Iluzia Profunzimilor (sau Intermedierea Umanităţii)

Precum oglinda apei reflectă cerul, ochii omului ar trebui să reflecte sufletul. Însă orice reflexie presupune întoarcerea undelor reflectate în mediul din care provin – de aici şi expresia „frumuseţea este în ochii privitorului”. Iar când vine vorba despre oameni, ei pot oglindi atât de multe lucruri încât devin imprevizibili chiar atunci când par cei mai deschişi. Însă oamenii nu se limitează doar la propria persoană în relaţiile cu ceilalţi – se pot folosi de orice fel de pârghii, de la măştile construite cu atenţie în funcţie de situaţia care le impune până la terţe persoane care acţionează voluntar sau involuntar ca pioni pentru interesele celor dintâi.

Cum apele liniştite sunt adânci, oamenii liniştiţi ascund profunzimi nebănuite care sunt impenetrabile chiar şi celor mai avansate cercetări. Însă nici oamenii joviali şi amabili nu se lasă mai prejos şi ascund intenţii dintre cele mai variate. Caracterele celor din aceste două categorii se construiesc cu grijă şi atenţie, minuţiozitatea definind fiecare dintre acţiunile pe care le întreprind şi fiecare dintre măştile pe care le pot purta în funcţie de context. Această minuţiozitate se relevă abia în momentul în care ei fie şi-au atins scopurile, fie au omis un detaliu critic care a dereglat întregul lor plan. Ceea ce nu funcţionează, de obicei nu funcţionează pentru că la capătul opus se află o persoană cu aceeaşi experienţă ori aceleaşi scopuri.

Fără minuţiozitate sau măşti, oamenii se pot folosi de intermediari. Fie că necesită accesul într-o anumită poziţie cheie, fie că pur şi simplu au nevoie de o „mână dreaptă”, se vor alia cu oricine pentru a-şi atinge scopurile, încercând să obţină cât mai multe beneficii prin cât mai puţine eforturi. Uneori intermediarii sunt unelte şi rămân la fel de surprinşi după ce sunt folosiţi precum păgubiţii. Dar tot intermediarii pot fi la fel de minuţioşi şi neprevăzuţi precum cei cărora le servesc. Iar dacă în primul caz naivitatea este cea care provoacă cele mai multe pagube, în cel de-al doilea ea nu este nici măcar necesară, întrucât beneficiarii şi intermediarii ar putea păcăli chiar şi persoanele cu experienţă.

Realitatea este doar atât de adevărată pe cât este percepută de oameni. Iar dacă această percepţie este manipulată cu îndemânare, realitatea poate căpăta forme, contururi şi profunzimi ireale, transformându-se într-o iluzie verosimilă extrem de periculoasă. Totul poate fi simulat, de la superficialitate până la cel mai incredibil vis aplicat în planul real. De multe ori, profunzimile sunt echivalente cu suprafaţa care le acoperă, însă oamenii au nevoia să creadă că ele există şi că pot ascunde comori nebănuite. Pentru asta există măştile, interesele ascunse şi intermediarii care pot transforma totul doar pentru interesele păpuşarilor care trag sforile din spate.

Astfel, unii oameni pot trăi printre ceilalţi întreaga viaţă bucurându-se de tot ce doresc şi fiind capabili să dezamăgească persoanele care nu s-ar fi aşteptat chiar şi după ani întregi de relaţii apropiate. Prietenul din copilărie poate deveni obstacolul din propria casă, persoana cea mai dragă poate deveni inamicul cel mai neîndurător, amicul cel mai apropiat poate deveni concurentul cel mai acerb şi aşa mai departe. În războiul cu acest gen de persoane totul poate fi transformat într-o armă şi totul poate fi folosit împotriva celor naivi sau care nu bănuiesc pericolul, pentru că profunzimile sunt doar iluzii ale superficialităţii şi umanitatea se vinde atât de uşor, încât şi intermediarii profită...