sâmbătă, 11 august 2012

Scriitorul (IV)

(acest text este o fictiune; orice similitudine cu persoane sau situatii reale este o pura coincidenta; continuare de aici)

Oamenii vor sa isi cunoasca viitorul. Fie incearca sa il afle, fie isi fac planuri despre cum va arata. Eu nu imi fac planuri. Cu cat planifici totul mai atent, cu atat exista mai multe posibilitati sa uiti ceva. Iar atunci cand imprevizibilul intervine, oamenii se panicheaza. Incep sa alerge in toate directiile, speriati de ceea ce s-ar putea intampla sau cautand solutii disperate, de ultim moment. Mie nu mi-e teama de ceea ce nu merge conform planului. Stiu insa ca exista si tocmai de aceea nu imi fac planuri. Nu ma gandesc ca viitorul va fi roz sau negru, cu soare sau cu ploaie, vesel sau trist. Nu ma gandesc ca oamenii imi vor fi alaturi toata viata sau doar un minut, prieteni sau dusmani, buni sau rai. Nu ma gandesc ca voi face mii de lucruri sau nici unul, ca voi cunoaste zeci de oameni sau ii voi uita pe cei pe care ii cunosteam, ca voi castiga sau voi pierde ceva. Pentru oameni insa, trebuie sa imi fac planuri. Ei se asteapta de la mine sa stiu ce vreau in viata, sa stiu ce vreau de la ceilalti, sa stiu ce vreau de la mine... sa stiu ce voi face, cum voi fi, unde voi fi si cand voi fi... sa imi cunosc viitorul asa cum ei au impresia ca il cunosc pe al lor. Nu am de ce sa fac toate astea, dar daca nu le fac, ei ma resping.
De fapt, oamenii nu ma resping doar pentru ca nu am planuri sau nu stiu ce vreau sa fac. Uneori ma resping chiar si pentru ca scriu, incercand sa arat anumite lucruri. Ma resping pentru cum arat, doar pentru ca nu arat ca ei, fie ca este vorba de fizic sau hainele cu care ma imbrac. Cat despre haine... hainele sunt cele care arata cat de dezbracat este omul care le poarta. Adica, atunci cand sunt simple, stii ca ai in fata un om simplu, sincer. Dar sunt multi care se imbraca mai complicat decat ar trebui si atunci stii ca acei oameni sunt dezbracati de virtuti si goi pe dinauntru, dar se umplu cu ceea ce cred ca spun acele haine despre ei. Insa asta nu ii opreste sa ii respinga pe cei care se imbraca diferit, doar pentru ca nu sunt ca ei... si iarna oamenii poarta cele mai multe haine...
Este foarte greu sa ii multumim pe oameni, iar majoritatea spun ca fiecare ar trebui sa fie multumit de propria persoana asa cum este. Eu nu sunt multumit de mine. Intre mine si constiinta mea se duce un razboi pe viata si pe moarte care se va termina abia cand unul dintre noi va dispare. Fiecare arunca diverse acuze, explicatii, argumente... Si cand razboiul se va termina, oare ce ar fi mai bine sa ramana? Un om fara constiinta? Sau o constiinta inumana? Patetic! Patetic, patetic, patetiiic! Cum sa nu ma urasc!?
***
Povestea unui scriitor este departe de ceea ce se scrie, de obicei, in randurile cartilor sau cronicilor literare. Iar povestea acestui scriitor, pe care ati citit-o pana acum, este o poveste ca oricare alta. Este o poveste a unui om trecut prin viata, deprins cu greutatile si bucuriile ei. Un om dezamagit, dar constient de propriile greseli. Un om obisnuit, dar special. Ca oricare altul, acest om a pus in balanta totul si a judecat dupa propria opinie. A hotarat sa devina scriitor, dar a fost constient ca are nevoie de mult mai mult decat cateva pagini de manuscris pentru a deveni „scriitor”. Insa viata, cu intamplarile ei, si-a lasat amprenta asupra lui...
Oamenii au tendinta de a se pierde in detalii inutile. Si se spune ca „diavolul se ascunde in detalii”. Pentru un scriitor ca acesta, detaliile sunt cele care ii pot aduce pieirea in lumea literelor. Sigur, oamenii se bucura sa citeasca descrieri amanuntite, relatari minutioase, dar detaliile pot deveni obositoare si mai ales, pot distrage atentia de la adevaratul subiect. Iar povestea aceasta a fost cel mai bun exemplu. Scriitorii sunt cei care scriu, dar sunt totodata si cei care – de cele mai multe ori – traiesc ce scriu. Daca unii sau altii nu sunt apreciati, este optiunea publicului. Scriitorii nu pot face lumina asupra lucrurilor pe care le scriu pentru ca fiecare le intelege asa cum doreste. Iar calitatea de „scriitor” nu poate fi atribuita oricarui om care scrie. Identitatea scriitorilor devine scrisul lor. Povestile pe care le scriu ei sunt in mare parte povestile lor, traite de ei sau cunoscutii lor, povesti in care ei se pot transpune sau regasi. De multe ori scriitorii sunt suflete chinuite, suflete de artisti prinse in corpuri umane, captive, care incearca sa se elibereze. Iar atunci cand ei scriu, pun suflet in ceea ce scriu, insa cei care citesc nu reusesc intotdeauna sa gaseasca acel suflet.
Viata unui om se poate prelungi inutil sau se poate sfarsi prematur. Daca pana atunci el a scris sau nu povestea care sa ii dea sens, depinde doar de el. Si chiar daca unii prefera sa dea vina pe orice, numai pe propria persoana nu, stim cu totii ca noi insine suntem principalii responsabili. Putem schimba oricare situatie, indiferent de dificultatea ei. Nu este intotdeauna prea devreme sau prea tarziu, asa cum nu este intotdeauna imposibil sau prea facil. Oamenii au tendinta de a exagera. La fel si scriitorii. Uneori au nevoie de o fraza cheie. O replica perfecta. Dar de multe ori au nevoie de alte povesti. De ceva care sa le elibereze sufletele. Au nevoie sa isi marturiseasca secretele. Dar au nevoie si de cineva care sa le spuna ce vrea sa auda de la ei... si cine sa le spuna aceste lucruri?

12 comentarii:

  1. M-am regasit atat de mult in ideea cu viitorul, ca trebuie sa-ti faci planuri pentru altii.

    Ai scris foarte frumos, ca de obicei :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca esti de acord. Multumesc pentru aprecieri :)

      Ștergere
  2. intotdeauna imi fac planuri incerc sa zic nu nu mai imi fac dar nu pot sa ma abtin nu am cum sa nu ma gandesc.
    si frumoasa postare ca de obicei. de ce nu scrii o carte:d?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E ciudat ca nu reusesti sa nu iti mai faci planuri, pentru ca planurile dezamagesc foarte mult. Iti multumesc pentru aprecieri, dar nu as putea scrie carti, nu sunt un scriitor si nu am talentul sau inspiratia de a scrie atat de mult...

      Ștergere
  3. Talentat!Sunt de acord cu ce ai scris, nici eu nu incerc sa-mi planific viitorul,dar... imi fac planuri,am dorinte in ceea ce priveste viitorul,insa nu in felul de a mi-l aranja...desi am momente in care sunt nesigura.Imi place articolul tau,complex!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toata lumea are macar o idee despre viitor si dintre toate, este cel mai mare mister uneori. Multumesc pentru aprecieri :)

      Ștergere
  4. Mai rău e când oamenii încearcă să îți impună planurile lor, convinși fiind că ceea ce înțeleg ei din viață este un adevăr universal...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din fericire insa, oamenii sunt nascuti cu speranta de a fi liberi si nu toti accepta sa li se impuna cum sa gandeasca.

      Ștergere