Ploaia

Iubitule, lasă-mă să-ţi cad necontenit la fereastră,

Să mă plângă norii grei peste lumea ta zile în şir,

Să mă preling pe sticlă şi să mă adun în glastră,

Să cresc într-o delicată floare şi să te admir.

Lasă-mă să cobor din cer precum Luceafărul,

Să strălucesc şi să fiu misterioasă deopotrivă,

Să cad la fereastra ta şi să opresc o clipă timpul,

Să mă iei de mână şi să plutim pe cer în derivă.

Lasă-mă să mă lupt cu morile de vânt şi cu ţărâna,

Să scriu cu foc pe ziduri tot ce simt pentru tine,

Să amestec amintiri cu vise şi să le fac totuna,

Să te apăr de frig şi să te îmbrac cu sărutări fine.

Iubitule, lasă-mă să îţi spăl cu grijă umerii goi,

Să te sărut cu răcoare şi să îţi ating inima,

Să şterg toate tristeţile de pe obrajii tăi moi,

Să îţi pictez gândurile şi să îţi colorez lumea.

Lasă-mă să-ţi curg pe fiecare linie a trupului,

Să simt cum arzi de dorinţă şi tremuri de frică,

Să aud cum pulsezi la fiecare frântură a gândului,

Să văd cum mă adori şi să te veghez ca o zeiţă antică.

Lasă-mă să plâng nopţi şi zile la rând de bucurie,

Să nu cred că poţi exista şi să nu îţi găsesc privirea,

Să înec pământul în lipsa ta şi să te aştept în reverie,

Să ascult vântul căutându-te şi să îmi spună povestea ta.

Iubitule, lasă-mă să te iubesc în toate aceste feluri,

Să te aştept o mie de ani închisă şi doar tu să ai cheia,

Să te caut în zbor peste mări, munţi, câmpii şi dealuri,

Să dansez cu tine desculţă şi să fiu mereu iubita ta, ploaia.