Imbratisare Fierbinte

In acea dimineata, se trezise brusc. Ii parea ca totul in jur e schimbat. Soarele patrundea prin perdelele si draperiile trase si se juca in diverse contururi pe pereti si plafon. Perna de langa el purta urma unui cap care dormise pe ea, aproape de perna lui. Ceasul se oprise de mult. Ar fi trebuit sa il trezeasca la ora sase, dar el indica ora unu si patruzeci si sase de minute. Iar secundarul lui parea ca se zbate sa se miste, dar ramanea pe loc, precum un prizonier inlantuit sa nu fuga.

Usa camerei era deschisa larg, invitandu-l sa iasa. Iar el iesi, chemat parca de o voce stranie. Nu se opri nici in holul lung si intunecat, nici in camerele alaturate, ale caror usi erau inchise. Usa de la intrare era intre-deschisa si o lumina orbitoare patrundea din plin prin acel spatiu. Deschise usa larg, dar timid. Sunetul marii ii invada urechile, mirosul salin ii umplu narile, iar lumina orbitoare il facu sa inchida ochii. Stand in pragul usii, auzi aceeasi voce care inca il chema, cantand voioasa. Isi aminti ca trebuie sa ajunga la ea si incepu sa strabata plaja.

Soarele se inaltase pe bolta cereasca atat de sus, incat nu se putea uita dupa el. Ii simtea insa din plin razele si caldura coplesitoare. Nisipul ii numara pasii, adunand urmele lui. Undeva, spre apa, se vedeau niste urme straine. In departare, pe mare, nu se vedea nimic, nici macar un nor la orizont. Valurile spalau din cand in cand nisipul, netezindu-l si lasand in urma cochilii parasite de scoici si melci. Isi intoarse privirea catre acele urme straine si le urma, pasind pe langa ele, voind parca sa le masoare. Cu cat mergea mai mult, cu atat vocea se auzea mai tare.

Ridicand privirea, zari la un moment dat un voal alb, de matase, zburand prin aer. Venea alene spre el, purtat de vantul bland si jucaus. Il prinse si se opri din mers. Voalul purta un parfum dulce, imbietor. Il recunoscu imediat si uitandu-se dupa urme, se gandi ca vocea aceea ii este cunoscuta. Dar vocea incetase, nu se mai auzea. Ramase privind voalul, insa linistea a fost brusc intrerupta. Simti curand o pereche de maini care ii acoperisera ochii si auzi un suras cristalin, ca de copil. Se intoarse.

In fata lui, o fata imbracata intr-un vesmant alb, vaporos, chicotea, spunandu-i ca il astepta inca de la rasarit, dar nu a vrut sa il trezeasca. Insa el nu se scuza. Imbratisand-o, ii spuse ca i-a fost dor de ea, iar apoi o aseza pe nisipul fierbinte. Amandoi s-au intins imbratisati, ca si cum imbratisarea lor fierbinte ii topea. Se contopira impreuna intr-un sarut prelung, plin de iubire. Dar in acel moment, soneria neinduplecata a ceasului desteptator intrerupse totul.

Se trezi in camera lui, dar totul era asa cum fusese si cand se culcase. Intuneric, usa inchisa, peretii reci si goi, iar perna de langa el, goala, fara nici o urma pe ea. Pe geam nu se vedeau decat fulgii de zapada ce cadeau necontenit, zabovind cateva clipe prin aer, ca si cum se intrebau unde sa se aseze. Dar el nu era dezamagit. Zambind, pasi incet pe holul lung si intunecat. Deschise usa de la intrare si iesi hotarat, ca si cum ar fi vrut sa plece. Dar se opri dupa cativa pasi. Intinse larg bratele cateva secunde, apoi imbratisa fulgii de zapada intr-o imbratisare la fel de fierbinte ca nisipul incalzit de soarele verii. Iar vocea ei ii rasuna in cap, spunandu-i ca il asteptase. Undeva, intr-o ramura, voalul alb se unduia in bataia vantului, legat acolo in amintirea celei care i-l daruise. Privindu-l, simti din nou acel parfum. Candva, cumva, avea sa o imbratiseze din nou...