Triumful Esecului

In religie, filosofie, cultura sau etica se vorbeste mereu despre conflictul vesnic dintre Bine si Rau. Fie ca este vorba de lupta intre divinitate si anticrist, fie ca este vorba de iubirea care se lupta cu toate obstacolele pe care le intampina, exista intotdeauna un concept general acceptat care combate un concept general respins. Dar toleranta exista si de o parte, si de alta, bazandu-se ori pe principii, ori pe interese.

Religia sustine existenta divinitatii si a opusului ei. Divinitatea este cea care creeaza si intretine, opusul ei distruge si dezbina. Conflictul dintre cele doua se manifesta atat in planul suprareal, intre reprezentanti ai celor doua tabere, cat si in planul laic, intre oameni si chiar in sinea lor, prin ratiune sau constiinta. Apare astfel un conflict intre varietate si libertate. In timp ce fiecare este liber sa creada sau nu intr-o religie, unii sustinatori sau practicanti ai religiilor incearca sa ii convinga si pe altii sa se alature cauzei lor, uneori prin forta. Altii incearca sa convinga lumea ca anumite religii sunt nocive si trebuie eliminate total, cu orice pret. Astfel, religia, desi este general acceptata ca un concept pozitiv, al binelui, starneste extrem de multe conflicte si abuzuri care nu demonstreaza toleranta pe care o promoveaza in special religiile crestine.

Scriitorul Joseph Conrad sustinea in nuvela sa „Inima Intunericului” ca toti oamenii au un rau interior. Aceasta nuvela ilustra dualitatea naturii umane. Personajul principal, Charlie Marlow, sustine ca Londra era candva unul dintre locurile intunecate de pe Pamant, referindu-se la perioada in care arhipelagul britanic era locuit de barbarii ce aveau sa fie ulterior cuceriti de catre romani. Marlow aminteste de perioada in care el si alti navigatori belgieni cucereau popoarele primitive ale Africii. Este cunoscut faptul ca in epoca victoriana, Africa era supra-numita „Continentul Intunecat”, avand multe conotatii negative ce se rasfrangeau asupra indigenilor care cunosteau lumina prin prisma civilizatiei. Insa intunericul se ascundea, in viziunea lui Marlow, chiar si sub aspectul celor mai civilizati oameni. Asta il facuse sa deteste navigatorii belgieni alaturi de care lucra si sa se apropie de indigenii africani. Atat colonistii englezi, cat si cei belgieni erau vazuti nu cu mult peste oamenii primitivi deoarece abuzau de indigeni. Astfel, nu se duce o lupta intre bine si rau ca in cazul religiei, ci intre lumina civilizatiei si intunericul barbarismului, dar nu este un conflict care se desfasoara intre oameni, ci in sufletele lor.

Astfel de exemple de conflicte sunt multe in literatura, dar exista doua exemple radicale in Biblie. Primul este exemplul cetatilor Sodoma si Gomora, distruse de catre Dumnezeu pentru starea decadenta in care se aflau. Al doilea este insa un exemplu mult mai tragic, cel al Potopului care ar fi inundat Pamantul. Astfel, Creatorul isi distrugea creatia, fiind nemultumit de felul in care aceasta creatie progresa. Totusi, Dumnezeu l-ar fi ales pe Noe sa salveze cate o pereche din fiecare specie de animale si odata cu ele, si familia lui destul de numeroasa. In acest scop, Noe ar fi fost sfatuit sa construiasca o arca, un vas maritim de dimensiuni vaste cu care sa navigheze peste apele revarsate. Dar asta nu exclude contradictia imensa dintre principiile pe care se bazase Creatorul si faptul ca El insusi isi distrugea creatia, fara ajutorul anticristului.

Acest potop ar fi avut loc in urma cu foarte mult timp inaintea erei noastre, astfel ca un asemenea efort ar fi fost imposibil. Nimeni nu ar fi putut explora tot globul pamantesc pentru a captura cate o pereche din fiecare specie de animale si cu atat mai mult nu ar fi putut construi o structura care sa le acomodeze pe toate si sa reziste intemperiilor. Intemperii care sunt si ele neverosimile, deoarece se presupune ca potopul ar fi durat un an de zile, timp in care ar fi plouat in continuu pe pamant. O astfel de cantitate de apa revarsata ar fi lipsit de undeva si astfel, chiar daca ar fi plouat, apa s-ar fi intors la locul ei, de acolo de unde plecase. Iar pentru a naviga la inaltimi care depaseau varfurile muntilor, acel vas ar fi trebuit dotat cu un sistem de mentinere a presiunii aerului, deoarece aerul se rarefieaza odata cu cresterea altitudinii.

Cu toate acestea, exista un sambure de adevar in acest exemplu al Potopului. Oamenii de stiinta au descoperit ca in urma cu cateva mii de ani, oamenii din Epoca de Piatra se ocupau cu pescuitul si vanatoarea. Erau vanatori-culegatori si depindeau de teritoriile in care gaseau hrana. La un moment dat in timp, a existat o topire masiva a ghetarilor de pe continentul nord-american, topire care a dus la o revarsare imensa de ape, lasand in urma Marile Lacuri, dar totodata si un nivel crescut al oceanelor cu cativa centimetri in decursul unui deceniu. Aceasta crestere pare neglijabila, insa ea a insemnat, de fapt, disparitia unor portiuni imense de uscat pe care oamenii isi desfasurau diversele activitati. Iar toate civilizatiile preistoriei au pastrat aceasta amintire mult timp, ajungand pana la populatiile indoeuropene de dinaintea erei noastre. Astfel, sumerienii, asirienii, babilonienii si israelienii au legende asemanatoare despre un potop catastrofal si eroi care i-ar fi supravietuit, ducand mai departe civilizatia lor.

Daca Potopul a fost vina Creatorului sau a fost pur si simplu un cataclism, nu poate sti nimeni exact. Cert este insa ca civilizatia umana a supravietuit si se afla intr-un stadiu cel putin asemanator: si acum exista atei, si acum exista oameni care comit tot felul de fapte catalogate ca imorale sau inacceptabile, si acum raul exista, intr-o forma sau alta. Asadar, oricare ar fi fost scopul lui, Potopul a fost un esec. La fel ca si Cruciadele, Jihadul si alte razboaie asa-zis „sfinte” care nu fac altceva decat sa creeze repulsie fata de cei care le starnesc sau le castiga.

Toate acestea sunt doar batalii in marele razboi dintre Bine si Rau. Si chiar daca impresia generala este ca Binele castiga si umanitatea supravietuieste, realitatea este ca umanitatea se pierde. Calitatea de a fi „uman” nu mai este caracteristica principala a oamenilor intr-o lume in care supravietuirea depinde de gradul de adaptare si cunoastere a naturii umane. Iar natura umana este in esenta, duala. Dar una dintre jumatati predomina intotdeauna deoarece oamenilor le este imposibil sa mentina un echilibru total. Vor fi intotdeauna atrasi de extreme, chiar daca se vor imparti intre ele.

Daca Binele exista si cei care il aleg vor fi rasplatiti prin viata vesnica in utopia Raiului, ce se intampla cu cei care aleg Raul si anarhia si carora li se prezice osanda vesnica in tragedia Iadului, dar carora li se promite puterea de a se comporta la fel in slujba anticristului? Anarhistii par unii dintre cei mai fericiti oameni si multi dintre ei sfarsesc cu zambetul pe buze, sfidand autoritatea si in ultima clipa a vietii lor. Asta in vreme ce oamenii considerati buni sunt dintre cei mai umili si incercati de viata. Insa aceste calitati sunt relative pentru ca fiecare poate avea impresia ca el este bun si cel din fata lui este rau. Asadar, castiga Binele cu adevarat de fiecare data? Sau Raul doar lasa impresia ca Binele castiga pentru a putea lucra in continuare, prin sine sau prin oameni?