sâmbătă, 8 septembrie 2012

Visul Sfarsit

(continuare de aici)

De multe ori voiam sa plec in visul meu, chiar daca nici nu aveam unde sa merg. Ma oprea gandul ca m-as fi putut intoarce candva. Si ar fi fost urat sa plec cu ambitii, orgolii, regrete... si cine stie ce as fi lasat in urma? Pentru ca ce as fi luat cu mine oricum nu ar fi fost suficient. Timpul se schimba, locurile se schimba, oamenii se schimba... da, chiar asa, toate se schimba! Timpul: iarna se cerne lent, primavara alearga zburdalnica, vara trage un pui scurt de somn iar toamna plange melancolic. Locurile: casele cad, natura evolueaza sau dispare, orasele se construiesc sau sunt parasite, familiile se aduna sau se destrama. Oamenii: in fel si chip. Nostalgiile nu isi au rostul, regretele apasa prea greu, orgoliile sunt orbitoare iar ambitiile - stupide.
Am realizat in timp ca mama nu este neaparat acea fiinta care da viata unei fiinte, caci poate apoi uita de progenitura ei. Am realizat si ca tata nu este neaparat acel om care trebuie sa fie sprijinul copilului, pe care sa se poata baza si care sa ii explice cum stau lucrurile in viata. De fapt, am invatat ca desi familia este un dar de pret al vietii, este poate cea mai mare surpriza pe care ti-o rezerva. Si nu este intotdeauna o surpriza placuta.
Am invatat ca prietenii sunt cei pe care ii alegi, dar asta nu inseamna ca si ei te aleg pe tine. Cel putin nu din acelasi motiv. Ca poate nu degeaba se spune ca „mai usor te feresti de dusmani decat de prieteni”. De fapt, am invatat ca aparentele inseala si oamenii sunt maestri ai iluzionismului. Si chiar daca spectacolul este frumos, la sfarsit te intrebi intotdeauna care a fost scamatoria si daca nu cumva ai pierdut mai mult decat ceasul de la mana – timpul.
Am vazut ca in spatele sinceritatii se pot ascunde ura, minciuna si trufia, pentru ca nu mereu cel mai prietenos zambet este si cel mai binevoitor. Am vazut si ca cei de la care nu te-ai fi asteptat te pot lovi pe neasteptate, zambindu-ti ca si cum ti-ar fi facut cel mai frumos cadou. De fapt, am vazut ca rautatea are infinit mai multe infatisari decat bunatatea si te poate ispiti atat de usor, incat nici nu stii cand ai plecat pe drumul pierzaniei. Si chiar daca pare drumul cel bun, te poti rataci usor si se poate sfarsi foarte rau.
Am aflat ca politica schimba popoarele, chiar daca ele se opun schimbarilor. Am aflat si ca interesele stau mai presus de onestitate, demnitate sau buna-vointa. De fapt, am aflat ca orice obiectivitate este subiectiva prin insasi prisma observatorului. Si observatorii nu coincid intotdeauna, astfel incat conflictele pot aparea chiar si intre cei care nu sunt implicati, dar sustin tabere diferite.
Am inteles ca iubirea pura exista doar in basme, fiindca numai acolo printesa se indragosteste de print fara sa il intrebe cate palate, cati cai sau cati supusi are. Am inteles si ca nimeni nu traieste fericit impreuna cu altcineva pana la adanci batraneti. De fapt, am inteles ca iubirea este doar un altfel de scamatorie de-a oamenilor, ceva mai complicata – ce-i drept. Si pare sa merite orice ai fi dispus sa dai pentru ea, dar nu poti sa nu observi ca in final nu ai primit altceva decat o inima franta.
Oare mai stii cum a fost primul inceput? Iti mai amintesti primul pas? Mai stii care a fost primul lucru pentru care ai luptat cu toata fiinta? Iti mai amintesti gustul victoriei? Nu, evident ca nu... regretele ti-au intunecat si tie mintea, asa cum au facut si cu mine. Dupa toate astea, am ales sa intrerup visul meu. Ce rost avea sa mai visez, daca nu era un vis frumos? Probabil ca as mai fi putut pierde ceva timp intr-o lume virtuala, dar in acel timp traiam inconstient o viata. Si cand m-am trezit, m-am intrebat cine o fi trait in locul meu, ca ala sigur nu era filmul pe care il vazusem pana atunci. Dar... surpriza! Visul nu mai era acolo, pe cine sa intrebi?
As fi preferat sa fiu prost. Da, chiar asa... cel mai prost dintre toti prostii! Stii de ce? Pentru ca ignoranta este fericirea suprema. „Ce nu stii nu te doare”. Cu ce rost sa stii toate lucrurile, daca unele dintre ele dor atat de mult, incat le eclipseaza pe cele bune si bucuriile pe care ti le aduc ele? „Informatia iti da putere”, se spune... dar nimeni nu iti spune ca puterea iti da in cap si iti fura fericirea, apoi te lasa intins pe jos, sa te trezesti naclait intr-o balta de regrete, cu inima sfasiata si sufletul dezbracat. Totusi, mai trebuie sa te si trezesti, nu?
Si parca as vrea, tare mult as vrea sa fiu ca ceilalti. Dar ceilalti ma ignora pentru ca oricum nu dau nici doi bani pe filosofia si ratiunea mea atat timp cat nu stiu sa fiu un sacal ca ei sau un naiv care sa le ofere totul pe tava fara sa puna prea multe intrebari. Nu am fost creat in imaginea lor. Si atunci as vrea sa fiu propriul Dumnezeu, sa mai trasnesc pe cate unul si sa imi construiesc lumea mea, in care eu sa fiu stapanul absolut. Uite asa incep visele... dar visul asta care incepe este deja de mult sfarsit...

34 de comentarii:

  1. Realitatea e dură... am mai zis-o.
    E dureros să te trezeşti la realitate şi să vezi că, de fapt, lumea este condusă de nişte unii care au regulile lor, nu de tine...
    E dureros să simţi cum nu-ţi găseşti locul lângă ceilalţi pentru că, în visul tău, totul gravita în jurul tău, tu fiind stăpânul.
    E dureros să afli că dragoste pură nu există, la fel cum nu există nici fericire până la adânci bătrâneţi...
    Deci nah, e totuşi bine că nu ştiu multe lucruri... Nu? Asta mă face să fiu... proastă şi fericită? Fericită pe naiba...
    De aş fi Dumnezeu pentru 5 minute, ce bine ar fi... Ar fi o lume perfectă.
    Mda, iar visez... perfecţiunea nu există.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, daca nu stii multe lucruri nu esti prost si fericit, nu esti nici macar prost, pentru ca prostii nu constientizeaza ca nu stiu multe lucruri. Poate de aceea sunt mai fericiti... sau macar par. Si daca ai fi Dumnezeu pentru 5 minute, lumea ta perfecta ar fi perfecta doar pentru tine, nu si pentru altii. Pentru ca totul este relativ :)

      Ștergere
    2. Aha.. deci asta înseamnă că nu-s chiar aşa de prostuţă :)).
      Păi da, lumea ar fi perfectă pentru mine... nu pentru X sau Y. Când vor fi şi ei Dumnezeu (Dumnezei?! există totuşi, cică, un singur Dumnezeu), atunci îşi vor face lumea lor perfectă...

      Ștergere
    3. Nu, nu esti. Dar ce s-ar intampla daca fiecare ar face lumea lui perfecta?

      Ștergere
    4. S-ar da totul peste cap, probabil...
      Nimic nu ar mai fi normal, mai mult ca sigur...
      Fiecare îşi va construi "chestia" lui perfectă... care, desigur, e perfectă doar în viziunea sa... şi va veni următorul şi o va distruge construind "chestia" lui perfectă...
      Deci lumea ar fi într-o continuă schimbare...
      Bine, nu ştiu exact ce s-ar întâmpla dacă fiecare ar face lumea lui perfectă... e ceva prea S.F.

      Ștergere
    5. Normal nu exista... sau cel putin nu asa cum crezi tu. Normal inseamna de fapt tot ce face majoritatea... asta nu inseamna ca este o norma care trebuie respectata.

      Ștergere
    6. Păi nah, dacă majoritatea îşi leagă o piatră de gât şi se aruncă-n Dunăre... asta nu înseamnă că trebuie să fac şi eu acelaşi lucru...
      Bine, e puţin cam anormal acest exemplu de normal.

      Ștergere
    7. Daca majoritatea face acel lucru, tocmai si-a descoperit unicul scop in viata :)) si oricat de dur ar suna, nu poti fi altfel decat idiot sa faci asa ceva...

      Ștergere
    8. :)) Nu sunt idioţi dacă fac aşa ceva. Sunt realişti. Şi-au dat seama că nu mai au ce căuta pe acest pământ :D.

      Ștergere
    9. Pai tocmai pentru ca sunt idioti nu mai au ce cauta pe pamant...

      Ștergere
  2. Si din cauza a tot ce ai spus tu aici...prefer sa raman copil
    Ador optimismul, il iubesc! Si de aceea e greu sa constientizez ca, in acest moment al vietii mele, nu te pot contrazice cu nimic.
    pai...in loc de a-ti da dreptate (adica pe langa asta) prefer sa infirm resemnarea si totusi sa te contrazic pe tine (probabil ca si pe mine)
    Ce rost ar avea daca ai fi propriul Dumnezeu?! Ce rost ar avea sa traiesti in lumea ta fericita in care nimeni nu te paraseste? Unde ar fi rostul vietii? Ai mai simti gustul fericirii asa de bine?! Pentru mine... daca nu ar fi toate aceste lucruri (pe care l-ai mentionat tu mai sus). eu nu as avea pentru ce sa mai lupt!!! Iar daca nu am pentru ce sa lupt (pentru vise, pentru a ma ridica, pentru iubirea adevarata, pentru a nega realitatea) atunci ce sa fac...?

    Daca visul tau s-a sfarsit, reincepe-l!
    Daca nu poti continua acest vis, creeaza altul!
    Daca nu ai puterea de a creea altul, incearca mai tare!
    (si uite asa imi ambitionez propria persoana, sper sa imi fie si tie de ajutor)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai... nu spuneai tu sa mai scriu despre visele mele? Acum nu iti mai place?
      Nu ar avea rost sa fiu propriul Dumnezeu si sa traiesc in lumea mea... pentru ca stim bine ca nu ii putem multumi pe toti, asa ca ar fi imposibil sa cream o lume in care totul sa fie perfect. Iar fericirea ar fi cu atat mai mult considerata ca permisa... Nu am mai avea pentru ce sa luptam, asa este.
      Multumesc pentru incurajari :)

      Ștergere
    2. Nu am spus niciodata ca nu imi place. :P
      Nu ai pentru ce, mi-au fost de folos si mie.

      Ștergere
    3. Nu, dar ai spus ca adori optimismul si preferi sa ramai copil din cauza a ce am scris. Asadar, iti place, dar... nu prea :))

      Ștergere
    4. Prejudecati..ei?
      Prefer sa raman copil pentru ca un copil nu vede toate aceste lucruri. (deci mie imi ramane doar sa "ma joc" de-a copilul, caci maturizarea e inevitabila)
      Prefer optimismul pentru ca nu vad rostul in a fi trist. (dar constientizarea lucrurilor cutremuratoare din jurul nostru e si ea inevitabila. precum e si cea a lucrurilor frumoase, in cazul optimistilor, desigur.)

      Ștergere
    5. Da, prejudecati. Si da, sunt lucruri pe care nu le poti evita... viata e un paradox.

      Ștergere
  3. Realitatea uneori doare asa tare...prefer sa raman copil, chiar daca nu mai sunt, sufletul e mereu tanar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toata lumea prefera sa ramana copil... se pare ca se cere o continuare :))

      Ștergere
  4. Tibi nu uita ca esti extraordinar, si ce nu te omoara te face mai puternic! Poti sa speri, poti sa visezi, poti sa lupti pentru ceea ce iti doresti pana ce obti acel lucru.Esti puternic si poti, pentru ca esti tu, o persoana foarte speciala, cu o multime de calitati.Nu lasa ca tristetia sa iti fura zambetul de pe buze, nu lasa pe ce-i la care le esti "drag" satisfactia ca nu esti ok.Tu poti!>:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc foarte mult pentru incurajari si pentru complimente! :)

      Ștergere
  5. Sincer , m-ai lasat fara cuvinte . Cred ca e cea mai interesanta scriere pe care am citit-o in ultimele zile .
    Da , totul se schimba . Macar oamenii de nu s-ar schimba , dar dintre toate asta cu siguranta este cel mai putin posibil .
    Cat despre " Ce nu stii nu te doare " am avut si eu de reflectat ... Chiar daca uneori as fi preferat si eu sa nu stiu lucrurile nefericite ce s-au intamplat in viata mea , la scurt timp m-am razgandit . Acum prefer sa stiu decat sa traiesc in minciuna si nestiinta . Vreau sa invat sa fiu puternica decat sa traiesc o viata mediocra .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hm , nu stiu .. pentru mine e de ajuns sa stiu ca invat ceva din toate .

      Ștergere
    2. e interesant cum uneori un copil este mai intelept decat un adult.
      Intradevar, mai bine esti puternic, decat sa duci o viata mediocra. Ai dreptate in legatura cu asta.
      Eu tind sa cred ca oamenii nu se schimba, cu tote ca ii lovesc problemele, trecerea anilor, maturizarea. Ei, in natura lor interna, raman neschimbati. iar asta am observat-o pe pielea mea

      Ștergere
    3. Dar multi nici nu stiu care este natura lor...

      Ștergere
  6. Realitatea, inafara de dura, e si imperfecta. Cuvintele tale sunt puse cap la cap, intr-o ordine si intr-un sens sfasietor, in sensul bun al cuvantului. Ai avut o fraza, undeva la inceput, care echilibra sa spunem balanta dintre prieteni si dusmani. In acel moment mi-a venit in minte asta: Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur. Nu pot decat sa te felicit si sa spun ca imi pare rau ca nu am citit mai repede aceasta postare. Made my day.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fraza aceea o aveam si eu in gand cand am scris acolo. Multumesc, ma bucur ca ti-a placut :)

      Ștergere
    2. Nu ai pentru ce! Tot ce e bun trebuie apreciat:) Te astept si pe blog-ul meu.

      Ștergere
    3. Eh... nu stiu daca tot de pe aici e bun... te voi vizita, dar deocamdata sunt intr-o perioada mai aglomerata si nu ar fi frumos sa trec pe la tine doar ca sa spun "wow, bravo" si atat... consider ca trebuie sa aloc atentie si timp fiecarui articol :)

      Ștergere
  7. ''Si parca as vrea, tare mult as vrea sa fiu ca ceilalti. Dar ceilalti ma ignora pentru ca oricum nu dau nici doi bani pe filosofia si ratiunea mea atat timp cat nu stiu sa fiu un sacal ca ei sau un naiv care sa le ofere totul pe tava fara sa puna prea multe intrebari. Nu am fost creat in imaginea lor. Si atunci as vrea sa fiu propriul Dumnezeu, sa mai trasnesc pe cate unul si sa imi construiesc lumea mea, in care eu sa fiu stapanul absolut. Uite asa incep visele... dar visul asta care incepe este deja de mult sfarsit...''

    Of, of! :| De multe ori ajung si eu la aceeasi concluzie si asa cum am mai spus, tot noi avem cel mai mult de suferit. Unde nu-i prea multa gandire, nici nu se poate sa te macine gandul cu privire la atat de multe probleme. Cu toate acestea, tot voi continua sa fiu ceea ce sunt! Poate ca sunt mai tare de fire! Nu stiu..

    RăspundețiȘtergere