Idealul – sau perfectiunea, pentru unii – este acel lucru pe care nu il poti atinge intotdeauna, dar care merita sa il urmaresti oricat, cu orice pret. Uneori, idealul poate fi o simpla cuvantare aleasa, pe care unii doresc sa o auda. Dar de cele mai multe ori, idealul reprezinta o persoana speciala sau o situatie speciala. Si chiar daca acelea sunt greu de gasit, cu totii le cautam, avizi.
In imaginatia noastra, idealul capata diverse forme, trecand de la o stare la alta, de la o imagine la alta, de la o idee la alta... pana cand se desavarseste si ne convinge ca este ceea ce cautam. Iar atunci cand imaginea lui este completa, se repeta ca un tipar strict in gandurile noastre pana cand ii plictisim pe toti cu acea imagine. Incetam sa mai vedem pe langa ea si ceea ce ne pare evident este, de fapt, o iluzie, o pictura pe care noi insine o conturam, coloram si finisam. Numai ca rareori pictura se transforma in fotografie, iar situatia imaginata in situatie traita.
Amintirile, dar si sentimentele pot construi veritabile castele din carti de joc care, in lipsa sprijinului real si actual, se prabusesc la primul suflu de regret aparut. Se vor inalta din nou, semete, o data cu primele sperante care incoltesc si ele din nou in suflet. Cartile se imprastie, se aduna, iar apoi revin cu forte proaspete, aduse de fluxul de intamplari al vietii. Iar jocurile lor riscante atrag cu mize mari, desi ipotetice. Totodata, se pot construi si oameni de zapada. Insa zapada este inghetata, iar oamenii aceia au sufletul la fel de inghetat ca ea. Oricat de frumosi ar fi, oamenii de zapada vor ramane reci si distanti, iscand suspine si scenarii care depasesc cu mult simpla lor conditie de oameni de zapada creati de alti oameni. Si portretele lor, pictate sau sculptate, pot speria pe cei din jurul autorului, generand impresia de piedestal pe care nu se poate aseza nimeni.
Suflete triste sau suflete vesele, toate creeaza idealuri, in absenta sau in prezenta inspiratiei insuflate de oameni sau intamplari. In timp ce unii au nevoie de inspiratie, altii o gasesc din plin chiar si in lipsa factorilor externi. Cei care se descurca fara inspiratie sunt motivati de dorintele proprii si intime, de visele care le arata ce isi doresc si de situatiile care seamana izbitor cu ceea ce ei isi imagineaza. Unele dintre aceste suflete se aduna, construind impreuna scenarii ideale in care participa toate, impreuna sau separat, dar fiecare cu o contributie semnificativa, chiar daca se rezuma la simpla lor prezenta.
Aceste idealuri sunt bune in masura in care dorim sa le atingem, sa le vedem realizate, dar nu suntem dependenti de ele si nu ne lasam ghidati in totalitate de ele. Desigur, nu vor multumi pe toata lumea. Unii vor rade de-a dreptul aflandu-le, altii ne vor felicita pentru ambitiile noastre, altii ne vor ajuta sa le realizam, altii vor incerca sa le modifice dupa bunul lor plac sau crezand ca ne pot ajuta si asa mai departe. Depinde doar de noi daca lasam aceste idealuri sa ne acapareze, iar urmarile sa fie catatrofale, chiar daca nu ne dam seama de asta.
In multe cazuri, idealurile sunt exagerari pretentioase, mult prea pretentioase pentru lumea materialista in care traim. Este bine sa ramanem ancorati in realitate. Intr-o astfel de lume, asteptarile sunt rareori confirmate daca sunt pozitive sau optimiste. Asa ca fara asteptari, exista sanse mai mici sa fim dezamagiti. Dar putem fi pregatiti pentru orice surpriza, placuta sau neplacuta. Idealurile sunt necesare celor care au nevoie de o destinatie precisa in viata. Cei care traiesc clipa le vor considera inutile. Si cel mai bine ar fi sa fim modesti in conceperea lor. Fie ca sunt sperante fondate sau exagerari, e bine sa fie exagerari modeste.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu