Supereroul contemporan este un
caracter atipic, chiar dacă la prima impresie nu confirmă aşteptările titlului
care i se atribuie. Este un membru de bază al societăţii, dar nu în sensul că
societatea se bazează pe el, ci în sensul că se află la baza păturilor sociale.
De obicei are nume sonore, precum Dorel, Gigel, Viorel, Gogu, Miţă, Biţă, Florică
şi alte astfel de diminutive şi abrevieri. Este uşor de recunoscut prin hainele
de muncă murdare şi uzate sau prin „hainele bune”, de import, cu nume de
companii cunoscute scrise greşit sau cu ţinte, decoraţiuni strălucitoare,
imprimeuri florale şi gulerul ridicat, şi ochelarii de soare cu strat reflectorizant.
Supereroul nu are niciodată timp
de pierdut, chiar dacă aparent este în repaus. Are întotdeauna „combinaţii” de
realizat, fie că se referă la afacerile sale din care scoate profit cu
expertiza unui agent de bursă, fie că se referă la numeroasele idile amoroase,
el fiind un adevărat cuceritor. Pe toate acestea le realizează cu o viteză ameţitoare,
atât pentru că este abil, cât şi pentru că îi place să zboare, însă nu cu o
capă, la fel ca supereroii obişnuiţi, ci în automobilul său de import cu numere
de înmatriculare străine, pe care îi place să îl parcheze în mijlocul străzii,
cât mai aproape de intrările locurilor unde are de mers ori cât mai accesibil
admiraţiei publicului larg.
Întrebat despre activităţile sale,
va răspunde într-o cramponeză impecabilă (limba aceea care se vorbeşte pe
stadioane şi între susţinătorii echipelor de fotbal, cu organe genitale echivalente
cu punctuaţia, înjurături echivalente cu formule de salut ori încheiere şi
diverse expresii echivalente activităţilor sexuale cu obiecte, fiinţe vii şi
moarte sau chiar divinităţi, care să denote statutul, dar şi puterea celui care
le utilizează) că „aseară, în „virgula” lui, deşi era un frig de îi îngheţau
„cotele de respect”, a „tergiversat-o” pe „unica femeie” de a lăsat-o „confuză”
pentru o săptămână”, ceea ce se traduce, probabil, prin a rămâne cu sechele
după ce şi-a imaginat toate ipostazele posibile în care ar fi vrut să abuzeze
de un trup feminin pe care îl admirase
cu aviditate în transportul în comun sau din automobil la trecerea de pietoni,
pe drumul spre casă.
Va povesti apoi despre cum a
păcălit el „sistemul”, în aşa fel încât a reuşit să economisească sume colosale
de bani spre a le cheltui ulterior pe seminţe comestibile, băuturi carbogazoase
ori alcoolice, televizoare cu diagonale redundante, dispozitive „smart” pe care
să le afişeze în public fără a le utiliza la adevăratul potenţial şi „haine de
firmă”. Iar dacă tot a deschis discuţia, va continua să povestească despre cum
a negociat ca un expert preţul unei achiziţii foarte importante astfel încât să
îl determine pe vânzător să creadă că iese în profit, deşi era clar că doar el
era cel care scotea profitul maxim. Evident, sumele de bani tranzacţionate sunt
întotdeauna într-o valută de circulaţie internaţională, iar achiziţiile –
fictive.
Dar supereroului îi place foarte
mult să îşi expună poveştile şi experienţa de viaţă celor pe care îi
întâlneşte, în speranţa că le va câştiga respectul sau admiraţia. El
sărbătoreşte orice, căci nu numai automobilul şi hainele sale sunt de import,
ci şi sărbătorile, chiar dacă nu ştie exact la ce se referă ele. Este altruist
şi ajută pe oricine la nevoie, dar cu deosebită plăcere va evoca fiecare dintre
„faptele bune” pe care le-a înfăptuit – după cum susţine – fără a cere sau
aştepta compensaţii, fiecare dintre desele ocazii în care a fost subestimat de
către cei a căror vârstă era egală cu anii lui de experienţă de viaţă sau fiecare
dintre numeroasele sale călătorii în interes de afaceri prin lume. Pentru a fi
sigur de stupefacţia audienţei, va menţiona succint unele personalităţi
marcante pe care le-a întâlnit prin coincidenţe de-a lungul itinerariilor sale şi
– logic – impresiile bune pe care le-a generat acelora.
Supereroul contemporan este foarte
invidiat, ridiculizat şi criticat. Este conştient despre toate cele îndreptate împotriva
lui, drept pentru care îşi pune mereu inamicii înaintea aliaţilor şi susţine că
„cea mai bună publicitate este antireclama”. Dar el nu se simte nedreptăţit,
pentru că nu este în firea lui să analizeze totul, asemeni filosofilor, iar
singurul lucru care are sens pentru el este drumul pe care se deplasează. Calea
lui este mai simplă: el ia totul ca atare şi chiar dacă este indispus ori
aproape de faliment, îşi revine cu uşurinţă pentru că găseşte o nouă
întâmplare, ocazie sau „combinaţie” care să îi ridice moralul, să îi regenereze
finanţele şi să îi îmbunătăţească starea de spirit. Căci este, totuşi,
supererou...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu