Demonul Iubirii

El merge alaturi de ea, tinand-o de mana. Ea este comoara lui cea mai de pret si nu isi permite sa o piarda. El este stapanul ei absolut si nu isi permite sa nu i se supuna. Impreuna se completeaza si isi aduc fericirea reciproc. Separat, el o iubeste iar ea il invarte pe degete. In ochii altora sunt cuplul perfect, simbioza deplina, fericirea suprema, iubirea pura... dar in ochii lor, ea este cea mai frumoasa femeie din lume, iar el este naivul care o vede astfel.

S-au cunoscut intr-o zi fericita pentru el, dar banala pentru ea. El a crezut ca a fost destinul, dar ea a considerat ca a obtinut doar o sansa neasteptata. El a stiut ca o va iubi inca din prima clipa, dar ea a crezut ca a gasit doar un altul usor de manipulat. El a vrut sa ii implineasca orice dorinta, dar ea a vrut sa primeasca totul fara sa ofere ceva. El a fost convins ca si-a gasit jumatatea – sufletul pereche, dar ea inca visa la Fat-Frumos-ul ei.

S-au iubit un timp si chiar erau fericiti, asa ca el credea ca vor fi impreuna mereu, dar nu si ea. Ea era universul lui, asa ca ii oferise inima lui intr-o cutiuta mica, dar plina de bunatate. El era cel care ii aducea zambetul pe buze, asa ca purta mereu cutiuta cu ea, dar fara sa-i acorde importanta. Ea era stapana inimii lui, asa ca nu indraznea sa o supere, dar il intrista uneori ca ea nu il vedea la fel. El era cel care se supunea mereu vointei ei, asa ca uneori il rasplatea cu cate un sarut si un „te iubesc” sa il inveseleasca, dar niciodata nu veneau din suflet.

In linistea serii, isi asculta pasii. Dar ai lui nu se aud, inima lui bate mai tare. Ai ei se aud, calca mai apasat. El incearca sa ii caute bataile inimii printre sunete, dar nu reuseste. Ea incearca sa ii descifreze gandurile printre priviri, dar nu reuseste. Iar dupa zeci si sute de eforturi zbuciumate, la un moment dat se opresc amandoi. Se privesc si isi citesc cuvintele pe buze si eforturile in priviri. Incep sa rada, fara a sti de ce. Apoi isi ascund amandoi chipul in palme. El plange, ea inca rade. Printre lacrimi si suspine ii striga:

-Mi-am vandut sufletul tie, demon cu chip de inger! Ce ai facut cu el!?

Ea, razand si mai cu pofta, nu raspunde. El se enerveaza in fata ranjetului ei macabru si, zgaltaind-o, repeta intrebarea:

-Ce ai facut cu sufletul meu!? Cu inima mea!? Cu iubirea mea!? Unde sunt!?

Ea continua sa rada. El continua sa planga. Ea este judecatorul si calaul lui pentru ca el si-a pus soarta in mainile ei. El este papusa ei si vinovatul fara vina, pentru ca ea a vrut sa traga sforile si sa scrie regulile. Impreuna se detesta si isi doresc raul reciproc. Separat, el inca o iubeste iar ea il condamna. In ochii altora sunt un cuplu obisnuit, cu probleme comune, certuri normale, iubirea cu nabadai... dar in ochii lor, ea este o fiinta oribila, iar el este orbul care nu a vazut-o astfel.

Privirile ei dulci sunt acum sfasietoare. Zambetele ei mieroase isi arata acum coltii sfasietori. Atingerile ei tandre isi ascut acum ghearele taioase. Imbratisarile ei calde isi ingheata acum stransoarea mortala. Sarutarile ei patimase isi scuipa acum otrava veninoasa. Frumusetea ei angelica isi demasca acum tenebrele. Dar el inca nu vede. Privirile lui atente sunt acum triste. Zambetele lui entuziasmate se sparg acum intr-un val de tristete. Mangaierile lui duioase se zgarie acum in spini si cioburi. Imbratisarile lui stranse se risipesc acum in pustiul inghetat. Fericirea de pe chipul lui dispare acum sub umbra terorii. Dar ei nu ii pasa.

In miezul noptii, stau pe marginea lacului. Sub razele lunii ea pare mai frumoasa ca oricand, zambind cu trufie. Sub privirea ei dispretuitoare, el se taraste ca un animal lovit care incearca sa scape de ultima lovitura. In aer se simte mirosul mortii, iar in mintea lor incoltesc diverse idei. El nu poate crede ca isi facuse atat de multe planuri cu ea. Ea nu poate crede ca il lasase atat de mult sa spere ca va fi cu ea. Impreuna nu pot crede ca s-au mintit atat de mult. Separat, el vrea sa fie doar un vis urat din care sa se trezeasca iar ea vrea sa scape cu orice pret de el. Isi aminteste atunci de inima lui, pe care el i-o daruise. Scoate cutia din poseta impreuna cu un mic pumnal.

-Ce vrei sa faci!? o intreaba disperat.

-Imi pare rau, e singura solutie – raspunde ea, in timp ce infige cu sete pumnalul in cutie, strapungand-o pana in partea opusa.

 Cu un ranjet sarcastic si satisfacut, priveste cum durerea ii frange trupul. Cu chipul crispat de durere si lacrimi in ochi, o priveste pentru ultima data.

-M-ai facut sa te iubesc fara sa-ti pese de mine...

Se incrunta si continua:

-De fapt, nu... eu te-am iubit, tu doar m-ai sedus. Dar blestemata sa fii, nenorocito! Caci nu te va mai  iubi nimeni asa cum te-am iubit... eu...

Gafaind, cazu in bratele ei. Cu sange rece si mare grija, ea ii arunca trupul neinsufletit in lac, alaturi de cutiuta strapunsa de pumnal. Sangele rosu care siroia din ea devenise negru si se ridica in continuu la suprafata apei. Mai admira pentru cateva secunde privelistea, dupa care se facu nevazuta, de teama sa nu fie descoperita.

Ea era o hoata de inimi. El fusese un om generos. Ea fugea de toti si toate, inclusiv de sine. El fusese un om sincer si ar fi aratat oricui iubirea ce i-o purta ei. Ea era cruda si nemiloasa. El fusese indragostit si naiv. Impreuna, fusesera cuplul perfect. Separat, ea se bucura de viata, el traise o iluzie. In ochii altora el era mort si ea vaduva, un cuplu tragic, o soarta cruda, un sfarsit prematur, o iubire ce continua dincolo de moarte... dar in ochii lor, ea fusese demonul iubirii lui iar el era sufletul naiv ce ii cazuse prada...