Diamante

Privea nepasatoare prin fereastra oamenii si soarele de afara. Isi rasfira mecanic parul lung si matasos deasupra umarului rotund, descoperit neglijent. Parfumul lui se raspandise in toata camera, ca si cum parul ei ar fi fost o floare exotica, rara si misterioasa. Razele soarelui raspandeau in toate unghiurile reflectiile lui, iar stralucirea suvitelor revarsate pe umerii si spatele ei parea ca se joaca in contururi si forme abstracte. Insa toata aceasta frumusete incredibila palea in fata tristetii de pe chipul ei. Buzele ei uscate erau brazdate de crapaturi precum pamantul purtand urmele lasate de o seceta indelungata. Obrajii ei palizi albeau in lumina soarelui precum zapada si ramaneau la fel de reci, in ciuda caldurii pe care razele soarelui o emanau. Ochii ei adanciti in orbitele livide priveau pierdut printre punctele de interes, rataciti parca prin pustiul din sufletul ei. Varsau din cand in cand cate o lacrima fierbinte care isi croia drumul peste obraji, lasand o dara arzatoare in urma, ca o amintire a trecerii ei.

Nu mai vedea si nu mai auzea nimic. Linistea din camera ei devenea de multe ori asurzitoare, insa acum nici macar zgomotul de afara nu mai patrundea in camera. Gandurile ei se invarteau haotic in jurul acelorasi idei, chinuind-o mereu, rapindu-i somnul si ocupatiile zilnice. Nu ar fi fost prea importante pentru a nu fi intrerupte, dar asta o adusese intr-o stare de nerecunoscut. Incercarile ei de a iesi din aceasta stare esuau mereu in fata avalansei de ganduri si emotii, de idei si amintiri, de conflicte si concluzii.

Nu ceruse niciodata multe. Alte fete visau la haine, incaltaminte, inele cu diamante, masini, case sau vacante de lux. Asteptau feti-frumosi blonzi, cu parul lung si ochi albastri, in masinile lor sport. Isi doreau vieti fericite si cariere de invidiat. Dar ea nu dorea nimic din toate acestea. Simpla ei grija legata de viitor era ziua urmatoare. Hainele ei erau simple si putine, iar casa ei era un apartament umil intr-o zona fara pretentii. Iar fat-frumosul ei nu trebuia sa aiba ochi albastri, par lung sau blond. Nu trebuia sa detina masini sau case. Nici macar nu trebuia sa fie frumos. Ar fi vrut doar ca el sa o iubeasca sincer, neconditionat si sa aiba un suflet frumos, iar restul necesar l-ar fi obtinut impreuna, dupa cum aveau nevoie. Crezuse ca l-a intalnit o data si s-a inselat amarnic.

Urmele acelei intalniri inca o bantuiau, izbutind sa-i redeschida uneori ranile cu greu inchise. Dupa acea intalnire, ii devenise greu sa mai aiba incredere in oameni si sa ii mai iubeasca. Dar sufletul ei bun nu o lasa sa se tina departe de ei. De fiecare data cand cunostea pe cineva, in sufletul ei se reaprindea speranta, iar inima ei gasea un nou motiv sa bata cu putere, vesela. Dar de fiecare data, vraja nu dura mult si iluzia se demasca, lasand in urma doar un gust amar al dezamagirii anticipate. Visa ca intr-o zi sa se schimbe totul si vrajile sa nu se mai destrame, ci sa lase loc iubirii pure sau prieteniei adevarate. Cu toate astea, se vedea mereu confruntata cu aceleasi dezamagiri. Stia ca nu poate schimba oamenii, dar nu stia ce poate face ea sa schimbe situatia. Din lipsa acestor solutii se simtea neputincioasa si plangea, singura in camera ei, necunoscuta, ascunsa de toti. Si lacrimile ei se preschimbau in diamante...