luni, 23 aprilie 2012

O Noapte

Un mizantrop a cunoscut candva o femeie. Ura din tot sufletul oamenii si problemele pe care le aduceau sau si le creau singuri, dar acea femeie i-a atras atentia din prima clipa in care o zarise. Nu iesea cu nimic in evidenta, nu era nici prea frumoasa, dar pentru el lumea se oprise in loc cand ii zambise. Si cat de mult avea sa il schimbe acel zambet...
La inceput, nu ii acordase prea multa atentie. Se gandea ca este si ea la fel ca ceilalti si doar poseda calitati pe care ceilalti nu le detin. Dar cunoscand-o, a inceput sa descopere in ea tot ceea ce credea pierdut la omenire. Si nimic nu il bucura mai mult decat sa afle ca si ea este la fel de incantata de el. Asa au inceput impreuna o poveste care avea sa dureze cateva luni, scurte, dar fericite.
Discutau ore intregi fara sa se plictiseasca. Dar la fel puteau sta tacuti, admirand apusul, fara sa isi vorbeasca. Uneori se intelegeau doar din priviri, ca si cum ar fi fost capabili sa isi citeasca gandurile. Se plimbau zile intregi prin aceleasi locuri, nepasatori fata de chipurile straine care ii priveau curioase, nepasatori chiar si fata de vremea potrivnica. Ea il facea sa iubeasca din nou oamenii si compania lor. Ii infruntau impreuna, tinandu-se de mana, mergand in pasul lor printre toti cei care se grabeau. Iar el avea sa ii infrunte mult timp dupa aceea.
Dupa cateva luni, intr-o seara, tarziu dupa ce privisera impreuna un alt apus, ea il invita sa ramana in acea noapte cu ea. Emotionat peste masura, el nu ii raspunse, dar se lasa purtat de mana ei catre un loc stiut doar de ea. Mergeau tacuti si infrigurati, ca si cum se temeau de ce va urma. Iar odata ajunsi, ezitara sa intre. Prima intra ea. El o urma tacut, tremurand. Ii paru ca este prea intuneric, dar curand, lumina din camera in care se oprisera il orbi. Dezbraca atent haina groasa si se aseza cu grija pe pat, ca si cum nu ar fi vrut sa deranjeze. Observand ca tremura, incepu sa bata tacticos din degete. In tot acest timp, ea il privea zambind. Dar apoi se aseza linistita langa el. Insa linistea aceea nu avea sa dureze mult.
Il intreba daca se simte bine. El ii raspunse afirmativ, murmurand. Privirea ei il nelinistea, se intreba ce se ascunde in gandurile ei, dar nu reusea sa isi dea seama. O intreba daca s-a incalzit si daca se simte bine, dar ea nu ii raspunse. Intinse mana si o trecu prin parul lui. El zambi, crezand ca vrea sa il ciufuleasca. Dar mana nu se opri, continua sa coboare pe obraz, dezmierdandu-l. De pe obraz ea trecu peste buze cu un singur deget, ca si cum le studia. Apoi lasa mana sa alunece pe gatul lui si se opri pe piept, in dreptul inimii. Astepta cateva secunde, apoi el ii cuprinse mana si o saruta. Zambi si il saruta si ea, dar pe buze. Avea sa urmeze o noapte lunga si fierbinte.
De atunci trecusera luni intregi, poate chiar ani. In dimineata urmatoare el se trezise singur, fara ea. A cautat-o in zadar prin camerele intunecoase, nu era acolo. A strigat-o, dar nu auzi nici un raspuns. A si asteptat-o, dar numai noaptea s-a mai intors, rece si singuratica. Asa au trecut multe zile si multe nopti, dar ea nu s-a mai intors. Nu ii ramasese decat sa se intoarca intre oamenii pe care ii urase atat de mult. Acum nu ii mai putea uri, desi reusisera sa il tradeze prin persoana pe care o crezuse un reprezentant de seama. Cine ar fi stiut ca acel chip angelic avea sa devina un asemenea demon?
Ploua. Pe geamul aburit stropii cristalini si reci se preling agale. O data cu ei se scurge o alta zi. Si o data cu aceasta zi se stinge si respiratia lui... in asteptare si in umbra se taraste, dar nu gaseste scapare. Intr-o noapte totul s-a schimbat, dar nici in doua eternitati nu avea sa mai fie la fel...

16 comentarii:

  1. Ah ,♥. This is biutiful,man. Dar tot nu imi pare tragic.Try harder :]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca scopul ar fi sa para tragic... este demn de mila, dar nici chiar asa.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Numai noi ne atasam de ei prea mult...

      Ștergere
    2. Din păcate. Dar ce să-i faci, oamenii devin minunați pe lângă alți oameni, dar sunt al naibii de ambulanți. Nu vor să stea locului.

      Ștergere
    3. Eh, oamenii sunt pusi in valoare de alti oameni. Probabil ca multi nu vad un echilibru, asa ca isi cauta alte clase de valoare si/sau alte "piete de desfacere".

      Ștergere
  3. ce dragutz ai scris:X ufff tristuuut:( nu imi plan finalurile triste:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, dupa cum spunea si Lamaitza, oamenii sunt buni, dar migreaza. Vor mereu ceva nou.

      Ștergere
  4. Mie imi plac finalurile triste...poate fiindca ma regasesc in ele.
    Oricum imi place povestea. <3 Chiar daca nu inteleg de ce a plecat... ori.. asta ar trebui sa fie un exemplu al oamenilor dragi..ce pleaca mereu. -Cum au zis cei de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  5. E chiar trist finalul...mie imi plac finalurile astea pentru ca par mai autentice...

    RăspundețiȘtergere
  6. In nici un caz...ar fi bine daca ar fi, dar din pacate realitatea e dura, asa-i?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai... de-aia e realitate. Altfel am visa cu totii si nu am mai sti sa traim :)

      Ștergere