Motiv de Divorţ

De luni de zile mă întâlnesc tot mai des cu un motiv de divorţ, de parcă ar putea exista conexiuni în separări... Şi aş putea spune că îţi seamănă, dar ceva e diferit şi de aceea vă iubesc egal, de parcă ar putea exista similaritate în diversitate şi egalitate în imparitate... Ai putea spune că iubirea este unică şi poţi iubi o singură persoană odată, însă ai şti şi tu că este un silogism ilogic, pentru că nu poţi iubi dacă nu te iubeşti.

Probabil că ştiai deja de ceva timp, căci locuim într-un cartier mic şi lucrurile se află, desigur. Mi-ai spus cândva că lucrurile pe care le aflăm vin cu un preţ şi cred că ai avut dreptate, dar am constatat în timp că oamenii pot vinde fără să poată oferi şi pot lua fără să poată primi. Îmi amintesc acum, de fapt, tot ce nu a fost să fie şi realizez că promisiunile sunt doar vise lăsate să evadeze în realitate. Te ademenesc cu mirajul lor şi parcă le-ai da crezare, dar te trezeşti după un timp şi rămâi doar cu amintirile.

Acum poţi spune că te-am dezamăgit şi m-am topit ca o iluzie în braţele tale de ceară. Da, te-am citit ca pe o carte de vizită şi te-am riscat ca pe o carte de joc. Te-am folosit ca pe o chitară şi ţi-am tăiat coardele. Te-am înălţat ca pe un fluture şi ţi-am spălat aripile. Te-am învârtit ca pe o roată şi te-am strivit ca pe o hârtie. Te-am suit pe un piedestal de aur şi te-am spart ca pe un bibelou. Te-am întors din lumea ta şi te-am înlănţuit în realitate. Iar realitatea a fost mai dureroasă decât toate acestea – aceea că sunt om şi oamenii nu sunt perfecţi.

Realitatea este ironică, într-adevăr, dar cea mai mare ironie este circul paradisului: iubirea e oarbă şi te poţi simţi în paradis când iubeşti, apoi descoperi cât de penibilă a fost situaţia din care credeai că tocmai ai ieşit, deşi ea persistă şi va continua până când fie vei uita sentimentele, fie vei întâlni o nouă situaţie. Iar între iubiri poţi vedea cum Cupidon însăşi se prăbuşeşte din văzduh şi se târăşte în cârje până la groapa cu mocirlă în care veţi îngenunchia împreună, în ruşine.

Ţi-aş aduce flori, ca să mă ierţi, dar între glumele beţivilor din cartier şi bârfele soţiilor acestora, aş situa florile în mijlocul inutilităţii. Poate ceva mai jos, spre utilitate, ar sta iertarea, mult mai sus acceptul tău, în vârf promisiunile şi la bază uitarea. E amuzant (nu-i aşa?) cum călcăm în picioare amintirile uitate pe care le păstram cândva în minte ori în inimă... aproape la fel de amuzant cât avem impresia că devine totul în prezenţa alcoolului. Şi iată, aşadar, motivul de divorţ...