marți, 18 septembrie 2012

Trezire

(continuare de aici)
In fata realitatii sunt aparati doar copiii. Ei au o imaginatie bogata care imbraca totul in haine colorate, amuzante. In pelerine de ploaie si haine groase de iarna. Se apara de vant, frig, ploaie si zapada si continua sa copilareasca, sa se joace nestingheriti pe maidanele vietii. Continua sa viseze chiar si acolo unde un adult matur ar renunta si ar spune ca este imposibil. Chiar daca stiu ca e gresit, nu schimba nimic pentru ca stiu ca vor avea tot timpul din viata. Copil fiind, eu nu stiam multe. Si mi-as fi dorit sa stiu atunci ce stiu acum.
Copiii traiesc in lumile lor. Dar adultii nu pot face asta. Cum ar fi ca fiecare om sa schimbe lumea dupa bunul plac? Si cate dintre aceste „lumi” ar coincide? Nu prea multe, nu-i asa? Dar oamenii continua sa viseze. Ai observat vreodata cat de multi oameni spun „lumea e diferita, trebuie sa o schimb”? cati dintre ei reusesc? Si de ce? Eu nu spun ca lumea e diferita. Eu sunt diferit. Nu vreau sa o schimb. In fond, sunt nimeni. Vreau doar sa ii schimb pe oameni. Si daca eu sunt nimeni, mai multi nimeni adunati pot fi cineva...
Cu totii adora optimismul si iubesc viata cand le merge bine. Dar uita apoi toate aceste lucruri cand li se intampla cate ceva urat. Realitatea doare, nu? Ghinion... As vrea sa uit tot ce am invatat. Sa uit tot ce stiu. Sa uit tot ce imi amintesc. Dar cat traiesti, inveti... si totusi, este ironic cum un copil poate fi mai intelept uneori decat un adult. Ai impresia ca ce nu te omoara te face mai puternic. Copiii nu sunt puternici, dar reusesc sa fie fericiti. Pe cand eu, tu, altii... pe masura ce traim, rezistam si devenim mai puternici. Insa in acelasi timp pierdem fericirea. Pierdem bucuriile marunte care ne fac sa zambim. Pierdem oamenii care ne fac sa traim. Pierdem lucrurile pentru care viata are rost. Ajungem sa traim doar pentru ziua de „maine”, uitand de prezent. Da, chiar asa, ce faci tu acum?
A fost un vis frumos. Dar nu pentru cele ce se petreceau, ci pentru ca visam. Macar in vis nu stiam ca visez. Nu stiam ca ma voi trezi si voi infrunta realitatea. Nu stiam ca durerea nu este doar fizica. Nu stiam ca sufletul poate fi si el bolnav. Nu stiam ca poti trai fara sa stii ca traiesti. Si nu stiam ca poti afla ca ai trait. De fapt, nu stiam multe. Si nu stiu inca multe. Ba chiar as spune ca nu stiu nimic. Tu ce stii? Priveste in jurul tau. E realitate sau e vis? Traiesti sau doar visezi? Iluzii, iluzii si iar iluzii! Stii ce cred eu? Cred ca nimic nu poate zbura daca are aripile frante.

24 de comentarii:

  1. Si ce daca esti diferit? Toti suntem. Pana si 2 gemeni sunt diferiti desi, poate aspectul e acelasi. Dar doar la exterior.
    Nu esti un nimeni. Esti o persoana care vrea sa schimbe ceva. Nu trebuie sa fii copil pentru a o face. Trebuie sa ai incredere in tine si sa nu lasi visele sa ramana doar vise. Dezvolta-le. Coloreaza-le.
    Ce stiu eu? Eu stiu ca e greu in ziua de azi sa faci diferenta intre vis si realitate. E greu sa nu crezi ca totul e un miraj al imaginatiei tale. Si stii ce mai stiu? Ca nu ai nevoie de aripi ca sa zbori, cum nu ai nevoie de un foc sa aprinzi o discutie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este foarte greu sa faci diferenta intre vis si realitate, mai ales atunci cand ai tendinta sa traiesti in lumea ta. Copiii nu pot schimba prea multe pentru ca nu sunt luati in seama.
      Nu vreau sa fiu la fel sau copil, chiar daca imi doresc uneori sa nu imbatranesc. E ciudat.
      Nu ai nevoie de aripi pentru a zbura, dar realitatea frange aripile ca pe vise. Si daca nu visezi, atunci ce sa mai faci?

      Ștergere
    2. Traieste in lumea ta si fa din realitate un vis. Nimeni nu-ti spune sa traiesti realitatea.

      Ștergere
    3. Ba da, gresesti. Sunt prea constient de realitate...

      Ștergere
    4. De ce? Eu cand simt ca nu mai pot face fata realitatii, inchid ochii, trag aer in piept si imi imaginez ca e un vis. Traiesc de parca as visa atunci. Sunt cu un picior in vis, cu unul sunt in realitate.

      Ștergere
    5. Poate o sa ti se intample. E o senzatie frumoasa cateodata, cand totul in jur e zdrobit si facut una cu pamantul.

      Ștergere
    6. Nu are cum sa fie frumos asa ceva...

      Ștergere
    7. Nu, cred ca nu m-ai inteles. Era vorba de comentariile de mai sus. Al meu si al tau.

      Ștergere
    8. Ba da, te-am inteles. Dar eu nu ma pot minti visand...

      Ștergere
    9. Nu am spus ca te minti visand. Dar e singura cale in care poti visa cand esti prins de realitate. Sau cel putin asta e parerea mea

      Ștergere
    10. Eh, pentru mine nu functioneaza asa. Eu visez cand dorm :))

      Ștergere
    11. Si eu visez cand dorm:))) si cu ochii deschisi visez. Si in orele de mate...mai ales in orele de mate:))

      Ștergere
    12. Fiind la mate-info, nu imi permit acest "lux" :))

      Ștergere
    13. Se zice ca toata lumea viseaza in somn, in fiecare noapte. Dar unii nu-si amintesc. Eu de ce nu-mi amintesc? :(

      Ștergere
    14. Poate dormi profund si de aceea. Eu de obicei visez intr-un stadiu semiconstient, cand sunt pe cale de a ma trezi...

      Ștergere
    15. Scuze ca ma alatur discutiei, dar nu am putut sa nu comentez.
      Uite un alt lucru ciudat.. tocmai azi vrobeam cu cineva ca eu cred ca sunt semiconstienta in visele mele si chiar le pot modifica uneori dupa bunul plac! In fine.. ar fi mai multe detalii, dar nu toata lumea este la fel.

      Ștergere
    16. Si la mine este la fel. De exemplu, daca se aude o melodie in camera in care dorm, se aude si in visul meu.

      Ștergere
  2. Era un citat super frumos pe care il tot repetam eu intr-o perioada de timp:
    "Noi suntem ingeri cu o singura aripa, nu putem zbura decat imbratisati."
    Eu cred ca orice visam si ne imaginam devine realitate intr-o alta lume. Vezi tu... de fiecare data cand ne imaginam o modalitate de a trai viata, ea se creeaza si un alt Tibi traieste dupa acele reguli. Fii fericit pentru acel Tibi! =)
    Inca un lucru important: Sa stii ca si realitatea poate sa fie frumoasa.
    Am realizat ca sunt un copil pana la urma (nu ma joc de-a copilaria), ceea ce e bine. Dar, parca, simt mai mult decat o face un copil, inteleg mai mult si gandesc mai mult. Un copil (mic) nu face asa... Cred ca depinde de om. Mie imi plac oamenii inocenti, dar eu nu sunt. Imi place sa fiu un copil tocmai pentru ca sunt copilaroasa, dar asta nu inseamna ca eu intradevar sunt unul.
    Eu incerc sa infrang realitatea si sa o fac mai frumoasa, dar in acelasi timp pot si imi permit sa visez. Cred ca e bine sa stii diferenta. Chiar si atunci cand nu iti dai seama la inceput, dupa vei afla. Iar daca asta te duboara, daca consati ca realitatea a fost doar o iluzie, doar un vis... atunci nu esti pierdut, ori doborat si nu este sfarsitul. NU! nu e asa...Vei mai putea zbura/ visa! SINGURA OPTIUNE este sa te ridici, sa te scuturi de praf si sa te stergi la ochi, iar apoi sa o iei de la capat. E firesc, asa face omul, asa este, pur si simplu. Zbori, cazi, te ridici, mergi,levitezi, iti iei zborul, zbori. Intelegi? =)
    Daca tu esti pesimist, este in regula. Nu poti schimba oamenii. Eu nu pot renunta la a mai fi copilaroasa, cum nici tu nu poti renunta la pesimism. Asa sunt unii oameni. Fiecare e diferit. Dar incearca sa reflectezi la ce am spus si accepta-ti personalitatea asa cum e. Obisnueste-te si sunt sigura ca daca tu te vei place si altii o vor face si te vor lua in zborul lor. Bine? =)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos citatul tau si interesanta ipoteza pe care ai expus-o. Ma trimite cu gandul la lumi paralele si culmea este ca unii le vad posibile...
      Nu am spus ca realitatea nu poate fi frumoasa... orice forma sau contur poate fi frumos, iar realitatea este o suma de forme, sunete si alti astfel de stimuli, chiar daca nu toti sunt frumosi. Nici un om nu este inocent pentru ca oamenii nu pot ierta si pentru ca de cele mai multe ori nu se iarta pe ei insisi, plus ca nimeni nu este perfect.
      Ma bucur ca incerci sa infrangi realitatea. Obisnuiam sa fac si eu asta candva, dar se pare ca am uitat. De ridicat m-am ridicat mereu, doar ca nu stiu daca la fel de sus de unde cazusem... cat despre luat de la capat, nici nu mai stiu care este capatul. Dar inteleg ce vrei sa spui.
      Nu as spune ca sunt pesimist. Si nu din orgoliu sau pentru ca nu vreau sa recunosc, ci pentru ca m-am obisnuit sa nu mai am asteptari... deloc. Doar ca nu imi iese si in cazul oamenilor. Cu ei imi fac mereu sperante degeaba. Eu nu pot renunta la realitate, nu la pesimism. E o diferenta. Dar da... ar cam trebui sa imi accept personalitatea, numai ca dintr-o prostie sau nu, de obicei astept de la altii sa o faca inaintea mea...

      Ștergere