Decembrie, Duminică

Un gând nebun bate la uşă. E venit de departe, prin frig şi prin zăpadă. Îşi scutură gheaţa de pe el şi se înfierbântă aşteptând ca uşa să se deschidă. Intră timid şi se descalţă, dar când îşi ridică privirea, nu găseşte pe nimeni în jur. Locul îi pare cunoscut, dar atât de schimbat...

O lumină cenuşie pătrunde prin fereastra aburită, îngheţând flori de gheaţă pe sticlă şi pervaz. Dar focul arde în şemineu şi sângele îi fierbe în vene. Un nor de fum pluteşte în cameră, cu miros fin de tutun vanilat şi lumânări parfumate. Căldura îi mângâie pielea şi îi aprinde obrajii roşii, iar flăcările jucăuşe îi captivează privirea pentru câteva secunde. Apoi îşi aminteşte de ce a venit...

În colţ, la umbra draperiei, pe acorduri melodioase în surdină, ea îl aşteaptă, misterioasă. Aşezată de-a curmezişul pe un fotoliu de catifea, e îmbrăcată sumar, cu dantelă şi jartiere. Trage dintr-o ţigară lungă şi subţire şi ţine un pahar aproape gol în mână, asemeni unei copile răsfăţate şi obraznice. „Ai întârziat” – îi spune pe un ton calm. Apoi îşi dezveleşte încet umărul...

Pune paharul pe măsuţa din faţa fotoliului şi stinge ţigara în scrumieră, privind cum ultimul fum se ridică asemeni unui suflet eliberat de trup. Privirile li se întâlnesc şi ochii le scânteiază, dar nu cedează încă tentaţiilor. Între ei sunt câţiva paşi, dar par o imensitate. Şi în distanţa asta totul se stinge, totul mai puţin scânteile din ochii lor şi sunetul bătăilor inimilor lor. Poate fi nimic sau poate fi o întreagă lume, ştiută doar de ei...

Şoapte dulci li se scurg pe buze şi versuri desenează note muzicale în fum. Umbrele dansează pe pereţi în timp ce ziua se îngână cu noaptea. Camera se umple de lumina caldă a lumânărilor parfumate, dar departe cel mai puternic se simte mirosul de vanilie de pe buzele ei. Îl cheamă cu un semn şi îşi dezveleşte şi celălalt umăr. Şi gândul pluteşte prin fum şi parfum, se apleacă şi îi sărută obrajii pufoşi precum piersicile. Dar ea chicoteşte strident şi îl împinge deoparte...

Se ridică în genunchi pe fotoliu şi începe să îşi deseneze contururi pe piele, printre dantele albe şi forme apetisante. Îl priveşte cu coada ochiului şi îşi muşcă buzele trandafirii. Fantezii şi obsesii prind formă din degetele ei, fata cu trup de înger şi minte de diavoliţă. Iar jocul de lumini şi umbre îi urmează indicaţiile ca într-un ritual magic de seducţie. Şi îl invită să participe, dar gândul e departe, absorbit de imaginaţie...

Însă gândul se întoarce şi se năpusteşte asupra ei. O îmbrăţişează, o trânteşte înapoi în fotoliu, o sărută, o muşcă de buze, apoi o ridică şi o poartă pe braţe. O aşează pe canapea, în faţa şemineului, continuând să o sărute. Ea geme de plăcere şi pielea i se face ca de găină, arcuindu-şi spatele şi înfigându-şi unghiile în catifeaua moale. Apoi îşi încovoaie picioarele în jurul lui, dar gândul se apleacă şi îi rupe jartierele, sărutându-i cu poftă coapsele moi...

Ea închide ochii şi se lasă purtată de val. Respiraţia ei greoaie risipeşte fumul şi notele muzicale din atmosfera încărcată. E la fel de fierbinte ca flăcările din şemineu şi se frământă precum pădurea foşnind în bătaia crivăţului. În piept, inima îi bate gata să explodeze şi transpiraţia îi şiroieşte pe corp. Întinde braţele să îl îmbrăţişeze, dar tot ce simte e aerul cald din cameră. Tresare şi deschide ochii. În jur e numai fum şi afară e încă lumină, iar gândul s-a topit precum zăpada. Focul din şemineu s-a stins şi orologiul bate o oră târzie din amiază. „A fost doar un vis”, îşi spune ea, zâmbind. Şi începe uşor să îşi revină în simţire: „e decembrie, duminică...”