Visul Sfarsit

(continuare de aici)

De multe ori voiam sa plec in visul meu, chiar daca nici nu aveam unde sa merg. Ma oprea gandul ca m-as fi putut intoarce candva. Si ar fi fost urat sa plec cu ambitii, orgolii, regrete... si cine stie ce as fi lasat in urma? Pentru ca ce as fi luat cu mine oricum nu ar fi fost suficient. Timpul se schimba, locurile se schimba, oamenii se schimba... da, chiar asa, toate se schimba! Timpul: iarna se cerne lent, primavara alearga zburdalnica, vara trage un pui scurt de somn iar toamna plange melancolic. Locurile: casele cad, natura evolueaza sau dispare, orasele se construiesc sau sunt parasite, familiile se aduna sau se destrama. Oamenii: in fel si chip. Nostalgiile nu isi au rostul, regretele apasa prea greu, orgoliile sunt orbitoare iar ambitiile - stupide.

Am realizat in timp ca mama nu este neaparat acea fiinta care da viata unei fiinte, caci poate apoi uita de progenitura ei. Am realizat si ca tata nu este neaparat acel om care trebuie sa fie sprijinul copilului, pe care sa se poata baza si care sa ii explice cum stau lucrurile in viata. De fapt, am invatat ca desi familia este un dar de pret al vietii, este poate cea mai mare surpriza pe care ti-o rezerva. Si nu este intotdeauna o surpriza placuta.

Am invatat ca prietenii sunt cei pe care ii alegi, dar asta nu inseamna ca si ei te aleg pe tine. Cel putin nu din acelasi motiv. Ca poate nu degeaba se spune ca „mai usor te feresti de dusmani decat de prieteni”. De fapt, am invatat ca aparentele inseala si oamenii sunt maestri ai iluzionismului. Si chiar daca spectacolul este frumos, la sfarsit te intrebi intotdeauna care a fost scamatoria si daca nu cumva ai pierdut mai mult decat ceasul de la mana – timpul.

Am vazut ca in spatele sinceritatii se pot ascunde ura, minciuna si trufia, pentru ca nu mereu cel mai prietenos zambet este si cel mai binevoitor. Am vazut si ca cei de la care nu te-ai fi asteptat te pot lovi pe neasteptate, zambindu-ti ca si cum ti-ar fi facut cel mai frumos cadou. De fapt, am vazut ca rautatea are infinit mai multe infatisari decat bunatatea si te poate ispiti atat de usor, incat nici nu stii cand ai plecat pe drumul pierzaniei. Si chiar daca pare drumul cel bun, te poti rataci usor si se poate sfarsi foarte rau.

Am aflat ca politica schimba popoarele, chiar daca ele se opun schimbarilor. Am aflat si ca interesele stau mai presus de onestitate, demnitate sau buna-vointa. De fapt, am aflat ca orice obiectivitate este subiectiva prin insasi prisma observatorului. Si observatorii nu coincid intotdeauna, astfel incat conflictele pot aparea chiar si intre cei care nu sunt implicati, dar sustin tabere diferite.

Am inteles ca iubirea pura exista doar in basme, fiindca numai acolo printesa se indragosteste de print fara sa il intrebe cate palate, cati cai sau cati supusi are. Am inteles si ca nimeni nu traieste fericit impreuna cu altcineva pana la adanci batraneti. De fapt, am inteles ca iubirea este doar un altfel de scamatorie de-a oamenilor, ceva mai complicata – ce-i drept. Si pare sa merite orice ai fi dispus sa dai pentru ea, dar nu poti sa nu observi ca in final nu ai primit altceva decat o inima franta.

Oare mai stii cum a fost primul inceput? Iti mai amintesti primul pas? Mai stii care a fost primul lucru pentru care ai luptat cu toata fiinta? Iti mai amintesti gustul victoriei? Nu, evident ca nu... regretele ti-au intunecat si tie mintea, asa cum au facut si cu mine. Dupa toate astea, am ales sa intrerup visul meu. Ce rost avea sa mai visez, daca nu era un vis frumos? Probabil ca as mai fi putut pierde ceva timp intr-o lume virtuala, dar in acel timp traiam inconstient o viata. Si cand m-am trezit, m-am intrebat cine o fi trait in locul meu, ca ala sigur nu era filmul pe care il vazusem pana atunci. Dar... surpriza! Visul nu mai era acolo, pe cine sa intrebi?

As fi preferat sa fiu prost. Da, chiar asa... cel mai prost dintre toti prostii! Stii de ce? Pentru ca ignoranta este fericirea suprema. „Ce nu stii nu te doare”. Cu ce rost sa stii toate lucrurile, daca unele dintre ele dor atat de mult, incat le eclipseaza pe cele bune si bucuriile pe care ti le aduc ele? „Informatia iti da putere”, se spune... dar nimeni nu iti spune ca puterea iti da in cap si iti fura fericirea, apoi te lasa intins pe jos, sa te trezesti naclait intr-o balta de regrete, cu inima sfasiata si sufletul dezbracat. Totusi, mai trebuie sa te si trezesti, nu?

Si parca as vrea, tare mult as vrea sa fiu ca ceilalti. Dar ceilalti ma ignora pentru ca oricum nu dau nici doi bani pe filosofia si ratiunea mea atat timp cat nu stiu sa fiu un sacal ca ei sau un naiv care sa le ofere totul pe tava fara sa puna prea multe intrebari. Nu am fost creat in imaginea lor. Si atunci as vrea sa fiu propriul Dumnezeu, sa mai trasnesc pe cate unul si sa imi construiesc lumea mea, in care eu sa fiu stapanul absolut. Uite asa incep visele... dar visul asta care incepe este deja de mult sfarsit...