vineri, 18 mai 2012

Sunt Doar Atat

Inca o zi ploioasa de insemnat in calendar. De fapt, indecisa. Printre perioadele de soare si ploaie aproape ca se intrezarea zambetul ei desprins din curcubeu. Dar curcubeul acela a devenit monocrom si s-a stins. Odata cu el au plecat si soarele, si ploile... si zilele, si noptile... si visele, si imbratisarile... au ramas doar intrebari, regrete, amintiri... nimic util unui suflet prins in capcana iubirii iluzorii.
Ea plecase din viata lui de ceva timp. Si ii luase si soarele, si ploile, si zilele, si noptile... ii ramanea doar sa viseze zilele si sa o caute noptile... dar intr-un plan ireal, confuz, cumva paralel cu realitatea, pentru ca in acel plan ea inca il astepta zambind, intinsa pe jumatatea de pat pe care o privea goala, trist, in fiecare dimineata. Asa isi dadea seama ca visele lui erau doar vise. Si ce vise avea! Se alergau impreuna, oboseau si se asezau imbratisati pe iarba verde ca smaraldul. Se intreceau si se urmareau, iar premiul era intotdeauna o sarutare patimasa, menita parca sa ii contopeasca si sa le uneasca sufletele pe vecie.
Si pentru o vreme, chiar asa paruse, ca vor fi uniti mereu. Pana cand... pana cand ea s-a desprins asemeni unei raze de soare buclucase care isi face loc printre norii plumburii. Nori care au ramas in urma ei. Pe ei nu ii luase cu ea. Oare de ce? Totul ar fi fost atat de simplu daca in urma ei ar fi ramas soarele. Dar ea fusese ca o zi calda de vara care se termina cu o furtuna. Si cine stie cat avea de gand sa dureze acea furtuna... Totul paleste...
Dar lui nu ii pasa. Astepta soarele, alerga dupa el pe campii vaste acoperite de ceata si fum, un fum inecacios care il facea sa se sufoce. Dar mergea mai departe cu capul sus, caci trebuia sa caute acel petec dint-un nor prin care soarele sa razbata. In acea unica raza si-ar fi pus toate sperantele, chiar daca in clipa urmatoare ea s-ar fi stins in bataia ploii. Era tot ce putea obtine pentru ca avea impresia ca nu merita mai mult. Tot ce putea gandi el in acele momente era „sunt doar atat de bun”... dar oare era, daca ea il parasise?

8 comentarii:

  1. Nu lăsa ploaia să-ți strice ziua și nu lăsa dorul să-ți bruieze liniștea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu le las. Era oarecum in oglinda cu cealalta postare.

      Ștergere
  2. Multe lucruri par eterne si sunt doar iluzii temporare...

    RăspundețiȘtergere
  3. buna intrebare...
    si totusi, am putea sa le evitam?
    nu prea cred. asta e gustul vietii..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar gustul vietii poate fi si altul. Cred ca da, am putea sa le evitam. Dar stii ce nu putem? Nu putem fii altfel decat suntem deja, oricat am incerca...

      Ștergere