Scrisoare Catre O Iluzie

Draga mea,

Iti scriu din singuratatea camerei mele prafuite. Inca nu am primit scrisoarea ta, dar o astept in fiecare zi cu nerabdare! Sper sa ajunga cat mai repede, dar sper sa nu fie prea dura cu privire la ce am scris data trecuta si sa nu judeci prea aspru gandurile mele umile, stii bine ca nu am intentii rele.

Nu mai este de mult timp un secret ca simt ceva pentru tine. Ar fi trebuit sa ma abtin de la a-ti spune acele cuvinte pe care nu ar fi trebuit sa ti le spun vreodata. Nu stiu exact ce simt pentru tine. Cand am inceput sa te cunosc, am simtit un entuziasm intens, nemaiintalnit, care ma indemna sa continui sa aflu cat mai multe lucruri despre tine.

Dupa entuziasm, a urmat bucuria de a constata ca ne intelegem bine si ca avem unele lucruri in comun. Aceasta bucurie a crescut constant, transformandu-se in fericire – fericirea de a te cunoaste, fericirea de a petrece timpul in compania ta, fericirea de a observa ca nu iti eram indiferent, fericirea de a te avea pur si simplu in viata mea.

Nimic nu mai parea sa conteze pe langa tine, voiam sa aflu totul despre tine, voiam sa petrecem timpul impreuna, dar cel mai mult voiam sa te fac sa zambesti asa cum ma faceai si tu pe mine. Traiam magia fiecarei clipe si ma gandeam atat de des la tine, incat uitam totul. Si nu cred ca as fi regretat sa il uit pe veci daca ai fi fost tu acolo sa ma inveti totul de la capat, mai frumos si mai bun decat il stiu eu. Ti-as fi oferit in schimb orice mi-ai fi cerut!

Dar tu, scumpa mea, esti din ce in ce mai absenta din viata mea. Si poate ca nu e bine ca observ asta. Poate ca nu e bine ca iti simt lipsa. Poate ca nu e bine ca un sentiment ciudat de teama amestecata cu suspiciune si regret incolteste in inima mea. Poate ca nu a fost bine inca de la bunul inceput sa te vad ca pe ceva ce nu erai. Sau poate erai? Dar daca erai, de ce nu mai esti?

Erai raza mea de lumina, dar acum te stingi. Erai curcubeul meu dupa furtuna, dar acum norii se intorc. Erai speranta mea pentru viitor, dar acum te transformi intr-un regret al trecutului. Erai zambetul meu cel mai sincer, dar acum ma apesi ca o mahnire. Erai fericirea mea nesperata, dar acum minunea se destrama. Trebuia sa fii Catalina mea, dar eu nu stralucesc la fel ca Luceafarul tau...

Sa nu crezi ca iti reprosez toate astea. Nu este vina ta de a fi fost cauza meditarilor mele. Nu este vina ta de a fi fost cauza fericirii mele. Nu este vina ta de a fi fost cauza viselor mele. Nu este vina ta de a fi fost cauza iluziilor mele. Si nu este vina ta ca eu chiar simt ceva pentru tine. Sper sa intelegi ca oricat de trist ar parea, nu vreau sa crezi ca regret. Totul este meritul tau si stiu ca nimic nu este gresit pentru ca sentimentele mele pentru tine sunt puternice. Si nu te ingrijora, stiu ca nu ti-as putea atrage vreodata atentia cu toate defectele mele, oricate calitati as avea. Nu iti voi cere sa imi raspunzi la fel. Nu iti voi cere nici macar sa ramai.

Poate ca in fond esti doar o multime de pixeli. Un infinit de litere si un amalgam de cuvinte. O voce muta si o imagine incetosata intr-un colt prafuit al memoriei. Poate ca esti doar o iluzie. O coala de hartie pe care mintea mea nebuna asterne in randuri dezordonate gandurile ei bolnave. Bolnave de regret, de ura, de singuratate, de toate problemele vietii. Bolnave poate si de tine.

As vrea sa cred ca nu visez. Ca nu imi inchipui. Ca nu sper. Ca nu sunt nebun. As vrea sa cred ca tu existi si ca nu dispari – asa cum cred eu – din viata mea. As vrea sa cred ca tot ce am discutat pana acum avea un sambure de adevar. As vrea sa cred ca te pot astepta linistit pentru ca tu vei veni. As vrea sa cred ca nu era prea frumos ca sa fie adevarat. As vrea sa cred ca nu toate lucrurile bune se transforma in cenusa.

Te caut tot mai des si te gasesc tot mai rar. Si imi doresc atat de mult sa te pot scoate din gand si sa te transform in realitate! Dar nu sunt magician sau iluzionist. Nu reusesc nici macar sa ma pacalesc singur ca esti acolo, undeva... Nu reusesc sa schimb nimic din realitatea care ma inconjoara pentru ca nu stiu sa ma schimb. Si stiu ca ai spus ca nu vrei sa vorbim despre defecte, despre defectele mele, dar uneori imi par atat de multe incat ma intreb cum de ma mai pot gandi la lucruri frumoase... Si sunt (sau eram) fericit cu tine, pareai sa ma accepti asa cum sunt si asta ma facea sa sper ca nu sunt chiar atat de rau. Tu ma faceai sa sper la mai bine.

Nu stiu daca te-am pierdut deja, daca te pierd sau daca mintea imi joaca feste. Daca gresesc, poti da vina pe mine. Sunt obisnuit sa distrug tot ce ating si nu m-ar mira daca relatia dintre noi nu ar fi o exceptie. Daca nu gresesc, sa nu dai vina pe tine. Nu am fost niciodata suficient pentru cineva si nu m-ar mira daca tu nu ai fi o exceptie. Ai tot dreptul la – si meriti pe – cineva mai bun, fie el si un simplu prieten. Si stiu ca obisnuiai sa ma simpatizezi, dar mi-e teama ca sunt doar atat de bun.

Cu totii avem lucruri pe care incercam sa le ascundem. Cu totii avem lucruri pe care incercam sa le aratam. Cu totii incercam sa fim cat mai buni in ochii celorlalti. Sa nu ma urasti daca am incercat sa fiu eu asa cum sunt. Iti multumesc pentru ca nu m-ai judecat si ai incercat sa ma intelegi. Poate ca tu nu crezi ca ai facut mult, dar nici nu ai idee cat a contat pentru mine. Asa cum si tu ai insemnat foarte mult pentru mine. Poate mai mult decat trebuia? Daca da, nu imi pare rau. Daca nu, ma bucur nespus!

Poate ca scrisoarea asta e prea lunga. Eu am acest obicei de a pierde prea mult timp, destul incat ceva sa iasa rau. Si poate ca suna ca un ramas-bun. Nu as vrea sa pleci fara sa ni-l luam. Trebuie sa iti multumesc pentru toate momentele frumoase pe care mi le-ai oferit. Trebuie sa iti multumesc pentru toate amintirile superbe pe care mi le-ai daruit. Trebuie sa iti multumesc pentru toate zambetele pe care le-ai asternut pe buzele mele si in inima mea. Trebuie sa iti multumesc pentru toate clipele petrecute impreuna. Trebuie sa iti multumesc pentru ca – macar pentru o scurta perioada – ai existat in viata mea. Multumesc, scumpa mea!

Te rog sa nu ma intelegi gresit, nu as arunca vreodata ceea ce avem noi si nu ti-as spune vreodata „adio”. Si – desi sper ca reciproca e valabila – nu pot uita ca aceasta scrisoare a fost generata de retragerea ta (aparenta sau nu) din viata mea. Daca pleci, sper ca ti-am spus tot ce trebuia. Daca nu, este si maine o zi, nu? Sa stii ca mi-e dor de tine si imi lipsesti. Sper ca si tu ai nevoie de mine si ma cauti, chiar daca nu azi... este si maine o zi, nu?

Al tau sincer,

Ca intotdeauna

P.S.: sa stii ca am avut multe ezitari in a-ti trimite aceste randuri, dar daca le citesti, inseamna ca inima (sau nebunia) a invins. Sper sa nu te revolte ceea ce ai citit si sper sa gasesti o cale de a-mi raspunde sincer. Sa nu te gandesti ca ma astept la un raspuns frumos sau ca nici unul nu m-ar multumi. Astept sa imi scrii din suflet, sincer, asa cum fac si eu.