Sufletul din Masinarie

Oamenii se impart intre religie si stiinta. Din punct de vedere religios, oamenii au aparut in urma interventiei divine ca parte componenta a unui sistem complex construit de catre divinitate. Din punct de vedere stiintific, oamenii au aparut in urma evolutiei aceluiasi sistem complex, dar nu construit de catre divinitate. Iar in vreme ce stiinta nu poate explica aparitia acestui sistem complex, religia nu poate explica dimensiunile vaste, poate chiar infinite ale sistemului.

Naturalistul Charles Robert Darwin stabilea in lucrarea sa „Originea Speciilor” ca toate fiintele vii au evoluat in timp din stramosi comuni ca urmare a selectiei naturale, selectie care presupune ca cea mai adaptata fiinta supravietuieste. Aceasta teorie infirma ideea religiei care spune ca divinitatea a creat oamenii si tot ce ii inconjoara.

Filosoful Jean Paul Sartre sustinea ca „oamenii sunt condamnati sa fie liberi”, ceea ce presupune absenta unui creator divin. Pentru aceasta afirmatie, oferea un exemplu simplu: cutitul de taiat hartie. Cineva ar putea presupune ca divinitatea creatoare a avut un plan pentru el – esenta. Astfel, el spunea ca oamenii nu au o esenta sau un scop inaintea existentei lor pentru ca nu exista un creator. Cu alte cuvinte, „existenta preceda esenta”, asa ca oamenii sunt singurii responsabili pentru propriile decizii, actiuni si comportamente.

Religia sustine ca divinitatea sau Creatorul a creat oamenii si tot ce ii inconjoara, avand un scop precis pentru fiecare in parte, iar omul este dator sa urmeze calea impusa, altfel risca sa fie pedepsit in diverse moduri. Unele curente infirma repetitia existentei, reincarnarea, in vreme ce altele o promoveaza la statutul de rasplata sau pedeapsa pentru viata anterioara.

Alegerile pe care oamenii le fac se impart intre bine si rau, iar fiecare actiune a oamenilor este o alegere. Chiar si cand ei decid sa nu faca nici o alegere, nu fac altceva decat o alegere. De aceea, oamenii sunt considerati liberi in orice clipa, pentru ca indiferent de rezultatul cunoscut sau necunoscut al unei alegeri, vor face acea alegere. Oamenii consimt sa faca alegerea chiar si atunci cand ea le este impusa, desi au intotdeauna posibilitatea refuzului. Si intotdeauna vor exista cel putin doua alegeri dintre care una va parea buna sau corecta, iar cealalta va parea gresita sau rau-intentionata. Asadar, actiunile oamenilor nu pot fi puse pe seama constrangerii, destinului sau vointei unui Creator, ci intotdeauna pe seama discernamantului si deciziilor oamenilor.

Discernamantul este capacitatea oamenilor de a face distinctia intre bine si rau, unde „bine” este termenul pentru ceva general acceptat, iar „rau” este termenul pentru ceva general respins. Insa binele si raul nu sunt intotdeauna in conflict. Nu sunt la indemana oricui este pus sa aleaga, fiind necunoscut rezultatul unei decizii. Nu sunt mereu acceptate pentru ca ce semnifica binele cuiva poate semnifica raul pentru alte persoane, idei sau situatii. Se presupune ca binele si raul sunt in antiteza permanenta, atat in religie, cat si in stiinta. Ceva ce este bun ajuta, iar ceva ce este rau dauneaza. Dar nici acestea nu sunt tot timpul valabile. Uneori raul poate fi doar un potentiator sau indicator al binelui, o simpla masura sau grad de comparatie. Pentru ca fara cunoasterea a ceea ce este rau si daunator nu s-ar putea aprecia ce este bine si in ce masura ajuta.

Oamenii au alegerea intre bine si rau tot timpul la dispozitie. De exemplu, un om care conduce o masina pe autostrada poate observa un autostopist la marginea drumului. In acel moment are alegerea sa il ignore sau sa il ajute. Dar totodata poate alege sa il loveasca in plin pentru un motiv cunoscut doar lui. Se poate spune ca are discernamant si daca il ajuta, si daca il ignora. Dar este bine sa il ignore? Este rau sa il ajute? Iar daca raspunsurile sunt „nu” si „nu”, iar soferul il ajuta pe autostopist, se poate spune ca destinul a impus alegerea? Sau divinitatea? Sau Creatorul? Depinde. De ce? Pentru ca daca intre sofer si autostopist se creeaza o legatura stransa, peste un timp vor sustine ca nu a depins de ei alegerea si ca a fost o circumstanta creata de destin sau divinitate. Dar daca nu se vor intelege, se vor invinui reciproc si vor alege sa se ignore ulterior, fara a mentiona alte parti terte.

Daca oamenii sunt parte a sistemului care ii inconjoara este usor de demonstrat. Ei sunt si actiunile lor afecteaza sistemul. Daca divinitatea este cea care a creat atat oamenii, cat si sistemul, este greu de demonstrat si ramane alegerea fiecarui individ daca sa creada sau nu. Cert este insa ca oamenii nu sunt masinarii. Nu pot actiona conform regulilor de fiecare data, indiferent de natura acestora. Iar discernamantul lor poate fi pus la indoiala in urma fiecarei alegeri pe care o fac.

Alegerile oamenilor pot fi criticate sau judecate de catre autoritati instituite de ei sau chiar de ei si cei asemeni lor, lipsiti de autoritate. Dar de multe ori uita atat ei, cat si autoritatile, ca in spatele acelor alegeri se ascund oameni, asemeni lor. Si nu stie nimeni cum ar fi actionat si ce ar fi decis ei in acea conjunctura, dar simt ca au dreptul, conferit sau nu de autoritate, sa analizeze si judece alegerile celorlalti. Unii fac asta din invidie, ura, prejudecati sau pentru ca pur si simplu nu au altceva de facut.

Filosoful René Descartes sustinea simplul scepticism este dovada existentei, in sensul ca daca cineva sau ceva se indoieste de faptul ca exista, insasi acea indoiala este dovada existentei acelei entitati – „cogito ergo sum” („gandesc, deci exist”). Intrebarea era atunci in ce forma exista el? Isi putea percepe trupul cu ajutorul simturilor, dar simturile nu sunt intotdeauna de incredere. Asa ca pentru Descartes singura certitudine a fost ca era o entitate care gandea. Gandirea fiind activitatea lui, avea o esenta, iar puterea lui trebuia sa vina din acea esenta. Gandul era un eveniment care i se intampla in asa fel incat era imediat constient de el. Atunci a concluzionat ca gandul este fiecare activitate a unei persoane care devine imediat constienta. 

Folosind exemplul unei bucati de ceara, a demonstrat ca poate percepe culoarea, forma si textura ei cu ajutorul simturilor. Dar dupa ce bucata de ceara trecea printr-o flacara, toate aceste date se schimbau, insa mintea lui ii spunea ca este aceeasi bucata de ceara. Astfel, a concluzionat ca perceptia in sine nu poate fi un mecanism de judecata, ci doar ajutata de deductie. Insa pe baza perceptiei si deductiei, oamenii nu pot acumula cunostinte daca nu au si ratiune.

In lucrarile sale, Descartes sustinea, de asemenea, ca oamenii sunt compusi din trup si minte. Trupul era pentru el o masinarie, avand proprietati materiale. Insa mintea era imateriala si nu functiona dupa legile naturii. Mintea si trupul interactionau, in viziunea lui, prin intermediul epifizei sau glandei pineale. Aceasta forma de dualism ar demonstra ca mintea controleaza trupul, dar ca si trupul poate influenta mintea, desi in alte conditii mintea ar fi rationala.

Filosoful Gilbert Ryle sustinea ca fiecare om, cu exceptia copiiilor si celor cu probleme psihice, are atat o minte, cat si un trup, dar mintea poate functiona si exista si dupa moartea trupului. Insa mintea nu exista in spatiu si, asa cum spunea Descartes, nu functioneaza dupa legile naturii. Mecanismele de functionare ale mintii nu pot fi marturisite de catre alti observatori, avand o natura secreta. Astfel, in viziunea lui Ryle, omul traieste in doua povesti separate: cea publica, a trupului, care poate fi cunoscuta de catre ceilalti si cea secreta, a mintii, care nu poate fi cunoscuta de catre ceilalti, cel putin nu fara acordul persoanei respective.

Mintea s-a dezvoltat in interiorul trupului. Prin evolutie, mintea umana s-a constituit pe scheletul ancestral al creierului primitiv care a evoluat odata cu omul. Insa pe masura ce s-a dezvoltat, nu a putut elimina anumite structuri primitive ale creierului precum ura, violenta, furia si alte astfel de instincte impulsive care predispun omul la un comportament imprevizibil si irational. Parte din acest comportament se manifesta brusc si evident, insa restul se manifesta tacit si inconstient, prin procese care par banale, cum ar fi perceptia, dar si clasificarea.

Revenind la exemplul soferului si autostopistului, soferul poate simti brusc impulsul de a-l rani pe autostopist datorita furiei sau violentei latente. Dar in acelasi timp, il poate ignora pentru ca fiind obisnuit sa parcurga distante mari, este posibil sa fi intalnit alti autostopisti care i-au generat o impresie proasta, determinandu-l sa urasca astfel toate persoanele care fac autostopul. La randul lui, autostopistul este obisnuit sa fie ignorat de mult dintre soferi si chiar daca unii dintre ei il ignora pentru a-si stapani anumite impulsuri, el poate considera ca ei nu doresc sa il ajute, determinandu-l sa urasca astfel toate persoanele care conduc un vehicul in directia in care se indreapta si el, dar trec pe langa el fara sa opreasca.

Asadar, discernamantul nu conduce doar la alegeri, ci si la perceptii, deductii si ratiuni care nu sunt intotdeauna valide sau utile. Am putea fi singurii care animeaza acest sistem complex, construit – de catre un Creator sau nu – in jurul nostru, sau am putea fi doar alte parti componente pe undeva prin acest sistem in care nimeni nu stie mai mult decat ca exista. Suntem oare suflete in masinarii? Sau suflete intr-o mare masinarie ale carei parti componente ne constituim? Si daca suntem, de ce nu putem functiona rational, desi avem toate mecanismele sau indicatiile necesare?