Ce i-ar lipsi unei lumi fără cărţi?
„Bibliotecile”, ar răspunde unii, siguri pe ei; „iluziile”, ar surâde
optimiştii; „totul”, s-ar îngrijora pesimiştii; ar avea dreptate fiecare în
parte, în aceeaşi măsură în care ar greşi cu toţii. O lume fără cărţi nu ar
găsi rostul bibliotecilor, pentru că nu ar avea ce şi pe cine să adune acolo;
nu ar mai avea visele şi iluziile oferite de poveştile nemuritoare ascunse
între paginile cărţilor, pentru că nu şi-ar mai imagina cineva ceea ce ar fi
citit; dar numai pentru că nu ar mai exista cărţi, lumea nu ar înceta să existe
la rândul ei; cu siguranţă, o astfel de lume ar fi total diferită faţă de cea
cunoscută.
Totuşi, ce sunt cărţile? Legături de
coli de hârtie aranjate într-o anumită ordine, mânjite cu cerneală şi culori şi
aşezate pe un raft spre a atrage cititorii ori a păstra în timp învăţăturile
conţinute. Pentru cei care le scriu, sunt mănunchiuri din paginile vieţii şi legături
cu cei care le citesc. Pentru cei care le citesc, pot fi chiar poveştile propriilor
vieţi sau, din contră, lumi fantasmagorice în care totul este altfel. În fapt,
cărţile, legăturile acelea de coli, reprezintă mulţimi infinite de posibilităţi
ale căror uşi le deschid atât scrisul, cât şi imaginaţia.
Scrisul în sine nu este o artă, ci o
impresie: impresia pe care o lasă cerneala scursă din toc sau tiparniţă pe
coala de hârtie; impresia pe care o lasă mirosul unei cărţi fie proaspăt ieşită
de la tipar, fie veche de zeci sau sute de ani; impresia pe care o lasă
scriitorul criticilor care nu caută să judece ceea ce s-a scris, ci pe cel care
a scris; impresia pe care o lasă ceea ce s-a scris cititorilor; iar în final,
este impresia cititorilor despre ceea ce au trăit citind ce s-a scris. Aşadar,
scriitorul nu este un artist, ci un simplu impresionist.
O lume fără cărţi nu ar avea
biblioteci pentru că nu ar putea găzdui realitatea între pereţii unor clădiri
atât de liniştite. Realitatea, asemeni scrisului, nu poate fi constrânsă; poate
fi doar uitată. Iar fără cărţi, oamenii nu ar avea nevoie de sobrietatea ori
somptuozitatea unei biblioteci fiindcă nu ar mai exista mistere ascunse între
pagini pentru a fi descifrate în intimitatea ei. Fără cărţi, cultura nu ar mai
avea nevoie de rafturi şi alfabet pentru a fi expusă şi păstrată, dar asta nu
ar însemna că ar fi disponibilă pretutindeni. S-ar găsi, poate, în diverse
locuri incomparabil mai reci şi mai stranii decât bibliotecile.
Cărţile ar dispărea odată cu toate
impresiile pe care le oferă cititorilor, chiar dacă ele ar fi dezgustul ori
visurile demne de realizat în viaţă. I-ar lăsa pe aceştia fără imaginaţie şi
fără posibilitatea de a-şi crea idealurile pe care să le urmeze poate împotriva
tuturor ori poate în imaginea lor. Ar lua după ele şi vocea scriitorilor, care ar
rămâne muţi într-o lume oarbă şi surdă, îndiferentă şi solitară. Dar scriitorii
nu pot scrie fără a simţi, aşa că dacă nu ar mai putea scrie, nu ar mai putea
nici simţi.
O lume fără cărţi ar fi – evident – total
diferită. Poate că nu ar fi mai tristă, în ciuda absenţei scrisului şi
scriitorilor; poate că şi-ar găsi un alt refugiu şi alte legături care să o
poarte prin timp şi istorie. Dar ar fi o
lume mai săracă. Cu cât mai săracă? Exact cu atâtea mulţimi de posibilităţi
câte cărţi i-ar lipsi, atâtea lucruri oferite de acele cărţi şi exact cu atâtea
vieţi câte au fost schimbate de cărţile citite. Iar fără cărţi, nici istoria nu
ar mai fi aceeaşi, nici figurile ei ilustre, căci nu şi-ar mai găsi locul între
paginile nemuritoare precum amintirea lor.
Dar cum ar fi lumea, totuşi, fără o
carte? S-ar putea crede că absenţa unei singure cărţi, oricare ar fi ea, ar fi
o pierdere acceptabilă pentru progresul lumii. Însă această pierdere nu ar
însemna simpla lipsă a unei cărţi dintr-o bibliotecă – ar însemna o fiinţă, un suflet,
o voce, o impresie, un număr de cititori şi de vieţi schimbate, o mulţime de
posibilităţi, toate reduse la nimic. Care este valoarea unei cărţi? Scriitorii,
cititorii, criticii, istoria, chiar şi pesimiştii şi optimiştii ar fi de acord asupra
răspunsului: este inestimabilă...
Iubesc cartile si totusi as spune ca sunt si carti despre nu vom stii niciodata cat rau au facut . Cat rau au facut nu putem calcula, dar este evident ca au scos la iveala tot raul din om. Mein Kampf este o astfel de carte.Uneori sunt si astfel de carti care dupa ce le citesti ar trebui sa le uiti. Cartile ar trebui sa fie precum caramizile, sa poti construi cu ele temeinic si frumos. Cand insa, cu ajutorul lor ingropi suflete, atunci trebuie sa te opresti:fie din scris, fie din citit.Un om educat, sensibil va stii sa faca diferenta. In mainile unor fanatici, a unor oameni fara discernant, cuvintele pot deveni arme periculoase.
RăspundețiȘtergereEu cred că ţi-ai demonstrat singură că exagerezi: cărţile sunt doar unelte în mâinile oamenilor care fac rău. Iar dacă ar fi aşa cum spui tu, să nu uităm de cruciade şi de Inchiziţie, despre care am putea spune, în baza teoriei tale, că au fost iniţiate de Biblie, deşi în spatele lor s-au aflat tot oamenii. Consider că oricare carte oferă o lecţie, dar aşa cum ai spus şi tu în final, cei care citesc fac diferenţa.
ȘtergereO lume fără cărți ar fi ca o apă fără pești.
RăspundețiȘtergereAsta cam aşa este...
Ștergere