Vizita

Era o zi obisnuita. Ea statea intinsa pe patul din camera ei si privea peretii pierduta printre ganduri. In acea tacere apasatoare nu se mai auzea nici macar respiratia ei. Se auzea doar ticaitul unui ceas de pe perete. Un ceas mare, patrat, care ticaia puternic. Privirea ei il studia, curioasa.

Acel ceas ii era si prieten, si dusman. Il ura atunci cand nu putea sa doarma auzindu-l, atunci cand secundarul lui se invartea prea repede si timpul zbura sau din contra, secundarul lui se oprea si odata cu el si timpul statea in loc sau atunci cand ora pe care o indica nu o multumea. Il iubea atunci cand gandurile ei se sincronizau cu ticaitul lui, atunci cand se apropia o ora pe care o astepta cu nerabdare si atunci cand incerca sa desluseasca un limbaj ascuns in acel tic-tac continuu. Acel tic-tac era de fapt masura gandurilor ei. Si odata cu el si gandurile ei se zbateau parca sa ii iasa din cap sau se insirau linistite, in ordine.

Dintr-odata, toate acele ganduri si ticaitul ceasului sunt intrerupte brusc de soneria de la intrare. Trezita parca dintr-un vis, nu isi da seama ce s-a intamplat. Dar soneria se aude din nou. Desculta, alearga catre usa, deschide grabita si... nu vede nimic. Nu era nimeni la usa. Inchide usa si pleaca inapoi catre camera ei, mustrandu-se singura pentru ca s-a lasat inselata de propria imaginatie. Dar soneria se aude din nou. Se gandeste ca nu a fost imaginatia ei si merge sa deschida usa din nou, dar cu mai putin elan. Din nou... nimeni in fata usii. Deja nervoasa, inchide usa si ramane lipita de ea, cu gandul sa se razbune pe oricine ii tulburase linistea. Dupa cateva secunde, soneria se aude din nou. Deschide furioasa usa si ramane impietrita. In fata usii era un om. Dar nu era un om oarecare, era chiar EL. Acel el pe care ea il astepta de mult. Iar el o saluta timid. La auzul vocii lui, isi revine si nu se poate abtine sa nu il imbratiseze apasat, ca dupa o absenta indelungata.

Realizeaza intr-un tarziu ca se aflau inca la intrare in fata usii, asa ca il invita in casa. Desi aranjase si curatase totul in ziua aceea, isi cere rusinata scuze pentru ca e deranj in casa si ii propune un tur al casei. El accepta. Rand pe rand, ea ii arata fiecare camera, fiecare coltisor, fiecare obiect. Iar pentru final, pastreaza camera ei. Il conduce tinandu-l de mana pe un hol intunecos. Cu pasii ei mici face ca acel hol sa para un drum lung... si totusi ajung amandoi in fata unei usi. Inca o data isi cere scuze pentru ca e dezordine si deschide timid usa, ca si cum se asteapta sa iasa cineva sau ceva de acolo. Dar nu iese nimic, asa ca dupa ce se opreste putin in prag sa observe camera, intra urmata de el.

Incepe sa ii descrie camera, gesticuland amplu. Dar privirea lui nu ia in seama obiectele descrise, ci o admira pe ea. O priveste fix, ca si cum pe chipul ei ar rula un film straniu pe care incearca sa il inteleaga. La un moment dat ea se intoarce ca sa ii mai arate ceva si atunci el zambeste. O imbratiseaza, lipind-o cu spatele de pieptul lui. Ea ar fi putut simti in acel moment ca inima lui bate cu putere, dar si a ei batea la fel si nu putea distinge. Continuand sa ii explice, simte cum el o saruta incet, pe gat. Iar mainile ei se opresc din gesticulat si se lasa moi in jos. Se intoarce si il imbratiseaza si ea, sarutandu-l. Iar el o apleaca usor pe spate, tot mai mult, pana cand o intinde cu grija pe covorul pufos. Mirata, ea il priveste fix in ochi. Dar cuvintele nu isi au rostul, se inteleg amandoi doar din priviri.

O strafulgera un gand, ca mai devreme, intrebandu-se din nou daca nu cumva e doar imaginatia ei si el nu e acolo, langa ea. Dar apoi ii simte atingerile, mangaierile, sarutarile si inima care mai avea putin si spargea barierele pieptului lui.  Toate astea nu au cum sa fie doar un vis, nu... visase de atatea ori, nu avea cum sa nu stie ce e vis si ce e real. Acum era real, simtea totul si era atat de bine... era cu el si asta era tot ce conta.

Nu mai auzea ticaitul ceasului, nici nu ar mai fi avut cum. Ar fi strigat de bucurie, dar se multumea sa strige doar in minte ei. Iar clipele zburau si nici nu a observat cand s-a intunecat. Acum era in pat si privea impreuna cu el ceasul acela curios, patrat. Se intrebau amandoi ce e in mintea celuilalt. Si pe rand, gaseau cate o explicatie plauzibila. Insa cu fiecare tic-tac, ideea aceea nu mai era verosimila si cautau alta. 
Din nou, ceasul acela masura gandurile ei, dar de data asta era bucuroasa ca nu mai este singura sa il asculte. Era EL langa ea. Si se intoarse sa il priveasca, dar langa ea jumatate de pat era goala, ca intotdeauna. Fusese doar un vis, un vis atat de frumos si intens. Zambind, ii multumea in gand ca a stat cu ea si ii spuse ca si cand el era acolo ca data viitoare nu va mai scapa si nu va mai fi doar un vis. In acel moment se auzi soneria de la intrare, trezind-o dintre gandurile ei...