Camionagiul

Cine nu o cunoaste pe Sophie, fata blonda cu ochii verzi? Ei bine, Sophie a disparut. A fugit. A ales sa plece departe, oriunde, numai sa scape de lume. A fugit cu un sofer de camion, nu se stie incotro. Probabil ca multi vor regreta disparitia ei, dar nu si camionagiul. Pentru ca el a castigat ceea ce isi dorise toata viata, dar renuntase la cautari.

In copilaria lui, camionagiul fusese un copil cuminte, normal, ca toti copiii. Se juca impreuna cu alti copii tot felul de jocuri, radea, alerga, era vesel si fericit. Dar pe masura ce crestea, realiza ca ceva nu ii este pe plac, ca ceva nu functioneaza asa cum si-ar dori, ca ii lipseste ceva. Mai tarziu si-a dat seama ca ceilalti copii nu simt la fel si a crezut ca are o problema. A incercat sa discute cu prietenii, cu parintii, cu oricine ar fi putut sa il ajute. Dar unii nu il intelegeau, altii ii spuneau ca are timp sa creasca si totul se va rezolva, altii ii spuneau ca totul va fi bine intr-o zi iar unii pur si simplu nici nu il ascultau. Asa ca bietul copil a inceput sa se izoleze de toti, vazand ca nu le pasa si nu il pot ajuta.

A devenit apoi un tanar adolescent retras, timid si oarecum morocanos. Nu prea vorbea cu oamenii, iar atunci cand facea acest efort, se straduia sa raspunda cat mai ironic, astfel incat ceilalti sa creada ca glumeste si sa nu vada ce se ascundea cu adevarat in sufletul lui. Au trecut prin viata lui multi oameni, tineri si tinere deopotriva, prieteni sau dusmani, straini sau cunoscuti,  apropiati sau reci. Nu i-a putut tine langa el, chiar daca s-a straduit sau nu. Si de cate ori avea nevoie de cineva, nu era nimeni in preajma. Fiecare era ocupat. Asa ca adolescentul, frustrat, si-a jurat ca va pleca departe de tot ce stia si de toti cei pe care ii cunostea.

Si-a gasit apoi o slujba perfecta pentru el: sofer de camion la o firma internationala. Dintr-odata, avea lumea la picioare si atat de multe posibilitati, incat, pentru catva timp, chiar isi uitase problemele. Uitase de toti cei care nu il ascultasera, de toti cei care ii intorsesera spatele, de toti cei care disparusera din viata lui si ii lasasera un gust amar. Era doar el in camionul lui. Vedea tot soiul de peisaje care il incantau, vizita orase pe care nici in filme sau fotografii nu le vazuse si se plimba prin toata lumea. Visul lui de a fugi departe se implinise.

 Dar nu a durat mult, pentru ca intr-un tarziu, problemele l-au ajuns din urma. Incepuse sa se simta singur, se intreba ce mai fac toti acei oameni pe care ii cunoscuse si de care se despartise brusc sau lent, se intreba daca cei pe care ii lasase acasa ar fi suparati pe el si cel mai tare simtea nevoia sa aiba langa el pe cineva. Asa ca a inceput sa se opreasca tot mai des prin locurile pe care le vizita si sa cunoasca oamenii. Si cu cat cunostea mai multi, cu atat simtea nevoia sa cunoasca si mai multi, si mai buni, si mai frumosi, si mai... calzi. Dar nu ii gasea pe aceia, asa ca era fortat sa plece in alt loc si sa o ia de la capat.

Asta pana cand, intr-o zi, a cunoscut-o pe Sophie. Sophie l-a sorbit din ochi din prima clipa, nu neaparat pentru ca era aratos, cat pentru ca si Sophie, in secret, isi dorea o portita de scapare, un drum deschis catre o alta lume, dar nu avea curajul sa plece. Sau poate ii lipsea pretextul. Pretext pe care l-a gasit in el, un sofer de camion singuratic, enigmatic, dar plin de bunatate, de iubire si de nevoia de a se inconjura cu oameni ca el. Nu a durat mult pana cand amandoi sa descopere ceea ce cautau fiecare la celalalt... si nu a fost greu ca ea sa il convinga pe el sa nu ramana, iar el sa o convinga sa plece impreuna. Asa ca nu a durat prea mult pana sa plece.

Au plecat intr-o dimineata, la rasarit, printre fum si oglinzi, in camionul lui mare si fierbinte precum un dragon infuriat, dar stapanit de mainile celui care il condusese atat timp. Si parca si asfaltul se unduia mai frumos in compania celei care privea inainte orizontul deschis pentru prima data in viata ei. El, cel care credea ca va fi singur toata viata, avea acum langa el cel mai frumos chip pe care il vazuse vreodata, in carne si oase. Iar ea, cea care nu ridicase niciodata privirea mai sus de fereastra ei micuta, avea acum toata viata inainte, orizontul deschis si un partener de incredere alaturi. Asa ca oriunde ar fi mers, cu siguranta nu s-ar fi oprit si nimeni nu i-ar fi putut tine pe loc.

Oameni precum Sophie si camionagiul ei sunt peste tot. Dar ceilalti nu ii vad pentru ca oamenii sunt obisnuiti sa eticheteze totul, sa il imparta in clase si categorii. Atunci cand au atasat o eticheta cuiva, il arunca in sertarul potrivit, iar daca le va mai fi vreodata de folos numai timpul stie. Pana atunci, ignoranta le este cea mai buna prietena celor etichetati. Cei doi insa... nu au procedat la fel si in loc de ignoranta, si-au gasit cel mai bun prieten fiecare in persoana celuilalt. Dar ceilalti, mai putin norocosi, se aleg cu ignoranta.

In aceasta ignoranta, in sertarele in care sunt incuiati, ei incep sa se ascunda. Intai de cei care ii eticheteaza, pentru a se proteja. Dar apoi simt din nou nevoia de a se apropia de ei si incep sa creada ca au o problema. Incep sa fuga de eticheta, apoi de problema, dar fiind imposibil, sfarsesc prin a fugi de ei insisi. Si unde sa se ascunda atunci cand fug de ei insisi?