Plutind...

Undeva, intr-un tinut vast se afla un lac la fel de vast, inconjurat de paduri falnice, orasele micute, de provincie, cativa munti cocosati parca de trecerea timpului, cateva dealuri arcuite precum valurile in bataia lenta a vantului si o campie acoperita de un covor de flori colorate, de diverse forme si dimensiuni. In verile lungi si calduroase, feeria de culori si parfumuri atragea pe oricine, facandu-l sa isi doreasca sa nu mai plece de acolo. Iar in iernile scurte si blande zapada stergea totul cu mantia ei alba si primaverile veneau cu o explozie de viata, innoind totul.

Intr-unul dintre orasele locuiau intr-o casuta veche doi batrani. Erau un cuplu simpatic si vesel. Glumeau mereu si povesteau multe lucruri. Toata lumea din acel tinut ii cunostea si le impartasea povestea turistilor curiosi care vizitau in fiecare an acele locuri, fermecati de frumusetea lor. La prima vedere, acei batrani nu erau cu nimic speciali, pareau simpli oameni. Uscati de trecerea timpului, invatati de lectiile vietii, uitati de oamenii cunoscuti, mai aveau doar privirea care denota adevarata lor fire. O privire vioaie care ii facea pe toti sa isi doreasca sa o aiba cand ar fi ajuns la varsta lor.

Ceea ce ii facea speciali insa... era ascuns de orice privire suspicioasa. Nu era un secret, toata lumea stia. Nu era nici ceva ascuns, toata lumea i-ar fi putut vedea. Dar ei isi vedeau de viata lor, asa cum era. Iar viata lor ar fi putut fi viata oricarui cuplu de oameni batrani din lume, cu o singura diferenta: in fiecare dimineata, inainte de rasarit, sotul isi urca sotia pe o pluta si porneau impreuna pe valuri sa vada soarele rasarind de dupa culmile muntilor, din mijlocul lacului. Exceptii erau doar zilele cu vreme rea sau cand lacul era inghetat, pentru ca atunci mergeau pe gheata pana la locul lor preferat. Si in fiecare dimineata, cu prima raza de soare pe care o vedeau, se imbratisau si privindu-se in ochi, isi multumeau reciproc pentru inca o zi petrecuta impreuna. Iar in ochii lor ardea o flacara mai puternica decat orice raza de soare – flacara iubirii. Se iubeau si atunci ca si cand s-au cunoscut, cu multi ani inainte, intr-o seara norocoasa. Fiecare dimineata o petreceau plutind peste valuri asa cum, cu multi ani inainte, iubirea si tineretea ii faceau sa pluteasca unul catre altul, din ganduri in suflet si din suflet, in brate...

Dupa mult timp, batranii disparusera, ca toti ceilalti. Dar amintirea lor ramasese. Si multi ar fi putut jura ca inca ii mai vedeau in fiecare dimineata la rasarit, imbratisandu-se in razele soarelui, iar apoi plecand inapoi spre cer, plutind...