Un Om Modest

El nu fusese vreodata un om de cuvinte mari. Nu ceruse atentie si nu cautase afirmare. Era obisnuit sa aprecieze lucrurile marunte, fara a avea pretentii la valori si merite necuvenite. Nici macar nu credea ca este demn de aprecierile cuiva. Asa ca a fost foarte uimit ca intr-o zi sa afle ca exista o persoana care il aprecia. Acest lucru nu era posibil.

„Esti special, esti demn de admiratie, te respect foarte mult si iti admir munca.” Aceasta fraza il lasase fara cuvinte. O recitise de multe ori in intimitatea camerei lui, de teama ca nu cumva sa afle ochii iscoditori despre acele cuvinte. Incercase sa o inteleaga, dar de fiecare data descoperea ceva nou, care trecuse neobservat, si parca totul capata alt sens. Nu stia cum ar fi putut crea cuiva o astfel de impresie, cum ar fi putut starni o astfel de simpatie, cum ar fi putut castiga un asemenea respect si o asemenea admiratie. Acest lucru nu era posibil.

„Eu chiar cred ca esti un om bun, cine nu vede asta nu stie sa aprecieze corect oamenii.” Acum privea curios cuvintele, incercand sa inteleaga daca aceasta fraza era un afront pentru altii sau poate doar o lectie amara al carei gust il incercase si el, de multe ori. Pentru toti ceilalti era un simplu om, o persoana obisnuita ghidata de propriile ratiuni si sentimente, coordonate de o logica aparte, nu neaparat intr-un sens bun – pentru ca de multe ori avea impresia ca logica lui este straina de a altora. Ar fi vrut sa fie si el ca toti ceilalti, ignorant si indiferent... dar nici acest lucru nu era posibil.

***

El nu mai era cel care fusese. Anii intregi de ignoranta din partea celorlalti il transformasera intr-un egoist notoriu, un morocanos care se razbuna pe oricine indraznea fie doar sa ii adreseze un cuvant nepotrivit si un escroc avid care ar fi profitat fara mila de naivitatea oricui. Devenise la fel ca cei pe care ii observase mare parte din viata lui. Se catarase pe un piedestal unde era imposibil sa intre cineva in gratiile lui fara sa ii adreseze elogii si ofrande nenumarate. Iar cei care il cunoscusera inainte de transformare il regretau pe cel care fusese candva si ar fi vrut sa revina. Acest lucru nu era posibil.

Toti oamenii au suisuri si coborasuri. Toti oamenii sunt indestructibili. Toti oamenii sunt fragili. Toti oamenii sunt vulnerabili. Toti oamenii pot fi loviti. Toti oamenii pot fi vanduti. Toti oamenii pot fi doborati. Iar el, cu aroganta lui, nu era vreo exceptie. Odata ajuns regele junglei, era constient ca nu isi putea mentine pentru prea mult timp pozitia. Degeaba incerca sa elimine toate verigile slabe din jurul lui. Degeaba incerca sa se dezica de toti cei pe care ii cunoscuse candva. Degeaba incerca sa stearga dovezile existentei unui alter ego anterior. Acest lucru nu este posibil.

Nu mai era un om bun si incerca sa demonstreze asta cu orice pret. Se dovedea nemilos de cele mai multe ori, lipsit de scrupule si ipocrit peste masura. Ignorant si arogant, parea imposibil de atins, indestructibil si impenetrabil. Dar vulnerabilitatea lui era deja instalata. Fusese acolo tot timpul, inauntrul lui. Il macinase adanc, asteptand precum o furnica razboinica sa se prabuseasca inamicul colosal. Era chiar constiinta lui, dusmanul lui de moarte. Purtase lupte crancene cu ea, incercand sa o elimine... dar nici acest lucru nu era posibil.

***

Posterioritatea era confuza incercand sa si-l aminteasca. Unii spuneau ca nu stiu cine fusese. Altii spuneau ca il regreta. Altii erau bucurosi ca nu mai exista. Nici macar el nu ar fi stiut cum vrea sa ramana in amintirea lumii. O singura persoana si-l amintea doar ca pe „un om modest”. Dar fusese patat, manjit, murdarit si terfelit de lumea in care traise. Ar fi vrut sa ii recastige demnitatea... dar nici acest lucru nu era posibil.