ai lui... Se ruga Domnului sa il primeasca in Rai, dar Dumnezeu ii spuse ca intai trebuie sa traiasca dupa voia Lui ca om si daca se va dovedi demn atunci va fi primit in Rai. Iar el accepta fara sa clipeasca, cerand doar sa isi ia ramas-bun de la ai lui, sperand ca ii va convinge macar pe unii sa il urmeze pe aceasta cale. Bineinteles, propunerea lui catre impielitati a starnit hohotele tuturor, cutremurand Iadul de atat ras, in ciuda sinceritatii si intentiilor lui cele mai bune. Insa Michiduta nu s-a suparat. Le-a urat doar sa ii ude Dumnezeu...