Periplu

Vara era aproape, dar urma o vara fara ea. Primavara insa nu semana cu nimic a primavara. Era mai degraba un amalgam de melancolie si ura, regrete si furie in acelasi timp. Ploile marunte si reci se amestecau cu furtunile calde si trecatoare. Din cand in cand, cate o raza de soare aparea precum un zambet privit in trecere prin fereastra trenului ce poarta calatorii catre destinatii necunoscute.

Toti oamenii iubesc, mai devreme sau mai tarziu. Asta este ideea de la care plecase si el atunci cand se indragostise, desi isi promisese de multe ori ca nu va mai repeta greseala care il costase sufletul si aproape si inima candva...

Si el se jucase cu aceasta forta incontrolabila, dragostea, asa cum se joaca si copiii cu focul. Si arsura a fost destul de grava, iar cicatricile inca mai dureau din cand in cand. Si chiar daca incercase sa indeparteze acest sentiment din inima, sufletul si gandurile lui, revenea mereu cu forte proaspete, gata sa il nauceasca din nou si sa il atraga intr-un carusel al himerelor. Iar atunci cand avea impresia ca totul este sub control si in sfarsit a scapat, dragostea il biciuia intocmai cum isi biciuieste un stapan nemilos sclavii. Caci inrobit de ea, omul nu este altceva decat supusul poftei inimii. Si oricat ar incerca sa o inteleaga sau defineasca, dragostea nu se explica, ci se simte. Astfel ca rezultatul unor astfel de framantari sunt... si mai multe framantari si tulburari.

Dar tot ce stia el era ca, indragostit de ea, totul era mai frumos cand ea ii zambea. Si chiar daca ea alesese alt drum, el nu o uitase. Calatorea cu acelasi tren, cine stie catre care orizonturi. Si de ploua sau era vreme urata, nu ii pasa. Avea totul – norii de pe cer si soarele din ochii ei...