Ciorbă de Cuvinte

Toată lumea ştie că vara nu-i ca iarna,

Dar nu mulţi ştiu că după iarnă vine toamna

Şi asta încă nu ar fi nimic în mod anume

Dacă nu ar fi deja un tipar în această lume,

Căci da, e atât de crudă şi nebună lumea

Încât nici şosetele nu îşi găsesc perechea...

Desigur, sunt lucruri care nu interesează pe mulţi,

Şi dacă le strigi în piaţa mare, le strigi către surzi;

Nici măcar scriind nu atragi atenţia cititorilor,

Că nimic nu vinde mai bine decât trilogia tigăilor;

Şi nu te gândi că te admiră cineva – sunt iluzii,

Toate păsările se visează canari, dar sunt canalii...

Simbolurile au decăzut, nimeni nu mai e mare,

Sfinţii şi martirii coboară din icoane în penitenciare

Şi e în natura omului să fie şi erou, şi rege,

Dar între ele e bufon sau cerşetor prin lege

Şi te întrebi: dacă îşi iubesc oamenii a lor natură,

Oare câţi ecologişti se şterg, pe tron, cu celuloză pură?

Războaiele se sfârşesc pentru că încep altele

Şi doar atacurile rezolvă ameninţările şi crizele;

Numai cu tancurile şi cuvintele nu poţi face pace,

Aşa cum nici timpul şi pierderile nu le poţi întoarce

Şi e suficient să te destăinui pentru o clipă

Ca să ţi se spună că ai o afecţiune stereotipă...

Nu ai cum să scapi de afecţiuni, şi dragostea e boală

Chiar dacă te trezeşti lângă ea ori într-o cameră goală

Şi deja eşti vulnerabil numai dacă povesteşti,

Căci ei te vor puternic indiferent de ce păţeşti;

Dar nimeni nu înţelege că te naşti, prin ironia sorţii,

Virgin şi gol, şi te prezinţi obsedat şi îmbrăcat în faţa morţii...

Desigur, nimic nou, de neînţeles sunt multe,

Aşa cum toţi aud, dar nimeni nu vrea să asculte

Şi când se mai ridică, unul câte unul, mântuitorii

Sunt trimişi să salveze paturile şi pereţii din sanatorii;

În fond, ce rost are să tulburi degeaba a ta minte?

Toate sunt nimic mai mult decât o ciorbă de cuvinte...