Sentimente Ignorante

Spatiul si timpul cu tot ce cuprind ele par inutile omului insingurat. Se instraineaza de ele pentru ca ii par la fel de pustii precum viata fara persoana pentru care nutreste sentimente. Detesta acele nulitati aparente asa cum se detesta pe sine pentru incapabilitatea de a pastra acea persoana aproape, acolo unde considera ca ii este locul. Dar in lipsa ei, omul este doar aproape de nimic. Vidul cosmic nu ar putea echivala sentimentul acela. Si nici o caldura nu il poate strabate.

Oamenii sunt puternici ca fiinte de sine statatoare. Ba chiar destul de independenti. Se desprind de natura, de religie, de cei din jur, de tot ce pot si aleg calea lor sau o cale deja testata, dar pe care o urmeaza in felul lor. Isi confirma identitatea sau se adapteaza pretentiilor celor din jur. Iar cei din jur devin cu atat mai importanti atunci cand apar sentimente pentru ei.

Atunci oamenii nu mai sunt nici puternici, nici independenti. Pe masura ce sentimentele cresc in intensitate, ei devin supusii lor. Se creeaza o dependenta narcotica care elimina ratiunea lor si lasa loc doar persoanei care face obiectul dependentei. Aceasta este asezata pe un piedestal unde este venerata, adorata si ridicata la un rang pe care –de multe ori – nu il merita.

Dar oamenii ar face orice pentru acea persoana, pentru binele si fericirea ei, astfel ca devin slabi (desi sunt puternici prin sentimentele lor) si toate eforturile lor se indreapta intr-o directie care – chiar daca este gresita – pare unica directie catre fericirea suprema generata de acea situatie. Situatie care se poate stopa brusc cand persoana pentru care oamenii investesc toate acele sentimente, eforturi si resurse se simte sufocata sau pur si simplu considera ca are nevoie de altceva. Si atunci apare o problema majora: oamenii, obisnuiti cu noua dependenta, uita sa mai fie puternici si sa mai traiasca pe cont propriu. In schimb, primesc o senzatie de respingere, de refuz, de esec personal, de antipatie fata de sine si de lamentare cu privire la situatia in care se afla: aceea de a nu fi capabili sa pastreze langa ei persoana pentru care nutresc sentimente.

Eliminand ratiunea, sentimentele ii lasa pe oameni incapabili sa gestioneze logic situatiile in care sunt pusi in orice moment al unei relatii. Astfel, unii nu observa ca de fapt au o imagine gresita despre partener si prefera sa considere ca partenerul s-a schimbat in decursul timpului. Iar atunci cand acest lucru chiar se intampla, nu se pot adapta la noua personalitate, dar nici nu pot discuta deschis despre asta. De altfel, comunicarea este extrem de dificila in cazurile de acest gen. In primul rand, oamenii au grija ca ceea ce au de comunicat sa nu raneasca partenerul in vreun fel. Apoi, au grija ca ceea ce au de comunicat sa nu creeze o impresie gresita despre ei insisi ori sentimentele lor. Si daca totusi au ceva de comunicat, prefera sa amane cat mai mult momentul comunicarii, asteptand momentul optim, care – de cele mai multe ori – refuza sa apara. Apare cand totul se termina, dar sub forma de regret, caci e prea tarziu.

Evident, nu toti oamenii simt la fel, sentimentele si felul in care se manifesta sau exprima difera in functie de fiecare individ. Poate ca de aici apar si incompatibilitatile care, ulterior, conduc la sfarsitul relatiilor dintre ei. Asta daca exista relatii intre ei, pentru ca de multe ori sentimentele apar doar la una dintre persoane, cealalalta ramanand indiferenta.

Iar echivalentul pe care il poate oferi acelor sentimente este asa-zisa prietenie, o conditie sau stare care nu poate fi alterata, desi – de cele mai multe ori – tocmai aceasta „oferta” o distruge de-a dreptul. Persoana care simte este ofensata de refuz si inegalitatea sentimentelor, astfel ca alege sa renunte total la persoana care nu ii impartaseste sentimentele. Daca aceasta este cea mai buna cale sau nu, nu se poate decide. Continuand, s-ar chinui cu o dependenta inutila, din care nu poate obtine nimic. Ar fi dureros ca, ulterior, sa afle ca persoana cealalta are sentimente pentru o alta persoana. Dar este poate la fel de dureros sa renunte la persoana aceea, tocmai pentru ca are anumite sentimente pentru ea.

Se poate spune ca sentimentele oamenilor nu se conformeaza unui anumit tipar. Dar se pare ca in absenta lor sau a persoanelor ce fac obiectul lor, lucrurile stau altfel. Depresii, regrete, melancolie, antipatii si multe altele iau locul tuturor activitatilor si obiectelor care pana atunci le aduceau o oarecare satisfactie oamenilor. Desigur, aceasta situatie este valabila doar in cazul celor care inca simt ceva pentru o persoana. Pentru persoanele care nu simt, evident, totul ramane absolut la fel, se inlocuieste doar persoana care isi declara sentimentele pentru ele. Refuzul este usor de oferit, dar greu de acceptat. Argumente pot exista in ambele tabere, dar cel mai important este intotdeauna inegalitatea dintre doua persoane: una simte, cealalta nu. Astfel, persoana care simte ceva are cel mai mult de suferit, in vreme ce persoana care nu simte va suferi, in cel mai rau caz, o lipsa temporara. Si ce se intampla atunci cand cei care simt inceteaza, la randul lor, sa mai simta?