luni, 31 martie 2014

Motiv de Divorţ

De luni de zile mă întâlnesc tot mai des cu un motiv de divorţ, de parcă ar putea exista conexiuni în separări... Şi aş putea spune că îţi seamănă, dar ceva e diferit şi de aceea vă iubesc egal, de parcă ar putea exista similaritate în diversitate şi egalitate în imparitate... Ai putea spune că iubirea este unică şi poţi iubi o singură persoană odată, însă ai şti şi tu că este un silogism ilogic, pentru că nu poţi iubi dacă nu te iubeşti.
Probabil că ştiai deja de ceva timp, căci locuim într-un cartier mic şi lucrurile se află, desigur. Mi-ai spus cândva că lucrurile pe care le aflăm vin cu un preţ şi cred că ai avut dreptate, dar am constatat în timp că oamenii pot vinde fără să poată oferi şi pot lua fără să poată primi. Îmi amintesc acum, de fapt, tot ce nu a fost să fie şi realizez că promisiunile sunt doar vise lăsate să evadeze în realitate. Te ademenesc cu mirajul lor şi parcă le-ai da crezare, dar te trezeşti după un timp şi rămâi doar cu amintirile.
Acum poţi spune că te-am dezamăgit şi m-am topit ca o iluzie în braţele tale de ceară. Da, te-am citit ca pe o carte de vizită şi te-am riscat ca pe o carte de joc. Te-am folosit ca pe o chitară şi ţi-am tăiat coardele. Te-am înălţat ca pe un fluture şi ţi-am spălat aripile. Te-am învârtit ca pe o roată şi te-am strivit ca pe o hârtie. Te-am suit pe un piedestal de aur şi te-am spart ca pe un bibelou. Te-am întors din lumea ta şi te-am înlănţuit în realitate. Iar realitatea a fost mai dureroasă decât toate acestea – aceea că sunt om şi oamenii nu sunt perfecţi.
Realitatea este ironică, într-adevăr, dar cea mai mare ironie este circul paradisului: iubirea e oarbă şi te poţi simţi în paradis când iubeşti, apoi descoperi cât de penibilă a fost situaţia din care credeai că tocmai ai ieşit, deşi ea persistă şi va continua până când fie vei uita sentimentele, fie vei întâlni o nouă situaţie. Iar între iubiri poţi vedea cum Cupidon însăşi se prăbuşeşte din văzduh şi se târăşte în cârje până la groapa cu mocirlă în care veţi îngenunchia împreună, în ruşine.
Ţi-aş aduce flori, ca să mă ierţi, dar între glumele beţivilor din cartier şi bârfele soţiilor acestora, aş situa florile în mijlocul inutilităţii. Poate ceva mai jos, spre utilitate, ar sta iertarea, mult mai sus acceptul tău, în vârf promisiunile şi la bază uitarea. E amuzant (nu-i aşa?) cum călcăm în picioare amintirile uitate pe care le păstram cândva în minte ori în inimă... aproape la fel de amuzant cât avem impresia că devine totul în prezenţa alcoolului. Şi iată, aşadar, motivul de divorţ...

4 comentarii:

  1. Chiar dacă propozițiile din final nu mă duc cu gândul la o idee tratată cu prea multă seriozitate, ci mai mult la un pamflet în care condamni aspectele negative ale discrepanței dintre realitate și vis, modul meu de înțelegere a unui text nu mă lasă să trec cu vederea unele lucruri. Dacă stai bine să te gândești, în orice lucru există conexiuni. Fiecare lucru este determinat de altul și tot așa.
    Unele suflete se hrănesc cu vise și asta numai pentru că realitatea este una dură uneori. Visele, într-adevăr, te pot prinde în mirajul lor astfel încât tu îți poți imagina că ești capabil să realizezi cele mai îndrăznețe vise, care, desigur, nu pot fi puse în practică în realitate.
    Uneori ai impresia că ceea ce e prea frumos, nu e decât un vis. E o diferență între vis și realitate, aceasta diferență ai sesizat-o și tu prin intermediul unor cuvinte foarte frumoase: ”Da, te-am citit ca pe o carte de vizită şi te-am riscat ca pe o carte de joc [...]. Te-am întors din lumea ta și te-am înlănţuit în realitate. Iar realitatea a fost mai dureroasă decât toate acestea”
    Din punctul meu de vedere ai surprins durerea realității, realitatea aceea dură, și prin faptul că ai menționat că ”iubirea e oarbă”. Te poți simți ca în paradis atunci când iubești, dar ăsta e doar un vis, realitatea e alta. Iubirea poate fi acel sentiment care îți dă șansa să consideri că lumea e a ta, dar aceasta poate avea interpretări diferite, pentru că fiecare om poate simți iubirea altfel. Iubirea pentru o persoană poate fi un sentiment trecător, totul e imprevizibil. Asta e realitatea. Dacă în vise totul decurge așa cum dorești tu, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
    Amintirile sunt imagini păstrate în memorie, indicându-ne faptul că realitatea lasă în urmă amintiri, iar visele lasă doar iluzii deșarte.
    Și, desigur, nu pot trece cu vedere nici ora la care ai publicat acest text: 23:59.
    Este o superstiție legată de minutul 59, cum că dacă te uiți la ceas în acel timp cineva nu te mai iubește... asta așa, ca alt motiv de divorț.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am să încerc să răspund succint comentariului tău elaborat. Într-adevăr, textul poate fi văzut ca un pamflet, dar şi ca un avertisment cât se poate de serios despre naivitate ori diferenţele dintre vis şi realitate. Pentru că da, toate lucrurile sunt conectate, inclusiv visele şi realitatea – aşa cum realitatea generează vise şi visele pot genera la rândul lor realitatea, în sensul de a fi transformate în visuri realizate. Însă de cele mai multe ori trecerea de la vis la realitate se face brusc şi chiar violent, pentru că spre deosebire de vise, realitatea nu se controlează cu un simplu gând. De asemenea, realitatea este mai persistentă decât visele, iar efectele acestei persistenţe pot avea consecinţe nebănuite.
      Relativ la ora la care a fost postat articolul, pot spune că ţine de partea de pamflet – nu cred în superstiţii.
      Mulţumesc pentru vizită şi pentru timpul acordat!

      Ștergere
    2. Cu plăcere și chiar îmi place să interpretez ideile pe care le prezinți în textele tale.

      Ștergere