joi, 13 martie 2014

Preludiu Ruginiu

Vânt de nostalgie aşterne zgură grea peste sufletul înlănţuit de păcate. Lacrimi de taine plouă cu picături mari peste inima sfărâmată de iubire. Munţi de vină îşi prăvălesc marmura apăsătoare peste raţiunea fragilă. Stropi de vin se preling desprinşi din ploaia rece peste mintea desculţă. Foi de rugină alunecă de pe gânduri şi vene în sângele coagulat, pe trupul răpus de pasiune interzisă. Totul e vechi şi rece, umed şi pătat, ruginit şi casant. Totul e vechi şi încă totul e nou...
Sufletul nu se mai zbate de mult să se elibereze. Lanţuri grele îl ţintuiesc la pământ, într-o robie la fel de ruginită precum lanţurile. Pământul însăşi e roşiatic şi aspru ca metalul, udat de lacrimi şi acoperit de haos. Gânduri crude îl biciuiesc în treacăt şi nu-i umbră să îl ascundă, nici milă să îl ierte. Totul e scris şi aprobat, pronunţat şi aplicat, definitiv şi neînduplecat. Totul e scris şi încă totul e confuz...
Inima plânge cu lacrimi de sânge, mustrată de raţiune. I-au ruginit băierile şi scârţâie din toate încheieturile, într-o anomalie metalică la fel de plină de amintiri precum sufletul. I-a ruginit şi minţii perna de atât plâns, dar nu e chip să o calmeze, nici gând să o aline. Totul e făcut şi memorat, regretat şi neiertat, amintit şi mustrat. Totul e făcut şi încă totul e nescris...
Raţiunea şi mintea se ceartă încontinuu. Îşi aruncă vorbe grele şi întrebări fără răspuns, într-un dialog la fel de surd ca pământul pe care zac închise în trupul însângerat. Vise ruginite le zboară prin faţă, ademenindu-le cu râs cristalin de copil şi frumuseţe de flori şi nu-i lume să le despartă, nici lumină să le împace. Totul e clar şi împărţit, alb şi negru, bun şi rău. Totul e clar şi încă totul e ascuns...
Trupul e singurul care încearcă să se ridice. Tânjeşte după atingeri, manifestări de afecţiune ori cuvântul unui om, într-o dorinţă la fel de începătoare precum primii nori după secetă. Însângerat şi încovoiat de durere, fără haine, îşi şopteşte rugăciunea, dar mesajul lui îşi găseşte sfârşitul precum frunza ruginită din pom şi nu-i vânt să îl poarte, nici ţărână să-l îngroape. Totul e pustiu şi gol, lovit şi îndurerat, pierdut şi în război. Totul e pustiu şi încă războiul e doar preludiul...

4 comentarii:

  1. Trupul e prizonier in aceasta lume, iar inauntrul lui este prizonier si sufletul. Desigur, el cauta libertatea si probabil ca o gaseste, insa ma intreb daca nu primeste doar iluzia libertatii, mai ales atunci cand constientizeaza ca iar e ingradit. Prizoniere sunt si simtirea si ratiunea. Se da un razboi continuu intre ele si cu toate ca se spune ca cel mai puternic castiga, nu se stie daca cel ce a castigat reprezinta varianta corecta, benefica. Cu timpul se poate sti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Libertatea însăşi e o iluzie: oamenii au doar atâtea drepturi cât le permit obligaţiile.

      Ștergere
  2. Fără cuvinte! Atât de frumoase și adevărate rânduri. Felicitări! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, mă bucur să îţi primesc din nou vizita. :)

      Ștergere