Astăzi îmi este atât de sete de tine,
încât aş sorbi cerul şi toată ploaia lui aşa cum sorb din cana mea de ceai în
faţa ferestrei deschise, ascultând aceeaşi ploaie nesfârşită. A trecut atât
timp şi încă va mai trece, poate calm sau poate în disperare, totul în
aşteptare. Poveşti plouă şi poveşti se cern în anotimpuri – iarnă şi primăvară,
toamnă şi vară. Fiecare îşi are locul bine definit pe străzile oraşului şi pe
străzile sufletului deopotrivă. Doar chipul tău nu îşi are locul în compania
mea...
Astăzi îmi este atât de dor de tine,
încât aş demola temple şi ruine, pline de strălucire sau de ruşine, doar pentru
că am nevoie să te construiesc în inima mea. Nu îmi trebuie nuditate, nici
senzualitate, caracter, stil ori excelenţă. Ţelul meu suprem este simplitatea. Te
voi ilustra aşa cum mi te amintesc, citindu-mi un poem din cartea acoperită cu
dantelă, la lumina veiozei, într-o seară ploioasă precum cea în care ai plecat.
Însă din retrospectiva mea vor lipsi petalele scuturate de ploaie, cerul negru
brăzdat de fulgere şi ţigareta pe care te străduiai să o menţii aprinsă, în
pofida ploii.
Astăzi îmi este atât de dor de tine,
încât tablourile din casă par cuprinse de tremur la gândul că te-ai putea
întoarce. Iar în jur e o amuţire plină de apăsare şi rugăminte – rugămintea de
a te întoarce, îndrăgostită, cu surâsul tău care lumina casa. Pentru o clipă,
tremurul le este întrerupt de o bătaie în uşă sau poate în inimă. Însă e doar o
amăgire, căci te-ai lăsat cuprinsă de înstrăinare şi îmi pare că pot doar să
regret brusca despărţire. E o capcană de minciuni în care parcă şi timpul s-a
topit, deşi număr cu reverie secundele în care am fost împreună. Timpul mi s-a
împrăştiat cu amintirile pe asfaltul udat de imperfecţiune.
Astăzi îmi lipseşti atât de mult,
încât sunt în incapacitatea de a dispreţui cuvintele pentru care cerneala s-a
consumat ca sângele jertfit al unui martir. Ştim amândoi că ai mai multe temeri
decât cuvinte şi de oricât de departe ai fi îmi vorbesc ecourile absenţei tale.
Rămân, totuşi, cu speranţe, mai mult întrebător, aşteptând răspunsuri care nu
vor veni vreodată, cum ar fi motivul pentru care oamenii cumpără cu bani care
nu sunt ai lor lucruri pe care nu şi le doresc pentru a impresiona oameni pe
care nu îi agreează.
Astăzi te visez atât de frumoasă,
încât din zâmbetul tău cad meteoriţi şi se nasc stele. Din degetul tău curg
râuri şi curcubee, iar ochii tăi scânteiază ca două stele. La piciorul tău se
întind câmpii cu maci şi oceane de azur, iar pe umărul tău răsare luna. Pe
buzele tale sclipesc razele soarelui chihlimbarul mierii, iar pe pieptul tău se
scurg roua dimineţii şi nectarul celor mai rare flori. Sub toate acestea, eu
sunt o simplă gâză în vârful unui fir de iarbă, tânjind să sorb cerul între
soare şi ploaie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu