vineri, 7 martie 2014

Refren de Primăvară

Un refren curios se repetă în aer sau poate doar în mintea mea. Mă simt vrăjit de el şi ştiu că nu-i pot rezista. L-am auzit prima oară când încă nu mă dezgheţasem şi mi-a şoptit că miroase a primăvară. L-am ignorat şi mi-am văzut de drum prin iarnă, dar el s-a întors să îmi povestească şi a doua oară. A treia oară a avut succes, deja mă rătăcisem. Continuând să îl fredonez, nici nu am realizat că mă încălzisem. Mă topeam încet, dar sigur şi mă prelingeam pe pereţi şi la margini de drum. Iar refrenul mă fermeca şi mă îndemna să îl urmez până i-am găsit capătul – erai tu...
Ai întins mâna ta suavă şi ai dat la o parte vălul de pe ochii mei precum ai vindeca un orb de iluzia întunericului. Mi-ai umplut urechile şi sufletul cu refrenul tău captivant şi m-ai dezgheţat dintr-un sărut precum alungă soarele frigul şi noaptea cu o singură rază. M-ai dezbrăcat încet de secrete şi ai spălat cu grijă gândurile mele murdare de amintiri precum spală ploaia păcatele pământului. M-ai îmbrăţişat cu răbdare şi căldură şi m-ai aşteptat precum un părinte pe odrasla sa. M-ai închis între rândurile cărţilor misterioase pe care le citeai şi mi-ai oferit porţii de fericire precum unui prizonier care îşi aşteaptă cu smerenie libertatea. Şi m-ai eliberat de fiecare dată mai sus, mai frumos şi mai luminos.
O, tu, zeiţă a fericirii! Mă închin înaintea ta precum în faţa unui zid al minunilor, cerându-ţi nimic mai mult decât o picătură în plus de fericire, de zâmbete sincere, de priviri duioase şi de atingeri calde. Căci tu nu eşti ca o picătură într-un ocean, ci eşti oceanul întreg într-o picătură... Şi ti-aş oferi inima mea drept ofrandă, dar numai cu ea te pot iubi; ţi-aş da sufletul meu în schimbul fericirii, dar pe el l-ai primit odată cu mine; ţi-aş da poate trupul meu, dar numai el îmi aminteşte că nu visez... aşa că tot ce îţi pot oferi sunt eu, aşa cum mă vezi, aşa cum te văd...
Te caut ca pe o relicvă demult uitată, enigma care compune însăşi esenţa fericirii, ferită de privirile iscoditoare, dar în văzul tuturor. Te găsesc ca pe o oază în deşert, izvor de apă rece şi limpede care să aline setea şi neliniştea călătorului, un loc umbrit pentru inima mea. Te văd ca pe o auroră boreală care aprinde nopţile polare în diversele culori ale spectrului luminii, un trup feeric de lumină care să-mi lumineze viaţa. Te doresc ca pe o ploaie uşoară pe primul cer de un albastru intens, plin de seninătate, o îmbrăţişare plină de iertare pentru sufletul meu. Te aştept să mă aştern covor de iarbă verde şi flori albe la picioarele tale desculţe, sărutând urmele paşilor tăi. Te ador ca pe o floare rară care a înflorit cu speranţă vie la pieptul meu amorţit. Te iubesc... primăvara nu începe cu tine, tu eşti cireaşa micuţă din vârful ei.

12 comentarii:

  1. Pfoai, ultimul paragraf mi-a facut inima sa creasca! Frumos! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Un text care emană caldură, seninătate şi care ajunge negreşit la inimă, ca un refren de neuitat. :)
    Forate frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei... nici chiar aşa... Mulţumesc!

      Ștergere
    2. Ei... ba da! Cel puţin din punctul meu de vedere, este. ;))
      Cu plăcere! :)

      Ștergere
    3. Aş vrea eu ca ceea ce scriu să fie de neuitat... :))

      Ștergere
  3. Ce frumos... emoționante rânduri! Acel „tu”, te induce ușor în eroare și uiți ce citești, uiți că nu-ți aparține, că nu te vizează, și totuși, te lași purtat de dulcele iluziei primăvăratice. Mulțumesc pentru imaginile create și pentru reverie! A fost o plăcere! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nu trebuie să crezi că nu îţi aparţine, atât timp cât poţi citi. Înseamnă că îţi este măcar împărtăşit, iar dacă reuşeşte să îţi stârnească astfel de emoţii, este doar pentru că şi tu trăieşti ceea ce citeşti. Cu plăcere şi mulţumesc frumos! :)

      Ștergere
  4. Foarte frumos, delicat, sensibil... M-am regasit :). Multumim!

    RăspundețiȘtergere