Decembrie, Luni

Te trezeşti devreme în noaptea încă adormită

Şi priveşti curios gheaţa de pe geam înflorită.

Parcă te doare şi parcă totuşi nu simţi frigul

Şi te întrebi cum şi când se va arăta răsăritul.

Oamenii par liniştiţi, purtaţi pe drumuri de vânt;

Cu toţii discută, dar nu înţelegi vreun cuvânt.

Tramvaiul trepidează pe şinele îngheţate

Dar mintea ta vibrează la gânduri de departe.

Şi e aglomeraţie şi e îmbulzeală mare,

Ca şi cum ieri nici nu ar fi fost o sărbătoare,

De parcă toţi ar vrea să demonstreze

Că o minune nu durează nici trei zile.

Destinaţia îţi pare necunoscută,

Dar la sosire amintirile te salută

Ca vechi prieteni şi duşmani

De peste drum ori de peste ani.

Nimic anormal, e doar o dimineaţă banală,

Dar nu e a tuturor, ci e adaptată, personală,

Pe gustul sau înţelesul fiecărui om

Cu destinul nescris ori eteronom.

Încet, dar sigur, întunericul se risipeşte,

Luminile se sting şi vântul se încălzeşte;

Peste oraş pluteşte ceaţa ca un văl de fum

Şi ştii că e un nou început – decembrie, luni.