De mii de ani, omenirea a evoluat in diverse forme. Si chiar daca anumite perioade sau chiar rezultate sunt discutabile, procesele de transformare sunt intotdeauna in curs de derulare. Dar sensul este oare unul pozitiv?
Pana acum, omenirea a realizat multe progrese tehnologice. Totul s-a complicat pentru productivitate iar apoi s-a simplificat pentru comoditate. Daca la inceput oamenii vanau animale si culegeau plante si fructele lor, acum totul se produce in facilitati speciale in care majoritatea procedurilor sunt efectuate automat de catre masini specializate. Iar gatitul se rezuma de cele mai multe ori la simpla reincalzire acasa a alimentelor deja preparate. Totul se produce in serie, intr-un volum cat mai mare pentru a satisface nivelul de cerere. Totul se deruleaza intr-un ritm cat mai rapid, astfel incat sa nu se piarda prea multe resurse dintre care cea mai importanta – timpul.
De asemenea, oamenii si-au imbunatatit in continuu cunostintele in diverse domenii de studiu sau activitate. Unele domenii au disparut, altele au fost inglobate in domenii mai vaste si tot asa. Dar nu toate sunt necesare, asa ca cei mai multi aleg sa ignore ceea ce considera inutil pentru ei si se axeaza strict pe domeniile care ii intereseaza. De altfel, majoritatea oamenilor actioneaza in propriul beneficiu, iar munca pe care o presteaza are ca principala motivatie remuneratia, nicidecum satisfactia emotionala.
Intr-o lume atat de evoluata si plina de tehnologie, totul ar trebui sa fie mai facil, cel putin teoretic. Dar nu este chiar asa. Intre oameni, comunicarea devine tot mai dificila. Si nu pentru ca nu exista legaturi intre ei, caci ele exista si sunt extrem de multe. Ceea ce nu mai exista este ceea ce ii lega pe oameni in timpul cand era nevoie sa se intalneasca fata-in-fata in loc sa foloseasca apelurile telefonice sau videofonice, cand era nevoie sa isi scrie periodic pentru a nu pierde legatura daca se aflau la distanta, cand se simteau apropiati doar dupa lungi perioade de timp in care se cunosteau si aveau timp sa se studieze, cand inca nu simteau nevoia de a simplifica sau grabi lucrurile intre ei.
Eforturile oamenilor catre progres si-au pierdut personalitatea. Cand oamenii si nu masinile lucrau, totul era un pic mai personal, caci fara o minima investitie emotionala, nu putea rezulta ceva bun. Iar scopul lor pe atunci nu era intotdeauna profitul, ci si utilitatea sau satisfactia pe care o aveau facand ceva pentru omenire. Multe dintre rezultatele muncii lor au fost desfigurate ulterior, dezbracate de orice forma de personalizare, standardizate si omogenizate pentru a corespunde timpurilor moderne in care, desi posibilitatile sunt infinite, cei mai multi oameni aleg sa urmeze si sa copieze tipare deja definite.
In ciuda evolutiei tehnologice, umanitatea a involuat. Oamenii isi pierd din ce in ce mai mult identitatea. Masinile lucreaza pentru ei, dar nu pot imprumuta sufletul lor. Iar oamenii par atat de dispusi sa renunte la el, incat, cel mai probabil, il vor implementa, cumva, masinilor. Daca nu din alt motiv, macar pentru a-i pastra amintirea. De acolo, va mai fi un singur pas pana la standardizarea lui. Si poate ca un singur suflet, perfect, ar insemna divinitatea intruchipata. Dar ar putea, la fel de bine, sa insemne... sfarsitul. Nu neaparat sfarsitul oamenilor, ci al umanitatii. Sfarsitul a ceea ce insemnau oamenii candva, cu gandurile, ideile, creatiile, relatiile si sentimentele lor care sunt clasificate din ce in ce mai des ca tulburari psiho-afective. Sfarsitul sufletului. Insa a cui ar fi victoria si care ar fi utilitatea ei?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu