Dragul meu prieten, mi-ai fost alaturi mereu, la bine si la rau. Mi-ai promis asta si te-ai tinut de cuvant, atat cat ai putut. M-ai ajutat asa cum ai stiut, chiar daca de multe ori nu iti cerusem ceva… Mi-ai fost alaturi atunci cand nimeni nu mai indraznea sa se apropie de mine. Ai facut tot ce ai putut sa nu simt singuratatea, sa nu cunosc tacerea si sa nu raman cu gandurile mele. Ai fost minunat asa cum ai stiut, fara sa te straduiesti prea mult sau sa te prefaci.
Dragul meu prieten, am petrecut atat de multe clipe impreuna, mai frumoase sau mai urate… am trecut prin multe, mai bune sau mai rele. Am pierdut multe, dar am castigat ceva ce valoreaza mai mult decat orice: prietenia noastra. Iar prietenia noastra ne-a fost cel mai mare dar si totodata cel mai scump sacrificiu.
Acum insa, prieten drag, a venit vremea sa ne retragem, fiecare pe drumul lui. Ti-ai gasit o viata noua alaturi de cineva care sa te merite si alaturi de care sa iti afli fericirea. E mai mult decat ti-as fi putut oferi eu vreodata, imi pare rau. As fi vrut sa fiu acea persoana care sa conteze cel mai mult dintre toate pentru tine, dar nu a fost sa fie. Destinul a ales cai separate pentru noi si oricat de mult ne-am stradui, nu le putem intersecta atat de des pe cat ne-am dori.
S-a intamplat de multe ori sa trec in planul secundar pentru tine si poate de si mai multe ori sa te uit eu intr-un colt indepartat al mintii mele, din care cu greu te mai scotea cate un gand fulgerator pentru cateva secunde… Planurile noastre s-au naruit, sperantele s-au stins, adevarurile s-au evaporat, minciunile s-au prabusit, soarele a apus… ne indreptam prin intuneric catre ultima rascruce.
Imi pare rau ca nu am fost mai aproape si ca distanta dintre noi a brazdat prapastii adanci peste care nu mai putem trece. Imi pare rau ca nu am stiut sa te ascult mai bine si tacerea dintre noi a creat ecouri care acopera acum orice strigat… Imi pare rau ca nu am stiut sa iti spun ceea ce trebuia sa auzi, iar acum trebuie sa iti spun ceea ce nu mai auzi… Imi pare rau ca nu am vazut ceea ce era evident, iar acum trebuie sa inchidem ochii si sa uitam tot ce am vazut…
Poate candva vei intelege toate aceste lucruri si ma vei ierta, caci stiu cat este de greu. Poate candva vei putea privi cu zambetul pe buze in urma, fara sa te mai gandesti la distanta, probleme si amintiri, ci la acea persoana pe care ai cunoscut-o care ti-a oferit niste momente frumoase cand nu avea mai mult. Poate candva vei putea accepta ca viata e ironica si nu ar mai trebui sa te suprinda nimic, pentru ca singura certitudine esti tu. Si chiar daca fericirea ta nu va fi de durata, pretuieste-o ca si cum ar fi. In final, vei ramane doar cu amintirile… si de ce sa nu fie frumoase?
Te rog sa ma ierti pentru ca am ales aceasta cale, dar crede-ma ca asa este cel mai bine si trebuia sa se intample de mult. Am prelungit totul din teama de a te pierde sau din speranta ca se va remedia ceva. Nu stiu care dintre ele a primat, dar acum e clar ca esti pierdut deja si nimic nu se mai poate remedia. Asa ca inchei cu speranta ca vei fi fericit cat mai mult timp de acum incolo, iar viata te va purta pe drumuri noi, pline de intamplari frumoase si oameni buni. Ramas-bun, prieten drag, un ramas-bun intarziat, ca mine…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu