miercuri, 15 august 2012

Eclipsa de Fericire

Dimineata. Momentul magic in care unii se trezesc cu razele soarelui inundand camera, ciripitul pasarelelor patrunzand melodios in urechi si parfumul floral incarcand aerul proaspat. Momentul tragic in care unii se trezesc cu perna in cap, tipete in urechi si ganduri „bune” despre o „noua” zi... Ati observat vreodata cum diminetile decid soarta unei zile?
Ne trezim dimineata cu ganduri bune sau cu ganduri rele. Daca ziua ne intampina intr-un mod placut, zambim, ne bucuram, admiram peisajul, mai lenevim putin si apoi trecem veseli la treaba, muncind cu spor la orice ne-am propune sa facem. Daca ziua nu ne intampina placut insa, ne intoarcem pe partea cealalta, ne punem perna in cap, trantim ceasul sau telefonul, aruncam radio-ul, pisica sau catelul si blestemam secunda in care ne-am trezit incercand sa mai dormim. Ne dam jos din pat in ultima clipa, ne lovim de piciorul patului si il injuram cu darnicie, mergem in fuga sa ne spalam si descoperim ca iar nu e apa calda, asa ca mai tragem o portie zdravana de injuraturi, ne imbracam cu ce nimerim pentru ca nu mai avem timp sa alegem ceva si iesim repede pe usa, pregatiti cu si mai multe injuraturi pentru aglomeratie, oameni care abia se misca, muncitori, santiere, drumuri proaste, primarii si cate si mai cate. Evident, prima situatie genereaza o stare de bine, pe cand a doua creeaza o stare de tensiune si nervozitate. Ambele stari se mentin pe parcursul zilei, drept pentru care soarta unei zile – sau cat de buna va fi ea – se decide dimineata.
Dupa momentul diminetii, urmeaza ziua propriu-zisa. Ar fi mult prea greu de exemplificat activitatile oamenilor de zi cu zi... sau chiar inactivitatile, pentru ca sunt multi care pur si simplu lenevesc toata ziua, mai ales in perioadele de vacanta. Dar majoritatea, indiferent ce ar face, se plang mereu de diverse lucruri: ca s-au trezit prea tarziu sau prea devreme, ca nu le sta parul bine, ca li s-a patat haina preferata, ca au intarziat, ca si-au lovit masina, ca noii colegi nu comunica si cu ei, ca sefii sunt agasanti, ca profesorii sunt plictisitori, ca prietenii sunt prefacuti, ca partenerul de viata este indiferent si asa mai departe... cu cat ziua progreseaza mai mult catre final, cu atat se aduna mai multe motive de compatimire. S-ar parea ca oamenii nu reusesc sa fie fericiti cu vietilor lor in majoritatea cazurilor.
Exista insa si motive de bucurie pentru cei care nu incep ziua intr-un mod placut. Faptul ca ei aleg sa le ignore este oarecum inexplicabil. Asa cum cei care se trezesc zambind se bucura de peisaj, s-ar putea bucura si cei care se trezesc ceva mai tarziu si putin mai morocanosi. Tot ceea ce vedem in jurul nostru este acolo pentru toti. Dar fiecare priveste in felul lui. Unul vede o minge sau un joc acolo unde altul vede un obstacol stupid. Altul vede un prieten acolo unde unul vede o persoana enervanta sau de evitat. Unul vede un curcubeu acolo unde altul vede nori negri. Altul vede un zambet minunat acolo unde unul vede persoana pe care o detesta cel mai mult. Unul vede un diamant acolo unde altul vede un gunoi. Si in general, fiecare vede ceva diferit fata de altii.
In raport cu ceilalti, suntem mereu intr-o competitie acerba, dar si intr-o legatura stransa. Ne comparam mereu cu altii si observam cat de buni suntem noi sau sunt ceilalti, cat de bine aratam sau arata ei, cum ne-am intelege pe noi sau cum i-am intelege pe ei si cum ne-am intelege impreuna. Cei mai multi dintre oameni sunt obisnuiti sa faca diverse clasificari, mai mult sau mai putin obiective, pentru ca intotdeauna oamenii observa mai usor mediul inconjurator si persoanele apropiate fata de propria persoana si propriul ecosistem in care functioneaza. Insa aceasta preocupare pentru mediul inconjurator nu inseamna ca suntem si obiectivi. Deloc...
Privind lucrurile din propria perspectiva, putem afla mereu ca ceea ce apreciem noi nu reprezinta prea mult pentru altii. Reciproca ar fi valabila, dar atunci cand noi nu apreciem prea mult un lucru, ne vom multumi sa spunem ca cei mai putin norocosi au nevoie de el si nu ca acel lucru are o importanta pe care nu stim sa o intelegem. La fel se intampla si cu oamenii. Este usor sa ii impartim in categorii si sa le atasam cate o eticheta, dar – cu mici exceptii – atunci cand acei oameni lipsesc din peisaj, lipsa lor se resimte acut. Astfel, ne putem gandi ca soarele de dimineata, ciripitul pasarilor, ploile, ninsoarea, copiii care se joaca, animalele de companie sau oamenii din viata noastra sunt toate inutile sau deranjante. Dar la un moment dat, in absenta lor, vom simti ca lipseste ceva, fara sa stim exact ce, initial. Iar atunci cand vom realiza, s-ar putea sa avem o surpriza.
Asadar, o dimineata frumoasa care se transforma intr-o zi frumoasa nu reprezinta neaparat un avantaj. Ceea ce ii face pe oameni sa zambeasca este acolo pentru toti, dar fiecare alege sa se bucure sau sa ignore... Unele lucruri sunt importante, altele par mai putin importante. Pe toti ii bucura un eveniment sau o realizare majora, dar nu toti se bucura de lucrurile marunte. Si cu toate ca se spune ca fericirea este compusa din bucurii marunte, problema bucuriilor marunte este ca ele sunt eclipsate mereu de cate o nemultumire uriasa – uriasa nu pentru ca ar fi atat de importanta sau mare, ci pentru ca noi ne concentram prea mult asupra ei, o studiem mult prea indeaproape si in general ii acordam mult mai multa importanta decat merita. Fericirea se afla mereu langa noi. Atunci cand pare absenta, nu lipseste, este doar ascunsa de o astfel de „eclipsa”.

7 comentarii:

  1. "Fericirea e mereu langa noi, la indemana, ea nu ne-a parasit niciodata, sta doar si asteapta linistita sa ne eliberam si sa ne deschidem ei. Sa-i deschidem usa de fapt, usa sufletului nostru." O.P

    RăspundețiȘtergere
  2. "[..]sau chiar inactivitatile, pentru ca sunt multi care pur si simplu lenevesc toata ziua, mai ales in perioadele de vacanta." Câtă dreptate ai... şi încă cum lenevesc... pffuaii...
    Citisem undeva că e foarte important cum ne începem ziua. Dacă vrem să nu fim stresaţi de dimineaţă, trebuie să ne trezim mai devreme... nu la fix. Să ne începem ziua cu o melodie energică... Să zâmbim de dimineaţă şi să ne spunem că va fi o zi foarte frumoasă şi nimic nu o poate strica. :)
    Dar uneori intervin nişte fiinţe/situaţii care ne întristează... Aşa că trebuie să-i ignorăm pe restu'.
    Sper că nu am greşit cu ceea ce am spus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ai gresit, este asa cum spui. Depinde doar de noi daca ne lasam afectati sau nu de ceea ce ni se intampla, iar daca prelungim inutil tensiunile nu avem zile proaste, ci ni le facem proaste.

      Ștergere
  3. De apreciat in primul rand modul ca in care gandesti si scrii si in al doilea rand ca alegi sa vorbesti despre probleme de care , cum ai spus si tu , ne lovim cu totii .

    Un citat care zic eu ca se potriveste aici este " Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont "

    RăspundețiȘtergere